Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O ambulanţă care transporta la spital un copil lovit de maşină, implicată într-un accident la intrare în Bârlad

O ambulanţă care transporta la spital un copil lovit de maşină a fost implicată într-un accident rutier.  Asistentul a fost grav rănit şi a fost şi el dus la prima unitate medicală. Autospeciala sanitară a fost serios avariată şi nu şi-a mai putut continua drumul. 

de Cristina Dimulescu

la 29.06.2022 , 18:40

Ambulanţă implicată într-un accident, la Vaslui. Ambulanţă implicată într-un accident, la Vaslui.

Ambulanţa de tip B1 a fost trimisă la un accident rutier la Vulpăşeni, o localitate din judeţul Vaslui, acolo unde un adolescent de 14 ani a fost lovit de o maşină.

Băiatul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajul de pe salvare a început manevrele de resuscitare şi a reuşit să îl readucă la viaţă. Dar pentru că adolescentul avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, s-a decis transportul la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad. 

Ambulanţa a fost lovită de o maşină la intrare în Bârlad

Articolul continuă după reclamă

La intrarea în oraşul Bârlad, ambulanţa a fost lovită puternic de o maşină. În urma impactului, asistentul de pe salvare a suferit o contuzie de coloană vertebrală. Acesta a fost transportat şi el la spital cu o altă ambulanţă pentru efectuarea de investigaţii. Ambulanţa implicată în accidenzt nu mai e funcțională. 

Poliţiştii efectuează cercetări acum pentru a stabili circumstanţele producerii celor două accidente rutiere.

Cristina Dimulescu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Evenimente » O ambulanţă care transporta la spital un copil lovit de maşină, implicată într-un accident la intrare în Bârlad