Metodă macabră, dar... eco: Hidroliza alcalină sau incinerarea verde - alternativă la înhumare şi incinerare

Hidroliza alcalină, promovată şi sub denumirea de ”incinerare verde”, este o tehnică revoluţionară de dizolvare a cadavrelor, folosind o soluţie alcalină, considerată o alternativă radicală la înhumare şi incinerare, informează bbc.co.uk, citat de News.ro

În ultimele decenii, mulţi oameni care organizează funeralii pentru membrii decedaţi din familiile lor s-au confruntat cu o alegere simplă - înhumare sau incinerare.

Însă, în anumite regiuni din Statele Unite şi Canada, o a treia opţiune este de acum înainte disponibilă - dizolvarea cadavrelor într-o soluţie alcalină. Această metodă va fi disponibilă în curând şi în Marea Britanie. 

Denumirea oficială a metodei este ”hidroliză alcalină”, însă procedul este promovat şi sub numele de ”incinerare verde”.

La revedere, Robert Klink

Robert J. Klink şi-a petrecut întreaga viaţă aproape de apă. Atunci când era copil, în anii 1950, părinţii lui aveau o cabană pe malul lacului South Long, în Minnesota, statul celor 1.000 de lacuri. A învăţat să pescuiască şi să vâneze pe malul acelui lac. 

Acest stil de viaţă a devenit o pasiune permanentă şi, timp de mulţi ani, el şi cea de-a doua soţie a lui, Judi Olmsted, au avut câteva bărci legate de pontonul proprietăţii lor, traversată de Saint Croix River. 

La scurt timp după decesul lui Robert Klink, în martie, din cauza unui cancer de colon şi de ficat, Judi Olmsted a contactat o companie de pompe funebre, Bradshaw Celebretion of Life Center, aflată în localitatea Stillwater.

Ea le-a spus angajaţilor companiei că soţul ei i-a mărturisit că dorea să fie incinerat după moarte.

A fost surprinsă să afle că Bradshaw Celebretion of Life Center oferă clienţilor două tipuri de incinerare: unul cunoscut de toată lumea, ce are la bază focul, şi un tip cu totul nou, care foloseşte apa. 

Acel procedeu, descris de compania de pompe funebre drept ”o incinerare blândă, o alternativă ecologistă la incinerarea cu foc”, utilizează o soluţie alcalină realizată din hidroxid de potasiu pentru a transforma cadavrul într-un schelet. 

”La început, mi-am zis: «Ei bine, nu sunt sigură în legătură cu asta». Dar, cu cât mă gândeam mai mult, cu atât îmi spuneam că aceasta era cea mai bună metodă”, a spus Judi Olmsted.

Atunci când oamenii sunt înhumaţi, ei îi ”cer” planetei, pentru ultima oară, o serie de resurse - lemn pentru sicriu, bumbac pentru căptuşeala sicriului, piatră pentru monumentul funerar.

În Statele Unite, mormintele sunt ori delimitate prin pereţi din ciment, ori sicriele sunt plasate într-un cavou din metal sau ciment, iar cadavrele nu se descopun.

Însă incinerarea implică şi ea anumite costuri pentru mediul înconjurător. Pentru a are un singur cadavru, o maşină de incinerare generează suficient de multă căldură pentru a încălzi o locuinţă pe timpul iernii timp de o săptămână, chiar şi în timpul iernilor dure din Minnesota.

Bradshaw Celebretion of Life Center este doar una dintre cele 14 case funerare din lume care oferă clienţilor săi această opţiune ”verde”. Se spune că hidroliza alcalină este mult mai ”prietenoasă” cu mediul în comparaţie cu incinerarea convenţională.

Aceste case de pompe funebre oferă ambele servicii la acelaşi tarif şi spun că noul tip de incinerare a avut în mod surprinzător un succes deosebit. 

Dintre clienţii lor care au ales să nu fie înhumaţi - aproximativ jumătate din total -, 80% au optat pentru hidroliza alcalină.

Însă beneficiile pentru mediul înconjurător ar putea să nu fie singurii factori care le-au influenţat deciziile.

Alegând ”incinerarea verde”, Judi Olmsted s-a gândit la dragostea de-o viaţă a soţului ei pentru apă şi a considerat că această metodă de incinerare, bazată pe apă, ar reprezenta un fel de ecou al botezului din copilărie. 

Funeraliile soţului ei au avut loc în St. Andrew, o suburbie a oraşului St. Paul din Minnesota, în biserica luterană în care cuplul obişnuia să meargă în ultimii ani.

Urna funerară a conţinut oasele măcinate ale lui Robert Klink şi a fost aşezată pe o masă, altăuri de flori, fotografii şi o raţă din lemn.

Maşina de hidroliză alcalină 

Bradshaw Celebretion of Life Center este un bungalou de tip vagon, înconjurat de pajişti şi pâlcuri de copaci zvelţi.

Clădirea, construită într-un ”stil preerie”, are la bază un design creat de un fost student al lui Frank Lloyd Wright. 

Maşina de hidroliză alcalină se află la subsol. A fost instalată în urmă cu cinci ani cu un cost - ce include amenajarea camerelor de priveghi - de aproximativ 750.000 de dolari.

”Am fi putut să o facem cu mai puţini bani. Însă am simţit că era prima din zonă - şi una dintre primele din ţară -, trebuia să facem o investiţie mare”, a declarat Jason Bradshaw, managerul centrului.

Maşina de hidroliză alcalină este o cutie dreptunghiulară din oţel, cu dimensiunile de 1,8 x 1,2 x 3 metri. 

Are o uşă circulară uriaşă care îi acoperă aproape întreaga lăţime, ce s-ar potrivi foarte bine şi într-un seif bancar sau într-un submarin.

Maşina are un aspect industrial şi a fost supranumită ”cazan de digestie pentru ţesuturi”.

Pe o parte a maşinii se află un ecran de computer cu patru butoane inscripţionate cu următoarele funcţii: ”unlock”, ”test”, ”cycle” şi ”lock”.

După introducerea cadavrului, primul buton care trebuie acţionat este cel de închidere/blocare (lock). Uşa are un sistem de închidere pneumatică. 

Apoi se apasă butonul ”cycle”. Maşina începe să fie alimentată cu apă.

Dispozitivul măsoară greutatea trupului neînsufleţit şi calculează cantitatea de apă şi de hidroxid de potasiu de care are nevoie.

În medie, la fiecare 30 de kilograme este nevoie de 270 de litri de apă.

Puternica soluţie alcalină, ce are un pH de aproximativ 14, este încălzită până la temperatura de 152 de grade Celsius, deoarece ”cuva de digestie” este presurizată şi nu permite fierberea. 

”Hidroliza alcalină este procesul natural prin care trec toate cadavrele care sunt înhumate. Aici, noi am creat condiţiile ideale pentru ca acest proces să se întâmple mult mai repede”, au spus reprezentanţii casei funerare.

Într-un cimitir, procesul poate să aibă nevoie de câteva decenii pentru a fi finalizat, în funcţie de condiţiile şi metodele înhumării.

Maşina de hidroliză alcalină are nevoie de doar 90 de minute, deşi ciclul de curăţare a scheletului are nevoie, apoi, de cel puţin acelaşi interval de timp pentru a fi finalizat.

După trei sau patru ore, uşa maşinii poate fi deschisă, iar oasele defunctului, uscate, sunt vizibile pe o tavă din metal, alături de orice implant pe care l-a avut decedatul.

Protezele de şold metalice şi protezele de rotulă ies din maşină într-o stare perfectă.

La final, toate ţesuturile au fost dizolvate în soluţie, care este drenată într-un rezervor separat, ascuns vederii.

În camera în care se află maşina persistă un miros similar celui dintr-o curăţătorie cu aburi.

Nivelul pH-ului substanţei reziduale este testat şi, la nevoie, corectat. Apoi, lichidul rezidual este eliminat în sistemul de canalizare.

Acest lichid rezidual este o combinaţie de aminoacizi şi peptide, fără ADN uman.

Cu toate acestea, eliminarea ţesuturilor umane sub forma unui produs rezidual şi avansarea acestuia în sistemul public de tratare a apelor reziduale reprezintă partea din procesul de hidroliză alcalină care îi deranjează cel mai mult pe oameni.

Oasele defunctului sunt uscate - ori lent, într-un dispozitiv special, ori rapid, într-un uscător mecanic.

Apoi, oasele sunt amplasate într-o maşină denumită ”cremulator”, care le sfărâmă şi le pulverizează, transformându-le într-o pudră.

Este exact acelaşi tip de maşină utilizată şi în cazul incinerării clasice.

Rezultatul este că pudra rezultată prin ”incinerarea verde” este mai fină şi mai albă, semănând cu făina, iar cantitatea finală este mai mare cu 30% faţă de cea rezultată printr-o incinerare clasică.

Până în prezent, casa funerară Bradshaw Celebretion of Life Center a utilizat această procedură pentru aproximativ 1.000 de cadavre - câte unul pe zi.

Maşina a fost creată în Marea Britanie de compania Resomation Ltd, care intenţionează să instaleze un dispozitiv identic în Sandwell, în apropiere de Birmingham, la sfârşitul acestui an.

Amprentele morţii

Pe plan mondial, aproximativ 150.000 de oameni mor în fiecare zi, iar acest număr va deveni tot mai mare, pe măsură ce populaţia de pe Terra va continua să crească.

În prezent, există 7,5 miliarde de oameni pe Pământ, dar, până la sfârşitul secolului, specialiştii se aşteaptă ca populaţia lumii să ajungă la 11 miliarde de persoane.

În anumite ţări, spaţiile libere din cimitire au fost epuizate. În Marea Britanie, se estimează că jumătate dintre cimitire vor fi complet ocupate în următorii 20 de ani.

În anumite părţi ale Londrei, consiliile locale nu mai oferă locuri funerare, iar municipalitatea a început să refolosească spaţiile pentru morminte, îngropând vechile schelete la adâncimi mai mari în pământ şi plasând deasupra lor cadavrele persoanelor decedate recent.

Folosirea unui teren pentru înhumare şi îngrijirea constantă a acelui teren au un anumit impact asupra mediului înconjurător. Înhumarea în sine atrage prin tipologia sa anumite resurse naturale.

Potrivit unor ONG-uri, cavourile din Statele Unite folosesc peste 1,6 milioane de tone de ciment şi 14.000 de tone de oţel în fiecare an.

În ceea ce priveşte incinerarea, s-a estimat că o incinerare tipică emite o amprentă carbonică echivalentă cu 320 de kilograme de dioxid de carbon.

Dacă nu sunt luate măsuri speciale, toxine periculoase sunt de asemenea eliberate în aer, în special mercur, folosind la plombele dentare. Acel mercur revine apoi pe Terra în timpul ploilor şi se acumuzează în pânza freatică.

Cum se compară hidroliza alcalină cu înhumarea şi incinerarea clasică din punct de vedere ecologic?

Potrivit cercetătoarei olandeze Elisabeth Keijzer, care a realizat două studii pentru Organizaţia Olandeză pentru Cercetări Aplicate, comandate de un lanţ de companii funerare, Yarden, hidroliza alcalină este mai eficientă.

Rapoartele ei, publicate în 2011 şi 2014, reprezintă o lectură fascinantă, deşi macabră.

Cercetătoarea olandeză a descompus înhumarea, incinerarea şi hidroliza alcalină în 12 paşi, care sunt evaluaţi în funcţie de 18 factori de impact asupra mediului înconjurător - precum diminuarea stratului de ozon, ecotoxicitatea marină şi modificările climatice.

În 17 dintre aceste categorii, hidroliza alcalină s-a dovedit mai eficientă. Incinerarea este cea mai nocivă în majoritatea categoriilor (10), însă înhumarea pare să aibă cel mai ridicat impact general asupra mediului.

Hidroliza alcalină emite de şapte ori mai puţin CO2 decât incinerarea tradiţională.

Pentru a sumariza rezultatele, cercetătorii olandezi au calculat un ”preţ-umbră” pentru fiecare metodă - cea mai mică sumă de bani ce ar costa, teoretic, fie pentru a compensa impactul ecologic, fie pentru a îl diminua.

Pentru înhumare, costul net a fost de 63,66 de euro per cadavru. Pentru incinerare, a fost de 48,47 de euro. Pentru hidroliza alcalină, costul net a fost de doar 2,59 euro.

Unde sunt legale funeraliile cu hidroliză alcalină ?

America de Nord, deşi a adoptat tehnica incinerării mult mai lent decât Marea Britanie, se află de această dată în fruntea regiunilor lumii care permit hidroliza alcalină.

Procedura a fost aprobată deja în trei provincii din Canada (în care trăiesc două treimi din populaţia canadiană) şi 14 state americane.

Alte cinci state americane lucrează în această perioadă la modificarea legislaţiei pentru a permite această metodă.

În cel puţin patru state americane, Biserica Catolică a jucat un rol crucial în blocarea legalizării hidrolizei alcaline.

Statele vizate sunt Ohio, California, New York şi New Hampshire. 

Când proiectul de lege referitor la hidroliza alcalină a fost dezbătut în statul New York, criticii acestuia l-au asociat cu filmul distopic din 1973 ”Soylent Green”, care prezintă o Americă a viitorului în care cadavrele sunt reciclate sub forma unor biscuiţi ce furnizează o cantitate mare de energie.

Alţi critici au denumit acel proiect de lege ”Hannibal Lecter’s Bill”, referindu-se la o serie de romane scrise de Thomas Harris, dedicate unui criminal în serie care îşi mânca victimele. Hannibal Lecter a devenit un personaj celebru, după ce a fost interpretat de Anthony Hopkins în filmul ”Tăcerea mieilor” şi în continuările acestuia.

Sursă: News.ro

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰