Viktor Orban explică de ce nu a semnat declaraţia liderilor UE cu privire la Ucraina
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că singura măsură rezonabilă pentru liderii Uniunii Europene ar fi să convoace o întâlnire UE-Rusia, pe modelul celei SUA-Rusia. Postarea făcută de Orban pe Facebook vine după semnarea declaraţiei Uniunii Europene potrivit căreia "ucrainenii trebuie să aibă libertatea de a-și decide viitorul". Ungaria a fost singura ţară a Uniunii care nu a semnat declaraţia, scrie MTI, citat de Agerpres.
Singura măsură rezonabilă pentru liderii Uniunii Europene ar fi să convoace o întâlnire UE-Rusia pe modelul summitului SUA-Rusia, a declarat marți premierul ungar Viktor Orban, într-o postare pe Facebook ce explică motivele pentru care nu a semnat declarația UE potrivit căreia "ucrainenii trebuie să aibă libertatea de a-și decide viitorul", transmite MTI.
Declarația UE "încearcă să stabilească o serie de condiții pentru o întâlnire la care liderii UE nici măcar nu au fost invitați. Este suficient de trist că UE a fost ținută pe tușă. Mai rău de atât pentru noi ar fi să dăm instrucțiuni de pe bancă. Singura măsură rezonabilă pentru liderii UE ar fi convocarea unei întâlniri UE-Rusia pe modelul summitului SUA-Rusia. Dați o șansă păcii!", a scris șeful guvernului ungar.
Declaraţia UE cere ca deciziile să se ia împreună cu Ucraina
Declarația semnată de liderii a 26 de țări membre UE și publicată marți dimineață, cu trei zile înaintea întâlnirii din Alaska între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, salută "eforturile președintelui Trump cu privire la încheierea războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei și la realizarea unei păci juste și durabile și securității pentru Ucraina".
"O pace justă și durabilă care aduce stabilitate și securitate trebuie să respecte dreptul internațional, printre care principiile independenței, suveranității, integrității teritoriale și acela că frontierele internaționale nu trebuie să fie schimbate prin forță. Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina", mai arată textul declarației.
De asemenea, semnatarii promit că Uniunea Europeană, în coordonare cu Statele Unite și alți parteneri, vor continua să furnizeze Kievului sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar și diplomatic întrucât Ucraina își exercită dreptul său intrinsec de autoapărare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰