Observator » Evenimente » Ameninţări cu bombe în avioane, noul război psihologic. Ruşii de la Luptătorii Statului Masculin le revendică

Video Ameninţări cu bombe în avioane, noul război psihologic. Ruşii de la Luptătorii Statului Masculin le revendică

Editor Radu Badiu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 05.11.2026, 19:52 | Modificat la 05.11.2026, 19:56

Alarmă anti-teroristă la aeroportul Otopeni! O cursă Milano - Bucureşti a primit o ameninţare teribilă - bombă la bord. Autorităţile au activat celula de criză. Au urmat, însă, încă două alerte. Toată Europa trebuie să facă faţă unui nou război psihologic. Cel puţin 25 zboruri au primit astăzi asemenea alerte care au perturbat zborurile a treia oară săptămâna aceasta. Autoritățile din mai multe țări cooperează acum pentru a afla autorii acestui atac care pare coordonat. 

Autorităţile au înfiinţat o celulă de criză după ce au fost anunţate de centrul european pentru siguranţa zborurilor că există o ameninţare cu bombă pentru un zbor care avea la bord 182 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.

Avionul unei companii lowcost decolase de pe aeroportul Milano Malpensa cu destinaţia Bucureşti Otopeni. Controlorii de zbor i-au eliberat pista mai devreme decât era planificat pentru a evacua rapid pasagerii şi a începe verificările pirotehnice.

"E groaznic, adică trăieşti ceva pe viu si nu ştii dacă e (n.r. adevărat). Am văzut o ştire pe internet. Nici nu poţi să realizezi dacă tu mai ajungi sau nu", a declarat o pasageră.

Articolul continuă după reclamă

"Ne-au luat 10 cate 10, s-a facut controlul, am stat toţi în terminal acolo unde ne-au controlat", a spus altă pasageră.

"Ne-am oprit pe taxiway, iar la câteva minute de aşteptare, am fost daţi jos din avion după care am fost lăsaţi în zona aceasta de aeroport", a povestit Radu Balaş, pasager.

"Noi avem specialişti foarte buni atunci când vine vorba de combaterea terorismului la nivel national", a declarat Marius Popescu, expert aviație.

Pe acelaşi subiect

"Următorul avion care va ateriza la Bucureşti va sări în aer! O nouă bombă a fost activată. Am plasat o bombă în acest avion; este vorba de aeronava companiei aeriene Bulgaria Air", a fost mesajul de ameninţare primit la Otopeni.

Liniştea nu a durat, însă, mult la aeroportul Otopeni. După câteva ore de la ridicarea alerteri antiteroriste, două e-mailuri au anunţat că două avione vor sări în aer. Ameninţările nu s-au confirmat, dar panica a continuat pe tot continenul.

Alertele cu bombă au afectat zborurile din marile oraşe ale Europei. De la Dublin şi Londra până la Copenhaga, Helsinki, Madrid, Varşovia, Bruxelles, Roma, Viena şi Praga. Unele au aterizat de urgenţă la sud de România, la Sofia. Războiul psihologic a început luni, când o cursă Londra - Sofia a fost redirecționată la Budapesta, escortată de un avion militar. Marţi, încă şapte avioane au fost vizate de ameninţări. Serviciile secrete din toată Europa încearcă să localizeze reţeaua care seamănă panică.

Deși nicio țară nu a formulat acuzaţii pentru valul de amenințări, acestea apar într-un moment în care oficialii europeni au dat vina pe Rusia și pe Iran pentru atacuri hibride şi acte de sabotaj.

"Chiar dacă ştii că nu e adevărată ameninţarea, tot trebuie să aplici procedura. Se umblă la influenţarea psihologică a mulţimilor. Se face pregătirea câmpului de luptă şi a mijloacelor care pot să fie folosite", a explicat Sorin Stoicescu, expert în aviaţie.

Comisarul european pentru Transport a dat asigurări că serviciile secrete din ţările afectate cooperează pentru a-i descoperi pe autorii ameninţărilor.

"Avem o altă faţetă a războiului hibrid pe care Federatia Rusă îl poartă la adresa Europei să înspăimânte populaţia şi da, să pună presiune pe autorităţi să vadă cu reactionează şi dacă sunt capabile să gestioneze astfel de situaţii", a declarat Cristian Barna, expert în securitate politică externă.

E-mailurile de ameninţare cu bombă care au deturnat două zboruri în Italia au fost revendicate de o grupare numită ''Luptătorii Statului Masculin'', o mişcare de extremă-dreapta fondată de un blogger rus.