Antena Meniu Search
x

Video Zelenski nu a obţinut ce şi-a dorit de la summit-ul NATO. Compensaţia oferită de Alianţă pentru Ucraina

Summitul NATO din Lituania nu a oferit Ucrainei ceea ce dorea preşedintele Zelenski: un termen precis şi condiţii clare pentru aderare. Zelenski, care nu şi-a ascuns nemulţumirea, se întâlneşte astăzi cu aliaţii în cadrul Consiliului Ucraina - NATO, creat ca o compensaţie pentru amânarea invitaţiei de aderare. Ucraina a primit, totuşi, noi ajutoare militare iar pentru instruirea piloţilor săi pe avioane F-16 s-a format o coaliţie de 11 state din care face parte şi România.

Bianca Iacob
de Bianca Iacob

la 12.07.2023, 17:06

Vezi și

"Viitorul Ucrainei este în NATO, dar o invitaţie va fi adresată doar după efectuarea unor reforme democratice şi în domeniul securităţii", afirmă declaraţia finală a reuniunii de la Vilnius. Germania şi Statele Unite, între altele, consideră că un angajament prea ferm pentru aderarea Ucrainei ar fi creat riscul unei escaladări a conflictului, potrivit analiştilor occidentali. "Este un mare pas înainte. Niciodată nu am avut formulări mai puternice cu privire la aderare şi niciodată nu am făcut un anunţ mai precis despre ceea ce vom face, efectiv, pentru a fi siguri că Ucraina devine membră a Alianţei", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Rezultatul reuniunii l-a iritat făţiş pe preşedintele Volodimir Zelenski

Rezultatul reuniunii l-a iritat făţiş pe preşedintele Volodimir Zelenski. "Ucraina merită respect. Este fără precedent și absurd să nu fie stabilit un termen nici pentru invitație, nici pentru aderarea Ucrainei", a susţinut Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Analiştii consideră că era o încercare de a modifica, în ultimul moment, textul declaraţiei finale. Zelenski putea conta, în acest scop, pe sprijinul membrilor est-europeni ai Alianţei care privesc favorabil aderarea Ucrainei. Dar mesajele liderului de la Kiev nu au influenţat termenii declaraţiei. "Astăzi, am pornit la drum cu credinţă în soluţii, credinţă în partenerii noştri puternici, credinţă în NATO. Şi mi-aş dori ca această credinţă să devină încredere, încredere în deciziile pe care le merităm cu toţii, fiecare soldat, fiecare cetăţean, fiecare mamă, fiecare copil; le aşteptăm cu toţii, oare cerem prea mult?", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

Ucraina se alege totuşi cu ceva. Germania oferă armament de 700 de milioane de euro, printre care zeci de tancuri şi două sisteme de rachete Patriot. Iar Franța livrează deja rachete de croazieră SCALP. În plus, la Vilnius s-a constituit oficial o "coaliţie a avioanelor", pentru instruirea piloţilor ucraineni pe aeronave F-16. Antrenamentele vor începe chiar de luna viitoare în Danemarca iar un centru de pregătire va funcţiona şi în România, care face parte din coaliţie. Eventuala aderare a Ucrainei nu a fost singurul subiect de pe agenda summitului. La 150 de kilometri de graniţa cu Rusia, NATO a aprobat noi planuri de apărare regională, pentru prima dată după încheierea Războiului Rece. "Adoptarea Planurilor de Apărare Regională, inclusiv a celui care include România, reprezintă un element central, care va permite un răspuns eficient al Alianței la două amenințări majore: Rusia și terorism", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.

Seara, dineul informal oferit de preşedintele Lituaniei i-a oferit preşedintelui Zelenski, venit la Vilnius împreună cu soţia, ocazia unui prim contact cu şefii de stat şi de guvern din Alianţă. A lipsit, însă, din motive neprecizate, preşedintele Joe Biden. Astăzi, Zelenski va avea întâlniri bilaterale cu Biden şi cu secretarul general al Alianţei, înaintea primei reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri externe » Zelenski nu a obţinut ce şi-a dorit de la summit-ul NATO. Compensaţia oferită de Alianţă pentru Ucraina