VIDEO. Un avion Airbus A320 cu 165 de oameni la bord a aterizat forţat într-un lan de grâu din Siberia. Pasagerii s-au evacuat singuri
Un Airbus A320 al companiei Ural Airlines a aterizat de urgenţă pe un câmp din Siberia. Aeronava ar fi avut o defecțiune la sistemul hidraulic iar piloţii au solicitat să aterizeze de urgenţă în Novosibirsk, dar pe drum au fost nevoiţi să aterizeze într-un lan de grâu din apropierea satului Ubinskoye. Potrivit Agenției Federale de Transport Aerian, la bord se aflau 159 de pasageri și 6 membri ai echipajului. Printre pasageri se aflau şi 23 copii.
Un Airbus A320 al companiei ruse Ural Airlines a fost forţat să efectueze marţi o aterizare de urgenţă în Siberia. Avionul făcea legătura între Soci, oraş la Marea Neagră, şi Omsk, oraş din Siberia. Aeronava a aterizat marţi în jurul orei 05:44 pe un câmp din regiunea Novosibirsk. "Nu sunt răniţi", potrivit Comitetului de anchetă rus, care a declanşat o investigaţie pentru "încălcare de reguli de securitate în transportul aerian".
Fuzelajul aeronavei nu a fost distrus, iar oamenii s-au autoevacuat pe scări
Nu au fost răniți, dar mai mulți pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale: doi au suferit vânătăi şi alţi 3 atacuri de panică. Fuzelajul aeronavei nu a fost distrus, iar oamenii s-au autoevacuat pe scări. Nu a existat vreun incendiu după aterizarea forţată, scrie TASS. Nu este clar cum va fi transportat avionul de pe câmpul din apropierea satului Ubinskoye şi dacă va putea fi reperat.
Potrivit informaţiilor distribuite de canalul de ştiri de pe Telegram, SHOT aeronava ar fi avut probleme la sistemul hidraulic. Pilotul Serghei Belov, în vârstă de 33 de ani şi copilotul Eduard Semionov au solicitat o aterizarea de urgenţă în Novosibirsk pentru că acolo ar exista o bază pentru reparații. În cele din urmă au aterizat în lanul de grâu.
- Airbus a primit cel mai mare contract din istoria aviației civile. Constructorul francez a vândut 500 de avioane...
- Air France și Airbus, nevinovate în procesul privind accidentul aviatic soldat cu 228 de morți în 2009. Rudele...
- Momente dramatice după ce un avion Airbus s-a ciocnit cu o mașină de pompieri, pe un aeroport din Peru. Martorii,...
Motorul și alte părți ale aeronavei nu au suferit avarii
Nu este clar dacă au rămas fără combustibil sau s-a temut că frânele nu ar rezista la aterizarea pe aerodromul alternativ. După ce a ajuns la sol, trenul de aterizare al aeronavei a intrat 50 de centimetri în pământ. Motorul și alte părți ale aeronavei nu au suferit avarii grave, potrivit SHOT.
"Cauzele şi circumstanţele incidentului sunt pe cale să fie stabilite", adaugă Comitetul de anchetă. Imagini difuzate de echipele de salvare ale Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă arată avionul pe o pajişte, cu tobogane ataşate, însă fără semne de pagube importante.
Vizată de sancţiuni occidentale din cauza ofensivei sale în Ucraina, Rusia se confruntă cu probleme de mentenanţă şi acces la piese de schimb pentru avioanele Airbus şi Boeing pe care le exploatează companiile ruse, ceea ce generează temeri pentru securitatea aviatică din Federaţia Rusă. În urmă cu 4 ani, un avion A321 al aceleiași companii a aterizat de urgenţă într-un câmp de porumb din regiunea Moscovei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰