O poveste parfumată! Cum au apărut licorile frumos mirositoare

Cuvântul ''parfum'' provine de la latinescul ''per fume'' (prin fum). Parfumul a fost folosit pentru prima dată de egipteni, în cadrul unor ritualuri religioase, când se ardeau tămâia sau alte ierburi aromate. Uleiurile parfumate erau folosite, încă din acele vremuri, fie în scopuri medicale, fie cosmetic.

În timpul Regatului Vechi (2850-2052 îC), parfumurile erau rezervate exclusiv ritualurilor religioase. Apoi, în perioada Noului Regat (1580-1085 îC), erau folosite în cadrul festivalurilor, iar femeile egiptene foloseau creme sau uleiuri parfumate pentru îngrijirea corpului. Tot atunci s-a răspândit folosirea parfumului în Grecia, la Roma și în lumea islamică. Comunitatea islamică a fost cea care a menținut întrebuințările parfumului și după răspândirea creștinismului, care a condus, inițial, la un declin al acestui produs. Odată cu căderea Imperiului Roman a scăzut și influența parfumului și nu s-a mai redresat decât abia în secolul al XII-lea.

Parfumul s-a bucurat de un succes enorm în secolul al XVII-lea. Începând cu anul 1656, parfumul s-a făcut cunoscut în Franța, unde s-a dezvoltat, constant, o adevărată industrie în domeniu. Curtea regelui Ludovic al XV-lea a fost chiar numită ''curtea parfumată'', datorită nu numai parfumului aplicat pe piele, ci și a celor aplicate pe haine, mobilier și în aer.

Secolul al XVIII-lea a marcat o adevărată revoluție în industria de parfumuri prin invenția apei de colonie. Acest nou produs cu miresme de rozmarin sau lămâiță a fost folosit într-o multitudine de feluri: diluat în apa de baie, amestecat cu vinul, mâncat pe o bucată de zahăr, folosit ca pastă de dinți sau ca soluție cu efecte curative. Parfumurile lichide erau vândute în sticluțe mici, în formă de pară, în stil Ludovic al XIV-lea. Sticla a câștigat și ea popularitate cu această ocazie, mai ales în Franța, odată cu deschiderea fabricii Baccarat în 1765.

În secolul al XIX-lea, dezvoltarea chimiei ca știință a dus la descoperirea unor noi tehnici și arome. Revoluția franceză nu a adus niciun prejudiciu industriei parfumurilor, iar în perioada post-revoluționară, întreaga societate a manifestat o înclinație către viața luxoasă, prin urmare și pentru parfumuri. Orașul Grasse din regiunea Provence a devenit cel mai mare centru de producție a materialelor naturale, din care puteau fi obținute aromele. Parisul era orașul în care erau comercializate produsele din Grasse și centrul mondial al parfumurilor. Casele de parfumuri Houbigant, Lubin, Roger & Gallet și Guerlain erau, de asemenea, în Paris.

Dată fiind această dezvoltare rapidă, s-a pus accentul și pe ambalaj. Creatorul de parfumuri Francois Coty a încheiat un parteneriat cu Rene Lalique, cel care ulterior a produs sticluțele și pentru Guerlain, D'Orsay, Lubin, Molinard, Roger & Gallet. Fabrica Baccarat s-a alăturat și ea, producând sticluțele pentru Mitsouko (Guerlain), Shalimar (Guerlain) și multe altele. În 1921, creatoarea de modă Gabrielle Chanel lansează propria gamă de parfumuri, creată de Ernest Beaux, pe care o intitulează Chanel No.5, pentru că a fost cea de-a cincea mostră pe care creatorul i-a prezentat-o. În anii 1950, perioada cea mai bună în istoria parfumurilor franțuzești, alți creatori precum Christian Dior, Jacques Fath, Nina Ricci, Pierre Balmain s-au afirmat și în domeniul parfumurilor.

Astăzi sunt peste 20.000 de miresme, iar parfumurile nu mai reprezintă un lux. Industria parfumurilor a suferit schimbări de-a lungul timpului în ceea ce privește tehnica, materialele și stilul, toate acestea adunând laolaltă tot ceea ce ține de creativitate, mistică și romantism.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰