Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O româncă a ucis fără milă un bătrân italian care o angajase ca îngrijitoare. Tânăra a plănuit crima în mai puţin de 24 de ore

O tânără româncă în vârstă de 25 de ani a fost arestată în Sicilia, Italia, pentru omor. Femeia este acuzată că, în luna iulie, l-a ucis pe bătrânul care o angajase ca îngrijitoare.

de Veronica Micu

la 21.11.2020 , 07:27

- agrigento.gds.it
  • Oamenii legii spun că femeia l-a torturat pe bătrân, ca să-i spună unde ţine banii. 
  • Românca a fost arestată şi se află la închisoarea din Agrigento.

Potrivit publicaţiei grandangoloagrigento.it, Michelangelo Marchese, un bătrân de 89 de ani din Palma di Montechiaro, a fost găsit mort, cu mâinile şi picioarele legate, în apartamentul său din via Pietro Attardo.

Se întâmpla în 11 iulie, anul acesta. 

Cu câteva zile înainte, omul o angajase pe tânără ca îngrijitoare.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul unei conferinţe de presă, colonelul Vittorio Stingo, comandantul provincial al carabinierilor din Agrigento, căpitanul Francesco Lucarelli, comandantul companiei Licata, și locotenentul Carmelo Caccetta au dezvăluit detaliile oribilei crime.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Românca a plănuit crima în mai puţin de 24 de ore

Potrivit anchetatorilor, românca ar fi plănuit crima în mai puţin de 24 de ore. Oamenii legii spun că femeia l-a torturat pe bătrân, ca să-i spună unde ţine banii. 

După ce a luat banii şi l-a omorât pe bărbat, românca a fugit cu maşina acestuia, pe care, ulterior, i-a dat-o unui cunoscut ca să scape de ea.

Doar că individul nu a dus autoturismul la casare, ci l-a păstrat.

Poliţiştii au recuperat maşina şi au găsit probe care o acuză pe româncă. 

"Persoanele în vârstă sunt moștenirea noastră şi este esențial pentru noi să le protejăm. Mulți oameni în vârstă au nevoie de sprijin, ajutor, îngrijitori. Transmit membrilor familiei să ne contacteze atunci când au dubii, pentru a nu permite persoanelor care i-ar putea ucide să intre în casele lor", a mai spus colonelul Stingo, în cadrul conferinţei de presă.

Românca a fost arestată şi se află la închisoarea din Agrigento.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » O româncă a ucis fără milă un bătrân italian care o angajase ca îngrijitoare. Tânăra a plănuit crima în mai puţin de 24 de ore