Antena Meniu Search
x

DESCOPERIREA ANULUI: Cum va putea fi palapat creierul fără a deschide craniul? Cercetătorii au dezvoltat o METODĂ UIMITOARE

Palparea utilizată în orice examinare medicală pentru diagnosticare sau prescrierea unor teste suplimentare nu a putut funcționa până acum în ceea ce privește creierul, care este protejat de craniu și de lichidul cefalorahidian

Palparea utilizată în orice examinare medicală pentru diagnosticare sau prescrierea unor teste suplimentare nu a putut funcționa până acum în ceea ce privește creierul, care este protejat de craniu și de lichidul cefalorahidian, însă cercetătorii francezi, conduși de Stefan Catheline, au dezvoltat o metodă noninvazivă de imagistică asupra creierului prin rezonanță magnetică (RMN) ce oferă aceleași indicații ca o palpare fizică, informează site-ul Institutului național al sănătății și cercetării medicale (Institut national de la santé et de la recherche médicale, INSERM) din Franța.

Prin intermediul acestei tehnici vor putea fi diagnosticate precoce tumorile cerebrale sau maladia Alzheimer, conform studiului publicat de cercetătorii francezi în revista americană 'Proceedings of the National Academy of Sciences' (PNAS).

Multe boli implică schimbări structurale în țesuturi, care au ca rezultat o modificare a proprietăților lor mecanice, cum ar fi elasticitatea. Datorită sensibilității mâinilor și a cunoștințelor detaliate despre corp, un medic poate, printr-o examinare prin palpare, să evalueze dimensiunea și duritatea unei tumori, prezența ganglionilor limfatici inflamați sau dimensiunea și poziția unui fetus la femeile gravide.

Această palpare este suplimentată sau înlocuită cu tehnici moderne care transmit medicului o indicație despre elasticitatea unui țesut biologic. Aceste tehnici se bazează pe generarea și detectarea undelor a căror viteză de propagare prin corp diferă în funcție de duritatea organelor (cu cât țesutul este mai dur, cu atât unda se propagă mai puțin rapid). Cu toate acestea, această metodă nu poate fi aplicată la nivelul creierului, protejat de craniu și de fluidul cefalorahidian, fiind dificil de accesat de undele care provin din mediul exterior.

Lichidul cefalorahidian este sediul central al vibrațiilor naturale create de pulsația sângelui prin artere și de circulația lichidului cefalorahidian. A rămas o provocare neidentificată anterior dacă poate fi captat acest câmp complex de variație naturală a undelor și 'tradus' pe un ecran de computer.

Cercetătorii de la INSERM au reușit prin intermediul RMN-ului să detecteze variația undelor cerebrale naturale, folosind tehnici de calcul împrumutate din seismologie și cunoscute sub numele de "corelația zgomotului". Ei au reușit să obțină imagini ale elasticității creierului, precizează site-ul INSERM.

Dacă va putea fi dezvoltată din punct de vedere clinic, această metodă va crea un confort atât pentru pacienți, cât și pentru medici, deoarece tehnicile folosite până în prezent creează o vibrare a creierului care este destul de dureroasă. Desigur, noua metodă le va completa pe cele deja existente și va duce în viitor la un diagnostic medical multimodal, a explicat Stefan Catheline.

"Boala Alzheimer, epilepsia, scleroza multiplă, hidrocefalia determină o variație a durității țesutului cerebral. Această nouă tehnică ar putea fi folosită pentru a detecta și a preveni biopsiile cerebrale", a mai spus autorul acestei lucrări

Aceasta metodă de 'palpare' a creierului ar putea cunoaște și alte domenii de aplicare, cum ar fi analiza evoluției proceselor neurodegenerative, impactul unei leziuni traumatice sau tumorale sau răspunsul la un tratament prescris de medic, se menționează pe site-ul INSERM.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Inedit » DESCOPERIREA ANULUI: Cum va putea fi palapat creierul fără a deschide craniul? Cercetătorii au dezvoltat o METODĂ UIMITOARE