Vasile, românul care a ucis-o şi decapitat-o pe Denisa, şi-a recunoscut fapta: "Mă șantaja"
După aproape trei săptămâni de căutări, audieri şi speranţe, Denisa, românca de 30 de ani dispărută de din Prato, Italia, a fost găsită moartă. Cadavrul tinerei a fost descoperit ascuns între boscheţi, în Montecatini Terme, lângă o casă părăsită. Femeia fusese decapitată.
Oamenii legii au reuşit să îl identifice imediat pe criminal, un român în vârstă de 32 de ani, rezident în Montecatini Terme. În faţa poliţiştilor, Vasile şi-a recunoscut crima şi le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe femeie pentru că îl șantaja.
Ucisă în noaptea dispariţiei
Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii, iar Denisa, care lucra ca escortă, i-a cerut 10.000 ce euro ca să nu îi spună soţiei lui că plătea pentru servicii sexuale. Vasile lucra ca agent de pază. El le-a povestit că a strangulat-o pe Denisa, după care a decapitat-o. I-a pus capul într-un sac de gunoi, iar restul trupului într-o valiză.
Oamenii legii au reuşit să ajungă la Vasile, după ce au verificat ultimele apeluri de pe telefonul Denisei. Potrivit anchetatorilor, Denisa a fost ucisă în aceeași noapte în care a dispărut.
Românul a ajuns la ora 22:50 la camera 101 a unui hotel din Prato, unde Denisa primea clienți, având asupra sa un rucsac negru. A stat acolo aproximativ două ore și 15 minute. La ora 01:05 noaptea, camerele de supraveghere l-au surprins ieșind cu o valiză albă, cu care Denisa venise de la Roma. Acolo ascunsese cadavrul tinerei.
I-a ars capul într-o grădină
În faţa anchetatorilor, Vasile a declarat: „Mă șantaja, de aceea am ucis-o”. Agentul de pază le-a spus polițiștilor că a cunoscut-o pe Denisa pe o aplicație de dating înainte de a o vizita la hotelul ei, unde au întreținut relații sexuale. După ce i-a spus că este căsătorit, ea l-a amenințat că o va contacta pe soția lui și i-a cerut 10.000 de euro „în schimbul tăcerii”, scrie Corriere Fiorentino.
După ce i-a abandonat trupul în boscheţi, a doua zi după crimă, a dat foc capului într-o grădină folosind benzină. Mărturisirea sa şocantă încheie cazul care a ţinut pe jar Italia.
Dispariția denisei de la jumătatea lunii mai a provocat îngrijorare celor dragi, după ce le-ar fi spus că se „teme să nu fie ucisă” cu doar câteva ore înainte de a dispărea.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰