Antena Meniu Search
x

Vladimir Putin a supravieţuit unei tentative de asasinat. Tentativa ar fi avut loc imediat după ce Rusia a invadat Ucraina

Războiul din Ucraina a intrat în ziua 89. Vladimir Putin ar fi fost ţinta unei tentative de asasinat care ar fi avut loc la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina.

de Redactia Observator

la 23.05.2022, 16:18

Vladimir Putin a supravieţuit unei tentative de asasinat. Tentativa ar fi avut loc imediat după ce Rusia a invadat Ucraina
- Vladimir Putin testează o puşcă cu lunetă - Profimedia

Kyrylo Budanov, general-maior şi comandant al Departamentului de Informaţii din cadrul Armatei Ucrainene, a declarat pentru Ukrainska Pravda că tentativa de asasinat care îl viza pe preşedintele rus Vladimir Putin a avut loc în urmă cu două luni. Potrivit lui Budanov, cei care au încercat să-l ucidă pe preşedintele rus au fost reprezentanţi din regiunile Caucauz, Armenia, Azerbaijan şi Georgia. "Au fost tentative de a-l asasin pe Putin. Chiar a fost atacat în mod direct, nu în urmă cu mult timp. Nu există informaţii publice despre acest eveniment, dar el a fost unul real, a existat. A fost o tentativă nereuşită, dar a existat în realitate", a declarat Kyrylo Budanov pentru Ukrainska Pravda.

Vladimir Putin are propria echipă de lunetişti

Potrivit mai multor surse, citat de DailyMail, Vladimir Putin ar fi fost ţinta mai multor atacuri din momentul în care a decis invadarea Ucrainei. Şi de-a lungul timpului, preşedintele rus ar fi fost vizat de astfel de tentative de asasinat, dar cei care se ocupă de protecţia sa au reuşit să dejoace toate aceste planuri. Jurnaliştii de la DailyMail sunt de părere că apariţia în public în urmă cu o lună a lui Vladimir Putin, cu o servietă ce poate declanşa un atac nuclear, ar fi putea fi considerată că un răspuns al preşedintelui Rusiei la tentativa de asasinat a ucrainenilor.

În 2017, într-un interviu acordat regizorului american Oliver Stone, Vladimir Putin a declarat că până la acel moment au existat nu mai puţin de cinci tentative de asasinat care l-au vizat, dar a reuşit să supravieţuiască pentru că este foarte selectiv în privinţa personalului de pază. "Eu mi-am făcut treaba, ofiţerii de securitate şi-au făcut-o pe a lor şi cred că ne descurcăm destul de bine", declara Vladimir Putin la acel moment. Potrivit unor surse, Vladimir Putin ia cu el în orice deplasare o echipă formată din cei mai buni lunetişti ai Rusiei. Misiunea acestor lunetişti de elită este să asigure un perimetru de siguranţă şi să identifice orice posibil trăgător care i-ar putea pune viaţa în pericol preşedintelui Rusiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Vladimir Putin a supravieţuit unei tentative de asasinat. Tentativa ar fi avut loc imediat după ce Rusia a invadat Ucraina