Locul inedit unde poţi să mănânci sarmale şi mici în timp ce admiri aurora boreală
Iubitorii mâncării tradiţionale moldoveneşti se pot bucura de preparate ca la mama acasă într-un restaurant aflat într-un colţ inedit al Statelor Unite, unde aurora boreală luminează cerul aproape în fiecare noapte. Este vorba despre Soba, un restaurant moldovenesc alfat în oraşul Fairbanks, aflat în inima statului Alaska.
Soba este un restaurant înfiinţat de un cuplu de moldoveni veniţi în Statele Unite în 2009. În meniul localului se găsesc preparate tradiţionale precum mămăligă, plăcintă, sarmale şi Cuşma lui Guguţă. De asemenea, restaurantul are în meniu atât vinuri Purcari şi Cricova, cât şi compot.
"Știam de la început că aceasta este cea mai potrivită comunitate pentru a ne îndeplini Visul American. Prin muncă asiduă și ambiție, în 2018 am deschis restaurantul visurilor noastre, care ne permite să împărtășim rețete, tradiții și cultura din Moldova până în Alaska Interioară" se arată pe site-ul restaurantului.
Restaurantul se laudă cu ingrediente proaspete şi de înaltă calitate, atmosferă plăcută şi muzică live. Judecând după recenziile de pe site, atât americanii, cât şi imigranţii din România şi Republica Moldova sunt încântaţi de preparatele servite şi, în ciuda faptului că restaurantul este deseori aglomerat, aşteptarea "merită din plin".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰