Video Volodimir Zelenski nu pleacă de la Washington cu mâna goală: Joe Biden i-a oferit 8 miliarde, dar cere reforme
Întâlnire cu mize mari pentru Ucraina la Biroul Oval. Joe Biden i-a promis lui Zelenski că Rusia nu va câştiga războiul şi a oferit Ucrainei un pachet militar de 8 miliarde de dolari. Totuşi, liderul de la Kiev nu a plecat mulţumit în totalitate. Biden a refuzat să ridice restricțiile privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune. Zelenski s-a întâlnit şi cu Kamala şi urmează ca astăzi să se vadă şi cu Donald Trump.
Volodimir Zelenski nu pleacă de la Washington cu mâna goală. Statele Unite i-au oferit liderului de la Kiev un pachet militar de 8 miliarde de dolari, care include şi prima tranşă de bombe teleghidate, cunoscute drept Joint Standoff Weapon. Au o rază de acţiune de până la 130 de kilometri şi pot fi lansate din avioanele de vânătoare, în timp ce sunt controlate de la o distanţă sigură. Ajutorul vine însă la pachet cu o condiţie.
"Pe măsură ce Ucraina continuă să facă reformele necesare pentru a lupta împotriva corupţiei, ne angajăm să oferim Ucrainei şi resursele de care are nevoie pentru a se reconstrui mai puternică decât era înainte", a spus Joe Biden.
"Cu adevărat, o declaraţie puternică axată pe reconstruirea Ucrainei după ostilităţi. Acesta este un angajament comun de a ajuta la reconstruirea Ucrainei și de a ne sprijini drumul către UE", a declarat Volodimir Zelenski.
Joe Biden a transmis şi un mesaj tranşant la întâlnirea cu Volodimir Zelenski
- Câte rachete nucleare au Statele Unite, Rusia, China şi Franţa
- Rusia revendică capturarea unui oraş în estul Ucrainei. Cucerirea întregului Donbas, "prioritatea nr.1"...
- Cu sistemul energetic distrus de ruşi, ucrainenii mai primesc o veste proastă. ONU anunţă că nu mai are fonduri...
- "Ucraina nu mai există". Cel mai puternic semnal al lui Donald Trump că nu va ajuta Kievul împotriva lui Putin...
- De ce ameninţă iar Putin cu arma nucleară. Expert, despre marea teamă pe care o are Kremlinul
"Permiteţi-mi să fiu clar: Rusia nu va învinge. Rusia nu va învinge. Ucraina va câştiga şi vom continua să fim alături de voi la fiecare pas", a declarat președintele SUA.
Chiar şi aşa, Zelenski nu a fost mulţumit în totalitate. Liderul de la Casa Albă a refuzat să ridice restricţiile privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de acţiune.
În plus, conform jurnaliştilor de la Wall Street Journal, Administraţia Biden nu pare impresionată de planul de pace al lui Zelenski. Sursele afirmă că documentul nu are o strategie cuprinzătoare, iar propunerile sale principale se rezumă la furnizarea de cât mai multe arme.
După întâlnirea cu Biden, Zelenski i s-a alăturat Kamalei, care şi-a afirmat sprijinul total pentru Ucraina.
"Poporul ucrainean își apără cu mult curaj casele și patria, libertatea și democrația împotriva unui dictator brutal. Iar unele dintre cele mai importante momente din istoria noastră au avut loc atunci când am înfruntat agresori precum Putin, la fel cum trebuie să facem și astăzi", a spus Kamala Harris.
Vladimir Putin, mulțumit de economia Rusiei, în ciuda sancțiunilor occidentale
În ceea ce îl priveşte pe Vladimir Putin, acesta este cât se poate de încântat de faptul că economia Rusiei este în creştere, în ciuda sancţiunilor occidentale.
"Cumpărătorii noștri anterior tradiționali au decis să refuze resursele noastre energetice relativ ieftine și au decis să treacă la o resursă mai scumpă, ei bine, aceasta este alegerea lor. Să-i lăsăm să trăiască cu această resursă scumpă", a fost de părere Putin.
Liderul de la Kremlin a avertizat acum două zile că ar putea folosi arme nucleare împotriva NATO dacă vreo rachetă occidentală a Vestului, lansată din Ucraina, loveşte Rusia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰