Washington Post: SUA ar urma să lanseze un nou avertisment cu privire la vaccinul Johnson & Johnson, în legătură cu tulburări autoimune rare
Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite va anunța cât de curând un nou avertisment cu privire la vaccinul anti-Covid-19 Johnson & Johnson (JNJ.N) legat de o tulburare autoimună rară, a raportat luni Washington Post, citând patru persoane implicate în această decizie.
Potrivit publicației, aproximativ 100 de rapoarte preliminare ale sindromului Guillain-Barré (GBS) au fost detectate în Statele Unite după vaccinarea cu Johnson & Johnson, în principal la bărbați, mulți dintre ei având peste 50 de ani. Aproximativ 12,8 milioane de persoane au primit vaccinul cu o singură doză în Statele Unite.
Potrivit Washington Post, Agenția va cita legătura cu un număr mic de cazuri Guillain-Barré după vaccinare, dar va spune că beneficiile vaccinării depășesc riscul.
J&J și FDA nu au fost disponibile imediat pentru comentarii, scrie Reuters.
Ce este sindromul Guillain-Barré
- Nu e nevoie de o a treia doză de vaccin pentru protecţia împotriva tulpinei Delta. O spun la unison cele mai...
- În ce condiţii s-ar putea face a treia doză de vaccin anti-Covid. Explicațiile medicului Valeriu Gheorghiță
- Israelul a început să administreze a treia doză de vaccin Pfizer. Cine sunt persoanele chemate din nou la vaccinare
Sindromul Guillain-Barré (GBS) este o afecțiune neurologică rară în care sistemul imunitar al organismului atacă stratul protector al fibrelor nervoase. Majoritatea cazurilor urmează o infecție bacteriană sau virală.
Condiția a fost legată în trecut de vaccinări - mai ales de o campanie de vaccinare în timpul unui focar de gripă porcină din Statele Unite în 1976 și, decenii mai târziu, de vaccinul utilizat în timpul pandemiei de gripă H1N1 din 2009
Săptămâna trecută, autoritățile de reglementare europene au recomandat un avertisment similar pentru vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19, care se bazează pe o tehnologie similară cu vaccinul Johnson & Johnson.
Obstacole în calea vaccinului anti-Covid Johnson & Johnson
Un astfel de avertisment ar reprezenta un alt obstacol pentru vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson, care trebuia să fie un instrument important pentru vaccinarea în zonele greu accesibile, deoarece are cerințe de depozitare mai puțin stricte decât vaccinurile cu două doze de la Pfizer și Moderna.
Utilizarea vaccinului Johnson & Johnson a fost deja legată de o formă rară de cheaguri de sânge și a fost încetinită de problemele de producție la principala fabrică unde este fabricat.
Autoritățile de reglementare americane au decis în aprilie că beneficiile vaccinului depășesc riscul cauzat de problema coagulării sângelui.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰