(P) De ce să nu te bazezi pe ideea că datoriile de la bancă se şterg? Sfaturi de la KRUK!
Datoriile în bani către terţi, persoane fizice sau juridice, reprezintă un subiect pe larg dezbătut. De la nevoia de a le face, la obligativitatea de a le plăti, sunt cumva o constantă în viaţa oamenilor care provin din toate clasele sociale. Cei care au venituri insuficiente le fac pentru a acoperi diverse nevoi, iar cei care încasează sume mari de bani lunar, le fac pentru că tind către obiective mai importante, care necesită şi mai mulţi bani.
Repercursiuni ale datoriilor neplătite menţionate de KRUK România
Indiferent că este vorba despre datorii mari sau mici, acestea trebuie să fie rambursate, de cele mai multe ori sub forma unor rate. De rambursare pot fi legate şi unele probleme care pot să apară. Deseori se întâmplă ca oamenii cu datorii să nu dispună de banii pentru ratele lunare. În general, cea mai mare parte a rău platnicilor se află în această situaţie pentru că nu şi-au analizat bine situaţia financiară înainte de a face un împrumut. Nu şi-au calculat veniturile şi nici posibilitatea reală de a economisi.
Pe de altă parte există şi categoria acelora care încearcă să se sustragă obligaţiei de a restitui banii împrumutaţi până când se şterg datoriile la bancă. Ori, potrivit KRUK România, această idee este din start unagreșită , afectându-i inclusiv prin faptul că îi pune în situaţia de a nu mai putea să facă alte credite bancare atunci când au nevoie. Orice instituţie cu creanțe de recuperat, va acţiona în această direcţie făcând tot ce este posibil din punct de vederelegal. În plus, raportează clienţii rău platnici la Biroul de Credite. Istoricul negativ va influenţa serios posibilitatea de a mai lua alte credite în viitor.
De asemenea, cu scopul de a recupera creditele acordate, instituţiile bancare sau IFN-urile pot apela la soluţii care să afecteze serios datornicul. De exemplu, KRUK spune despre executarea silită că este o procedură pe care instituţiile creditoare o pun deseori în practică, dar care poate fi evitată chiar şi după înştiinţarea cu privire la începerea demersurilor aferente. Condiţia constă în plata ratelor, ţinându-se cont de posibilităţile de rambursare pe care oamenii cu datorii le au.
În această direcție, KRUK România le propune clienţilor săi semnarea unui document - Angajamentul de plată – prin care pot stabili valoarea ratelor lunare, pe care să le plătească până la ştergerea datoriilor. În mod evident, doar cei care se află în această situaţie ştiu cel mai bine ce venituri lunare au şi ce sume de bani pot aloca pentru rate.
În concluzie, potrivit KRUK, datoria este o obligaţie financiară care trebuie să fie respectată în termenii şi condiţiile stipulate în contractul de credit. Aceasta nu se poate şterge altfel decât plătind-o. Este mult mai uşor de achitat prin stabilirea unor rate pe care datornicul le poate suporta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰