Ce semnificaţie are Ziua Planetei Pământ, sărbătorită pe 22 aprilie 2022
Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ, declarată sărbătoare oficială de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), în 2009.
Pe pagina ONU dedicată Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ, secretarul general al ONU, António Guterres susţine că "Trebuie să acţionăm decisiv pentru a ne proteja planeta atât de coronavirus, cât şi de ameninţarea tot mai persistentă a schimbărilor climatice." Populaţia întregii planete are nevoie de trecerea la o economie mai durabilă, care să funcţioneze atât pentru oameni, cât şi pentru planetă, rezultând astfel necesitatea de a promova armonia cu natura şi cu Pământul, se menţionează pe www.un.org/en/observances/earth-day.
Manifestările Zilei Pământului în 2021 au început cu un summit global al tinerilor pentru climă condus de Earth Uprising, în colaborare cu My Future My Voice, OneMillionOfUs şi cu alte sute de tineri activişti pentru climă, la 20 aprilie 2021. Acest eveniment digital a examinat legătura dintre criza climatică şi problemele legate de poluare, sărăcie şi pandemie. O altă acţiune în cadrul summit-ului a inclus şi activişti proeminenţi de pe toate continentele, care s-au concentrat pe rolul crucial pe care îl joacă educatorii în combaterea schimbărilor climatice.
Ziua Planetei Pământ, o sărbătoare care împlineşte 52 de ani
Anul acesta, se împlinesc 52 de ani de când celebrăm Ziua Pământului iar această sărbătoare trebui extinsă prin acţiuni zilnice cu scopul de a ocroti planeta noastră, se subliniază pe www.earthday.org.
În 1970 la prima marcare, Ziua Pământului a mobilizat 20 de milioane de americani, care îşi arătau susţinerea pentru creşterea protecţiei asupra planete noastre. Ziua Planetei Pământ a fost iniţiată de senatorul american Gaylord Nelson şi celebrată, iniţial, doar pe teritoriul SUA.
În 1990 Ziua Pământului a devenit un eveniment mondial, prin eforturile depuse de activistul Denis Hayes, reunind 200 de milioane de oameni din 141 de ţări.
În istoria celebrării zile dedicate planetei noastre, anul 2000 a valorificat puterea mediilor digitale pentru a facilita milioane de conversaţii la nivel local în peste 180 de ţări iar apoi, 10 ani mai târziu, Earth Day Network a lansat A Billion Acts of GreenŽ şi The Canopy Project, Ziua Pământului din 2010 implicând 75.000 de parteneri globali din 192 de ţări.
Anul trecut, aflată la jumătate de secol de la prima manifestare, Ziua Pământului s-a derulat prin activări globale care au avut ca ţintă mobilizarea unui miliard de oameni din întreaga lume pentru o acţiune de transformare pentru planeta noastră, potrivit www.earthday.org/history.
Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este marcată de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009.
"Mama-Pământ" este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, ce recunoaşte legătura noastră cu planeta care ne susţine şi ne hrăneşte. În unele părţi ale globului pământesc, ziua dedicată Pământului se marchează în luna martie odată cu echinocţiul de primăvară.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰