Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 7% în iulie. Lucrări amânate din cauza preţurilor de 3 sferturi din constructori

Aproape trei sferturi dintre marii constructori din România (73,6%) pun pe seama creşterii preţurilor la materialele de construcţii întârzierile în execuţie ale lucrărilor, reiese dintr-un raport publicat luni. Potrivit datelor IBC Focus, 72,7% dintre respondenţi sunt de părere că amânarea proiectelor reprezintă o altă problemă determinată de preţurile mari la materialele de construcţie, relatează Agerpres

de Redactia Observator

la 19.09.2022 , 12:35

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 7% în iulie. Lucrări amânate din cauza preţurilor de 3 sferturi din constructori Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 7% în iulie. Lucrări amânate din cauza preţurilor de 3 sferturi din constructori - Profimedia

De asemenea, patru din zece constructori menţionează termenele prelungite de livrare a materialelor printre principalele probleme cu care se confruntă în prezent, context în care constructorii au observat şi o scădere a cererii din partea clienţilor sau chiar o reducere a mărimii proiectelor (52%).

"Totuşi, un efect pozitiv al creşterii preţurilor se poate observa în comportamentul firmelor şi căutarea de soluţii inovative, precum optimizarea designului şi a calităţii proiectării în scopul economisirii de materiale, reducerea pierderilor şi a deşeurilor, plus introducerea unor tehnologii avansate", notează sursa citată.

În acest context, doar 10% dintre constructori au menţionat oprirea sau îngheţarea lucrărilor, în timp ce 2% au concediat angajaţi pentru a răspunde situaţiei din piaţă. Studiul IBC Focus arată o polarizare a cifrei de afaceri în conturile celor mai mari o sută de constructori. Astfel, 27% din totalul cifrei de afaceri înregistrate de firmele de construcţii din România se concentrează în portofoliul primilor o sută de constructori, o pondere care a scăzut faţă de anul precedent (32,1%). În acelaşi timp, profiturile realizate de către aceştia au atins cel mai înalt nivel de la revoluţie încoace.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, mai mult de jumătate dintre constructori (51,8%) spun că vor înregistra o creştere a veniturilor faţă de anul trecut, iar un sfert (26,4%) se aşteaptă că afacerile vor scădea. Conform IBC Focus, cei mai mari constructori se orientează spre proiecte publice, precum lucrări de infrastructură, construcţii sociale şi utilităţi publice. Pe acest fond, 74% dintre antreprenorii din construcţii au ales sectorul de infrastructură drept unul din Top 3 domenii de la care se aşteaptă la creşteri în ceea ce priveşte volumul de muncă în următoarele 12 luni.

Pe acelaşi subiect

În zona privată, cel mai atractiv domeniu în perioada următoare este reprezentat de construcţiile industriale, urmat de investiţiile în retail şi rezidenţial. La polul opus, cu cea mai mică rată de selecţie se află sectorul birourilor şi clădirile comerciale. IBC Focus a realizat cea de-a 13 ediţie a Top 100 Antreprenori Generali în construcţii.

INS: Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în iulie, faţă de luna iunie, ca serie brută, cu 7%

În luna iulie a acestui an, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, faţă de luna iunie 2022, ca serie brută, cu 7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,2%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). În primele şapte luni, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de perioada similară din 2021, ca serie brută, cu 4,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,7%, relatează news.ro.

”Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 4,7%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+12,3%), lucrările de construcţii noi (+3,0%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,1%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+16,3%) şi la clădirile rezidenţiale (+5,8%). Construcţiile inginereşti au scăzut cu 3%”, arată datele INS.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+10,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+1%).

Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 1,6%. Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la clădirile nerezidenţiale (+14,8%) şi la clădirile rezidenţiale (+7,2%). Construcţiile inginereşti au scăzut cu 7,2%

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 7%, scădere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (-11,6%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 5%, respectiv cu 2,8%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi la clădirile nerezidenţiale (-14,6%), clădirile rezidenţiale (-5,3%) şi la lucrările de construcţii inginereşti (-2,9%).

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,2%, scădere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (-5%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 13,3%, respectiv cu 6,8%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale (-11,2%) şi la clădirile rezidenţiale (-1,6%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 1,9%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 6,8%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+20%), lucrările de reparaţii capitale (+18,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,1%).

Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+18,1%), lucrările de construcţii inginereşti (+3,4%) şi la clădirile rezidenţiale (+2,1%). Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 8,2%.

Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+20,1%), lucrările de reparaţii capitale (+18,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+4,1%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+20,3%), construcţiile inginereşti (+4,3%) şi la clădirile rezidenţiale (+3%).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 7% în iulie. Lucrări amânate din cauza preţurilor de 3 sferturi din constructori