Pentru sute de români, concediul mult-visat din Antalya a început cu un blocaj de cel puţin 10 ore pe Otopeni
Pentru sute de români, mult aşteptata vacanţă de vară a început cu stângul, aceştia fiind obligaţi să petreacă mai multe ore pe Aeroportul Otopeni, înainte de a decola către Antalya.
Românii şi-au cumpărat excursia prin intermediul unei agenţii de turism şi ar fi trebuit să decoleze către Antalya luni, încă de la ora 07.00, dar zborul lor a suferit mai multe amânări.
Conform unor martori, zborul a fost, iniţial, amânat pentru ora 09.30, apoi pentru orele 10.00, 15.00, 16.40 şi 17.30. Mai mult, martorii susţin că nu au fost informaţi în legătură cu motivul care a stat la baza acestor amânări, că reprezentanţii agenţiei de turism nu au putut să-i ajute cu detalii şi că au fost puşi pe drumuri, între diferite porţi.
Ultima oră propusă pentru decolare era 17.36, dar turiştii nu sunt convinşi că măcar aceasta se va respecta şi susţin că vor lua măsuri împotriva companiilor implicate, mai ales că este un mod total neplăcut de a-ţi începe vacanţa de vară.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰