Descoperirea făcută de o femeie din SUA în podeaua din dormitorul său: "Era ceva normal în perioada respectivă"
O femeie din California a observat o trapă secretă în podeaua din dormitorul său. Soțul său a examinat gaura din podea și a descoperit un tunel. Întreaga "aventură" a fost transmisă pe TikTok.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Jennifer Little a descoperit în podeaua de sub un dulap o trapă secretă. După o cercetare atentă, soțul său a observat că trapa conduce spre un tunel, scrie The Sun, iar în capăt, sub casa celor doi, se afla un buncăr și o magazie abandonată cu alimente.
Cei doi soți își reamenajau locuința când femeia a observat că sub unul dintre dulapuri se afla o urmă ciudată. Când s-a apropiat, Jennifer și-a dat seama că, în tot acest timp, în podeaua sa se afla o trapă secretă.
Soțul său a decis să vadă unde duce tunelul respectiv, iar cei doi au fost șocați să descopere, sub casă, un buncăr dotat cu două paturi, un vas pentru nevoi și o magazie cu alimente.
Casa a fost construită în 1951, o perioadă, potrivit celor doi săți, în care lumea era îngrijorată de iminența unui atac atomic. Inițial, cei doi au crezut că adăpostul datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, însă, ulterior au aflat că astfel de adăposturi erau extrem de populare în perioada Războiului Rece.
"Casa asta are un buncăr, ceva absolut normal pentru perioada respectivă", a declarat Jennifer. "Oamenii se temeau de posibilitatea unui atac nuclear".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰