Ea e autoarea atacului armat de la sediul YouTube. Femeia avea mai multe conturi Youtube și era furioasă pe compania americană (Video)
Presupusa autoare a atacului armat de la sediul YouTube a fost identificată ca fiind Nasim Aghdam, care avea numeroase canale pe Youtube.
Presupusa autoare a atacului armat de la sediul YouTube a fost identificată ca fiind Nasim Aghdam, care avea numeroase canale pe Youtube și posta videoclipuri pe diverse teme.
Vegană, cântăreață, sportivă, artistă și regizoare erau cuvintele cu care Nasim Aghdam se descria, scrie Daily Mail.
Şeful Poliţiei din San Bruno, Ed Barberini, a anunţat că atacatoarea a deschis marţi focul cu o armă de mână, într-o curte exterioară, la sediul YouTube. Ea a rănit trei persoane şi apoi s-a împuşcat mortal.
Furioasă pe Youtube
Tatăl suspectei, Ismail Aghdam, spune că aceasta era supărată pe YouTube, după ce compania a încetat să o plătească în schimbul videoclipurilor pe care le posta pe platformă.
Ismail Aghdam a declarat pentru Bay Area News Group că a avertizat poliţia cu privire la faptul că fiica sa s-ar fi putut duce la YouTube deoarece ”ura” compania.
El a declarat că şi-a dat fiica dispărută luni, după ce nu a răspuns la telefon timp de două zile.
Familia a primit un telefon de la poliţia din Mountain View marţi, către ora locală 2.00 (12.00, ora României) prin care era anunţată că femeia a fost găsită dormind într-o maşină, a declarat el.
Milita pentru drepturile animalelor
Nasim Aghdam a fost citată într-o relatare, în 2009, a publicaţiei San Diego Union-Tribune, la o acţiune de protest organizată de People for the Ethical Treatment of Animals faţă de folosirea porcilor în cadrul unor formări militare în traumatologie.
Ea purta o perucă, blugi cu pete de ”sânge” pe ei şi o sabie de plastic la acest miting organizat lângă baza puşcaşilor marini Camp Pendleton.
”Pentru mine drepturile animalelor sunt egale cu drepturile omului”, declara Aghdam pentru ziar la acea vreme.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰