Irina Rimes a postat pe Instagram primul mesaj, în calitate de ambasador al Zilei Naţionale "Constantin Brâncuşi"
Irina Rimes a publicat primul mesaj în calitate de ambasador al Zilei Naţionale "Constantin Brâncuşi", postând pe Instagram o fotografie în care apare Coloana Infinitului şi un mesaj, în care invită publicul la Muzeul Național de Artă al României.
- Irina Rimes a publicat primul mesaj, în calitate de ambasador al Zilei Brâncuşi.
- Artista va lansa și un videoclip.
Irina Rimes a publicat primul mesaj în calitate de ambasador al Zilei Naţionale "Constantin Brâncuşi", postând pe Instagram o fotografie în care apare Coloana Infinitului şi un mesaj, în care invită publicul la Muzeul Național de Artă al României.
Cântăreaţa Irina Rimes a fost desemnată recent ambasador al Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi”, potrivit unui anunţ făcut de Ministerul Culturii, iar alegerea ar fi fost făcută "pentru imagine".
Irina Rimes a publicat pe Instagram primul mesaj în calitate de ambasador al Zilei Brâncuşi
""Arta este o oglindă în care fiecare vede ceea ce gândește", a spus Constantin Brâncuși. Vă invit să îl sărbătorim împreună, mâine, la Muzeul Național de Artă al României, de la ora 19:00", a scris Irina Rimes pe Instagram.
De asemenea, un reprezentant al Ministerului Culturii a precizat marţi pentru Agenția News.ro că Rimes urmează să lanseze un videoclip, cu ocazia Zilei "Brâncuşi".
Ministrul Gheorghiu a argumentat că în alegerea Irinei Rimes a contat că a scris o carte, că are mulţi urmăritori pe reţelele de socializare, că a fost inclusă de Forbes în lista celor mai de succes tineri.
Bogdan Gheorghiu va fi prezent, însoţit de prim-ministrul Ludovic Orban, şi, posibil, de Irina Rimes, la evenimentul de miercuri seară, de la Muzeul Naţional de Artă al României.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰