Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Curs valutar. Leul românesc coboară la cel mai slab nivel faţă de euro din ultimii patru ani şi jumătate!

Moneda naţională s-a depreciat, joi, în raport cu euro, până la un curs de 4,5729 lei, mai mult cu 1,9 de bani (+0,42%) faţă de ziua anterioară, când moneda unică a fost cotată la 4,5539 lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

de Redactia Observator

la 18.05.2017 , 13:49

Moneda naţională s-a depreciat, joi, în raport cu euro, până la un curs de 4,5729 lei, mai mult cu 1,9 de bani (+0,42%) faţă de ziua anterioară, când moneda unică a fost cotată la 4,5539 lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

O cotaţie apropiată de cea de joi a fost înregistrată în 24 octombrie 2012, de 4,5754 lei/euro.

În acelaşi timp, leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, cursul anunţat de BNR fiind de 4,1140 lei, în urcare cu 1,01 de bani (0,25%), în comparaţie cu valoarea de miercuri, de 4,1039 lei pentru un dolar.

Articolul continuă după reclamă

Conform sursei citate, francul elveţian a fost cotat la 4,1971 lei, cu 2,59 de bani peste valoarea (+0,62%) anunţată în ziua precedentă, când moneda elveţiană valora 4,1712 lei.

Gramul de aur s-a scumpit, joi, cu 3,5135 lei (+2,15%), până la 166,8745 lei, de la 163,3613 lei, cât se stabilise miercuri.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri economice » Curs valutar. Leul românesc coboară la cel mai slab nivel faţă de euro din ultimii patru ani şi jumătate!