Video Imagini surprinse la scurt timp după ce dubiţa din Râmnicu Vâlcea a explodat .Doi oameni au fost răniţi
O dubă plină cu butelii de oxigen a luat foc în această dimineaţă într-un cartier din Râmnicu Vălcea. Mai mulţi martori au suprins imagini din momentul în care maşina ardea şi le-au trimis pe Fii Observator.
- Imagini şi informaţii trimise pe Fii Observator
A fost panică într-un cartier de blocuri din Râmnicu Vâlcea, după ce o dubiţă a explodat. Explozia s-ar fi produs chiar în momentul în care şoferul dubei a încercat să deschidă portiera. Suflul deflagraţiei l-a aruncat la câţiva metri. Şi un alt bărbat care era în apropiere a fost rănit, iar o altă persoană a suferit un atac de panică.
Totodată, au fost afectate mai multe apartamente ale unui bloc din vecinătate (geamuri sparte), dar și cinci maşini care erau parcate în apropierea dubiţei.
Pentru gestionarea situației au intervenit 2 autospeciale stingere, 1 descarcerare, 1 echipaj CBRN, 1 ambulanță SMURD și 2 ambulanțe SAJ. ISU Vâlcea a aprecizat că în dubiţă se afla un tub de oxigen şi unul de acetilenă, dar nu se ştie deocamdată cum s-a produs explozia.
Pompierii fac în continuare cercetări pentru a stabili cauza care a dus la producerea exploziei.
- O maşină a luat foc pe o stradă din centrul oraşului Focşani. Momentul a fost surprins de trecători
- Imagini surprinse imediat după ce depozitul de mase plastice din Salonta a luat foc: În momentul în care a...
- O dubă a explodat într-o parcare din Râmnicu Vâlcea. Un bărbat a fost rănit de suflul deflagraţiei
- Bărbat din Satu Mare, în stare gravă la spital după ce a fost strivit de propriul tractor, într-o pădure din...
- La un pas de moarte. Botoşănean, în stare critică la spital, după ce a fost curprins de flăcări pe un câmp,...
Incidentul vine după ce săptămâna trecută un autoturism parcat pe trotuar în centrul oraşului Focşani a luat foc.
- Articol realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de reporterul Observator Cristina Oprea -
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰