Premieră în România. S-a descoperit un nou tip de cuc!
O nouă specie de cuc, ”Clamator glandarius”, a fost descoperită pe teritoriul României, a anunţat Societatea Ornitologică Română.
O nouă specie de cuc, ”Clamator glandarius”, a fost descoperită pe teritoriul României, a anunţat Societatea Ornitologică Română.
De Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare, Societatea Ornitologică Română anunţă descoperirea unei noi specii de cuc, cucul pestriţ (Clamator glandarius), care a fost văzut pentru prima oară pe teritoriul României pe 6 mai de turistul german Rolf Nessing.
”Observaţia ornitologică le aparţine unor turişti germani care vizitau Dobrogea pentru birdwatching. Noi am aflat de pasăre de la domnul Lou Bertalan şi luni, pe 8 mai am fost pe teren, la Gura Dobrogei, pentru a vedea specia. Eram un grup de patru persoane: Szabó József jr., Ambrus László, Sebastian Bugariu şi cu mine. Ne-am împărţit în echipe de doi şi am cercetat valea râului Vistorna, o echipă a plecat în aval, în timp ce cealaltă echipă căuta în amonte”, a povestit directorul de conservare al Societăţii Ornitologice Române, Ciprian Fântână.
Surpriza a venit abia la întoarcerea de pe traseu. ”Iniţial, am auzit pasărea de la distanţă, dar am crezut că este chemătoarea (sunetul folosit de colegi pentru a stimula pasărea) colegilor care, înţelesesem eu, căutau pasărea pe malul opus al pârâului, când de fapt ei căutau în avalul pârâului. După reunirea grupului şi clarificare situaţiei, ne-am întors la locaţia unde auzisem cântecul şi după aproximativ 5 minute pasărea a fost regăsită”, a mai spus Ciprian Fântână.
Cucul pestriţ este o pasăre specifică zonei mediteraneene. Preferă zonele deschise cu tufişuri şi pâlcuri de vegetaţie. Parazitează mai ales cuiburile de coţofană, cărora masculii le distrag atenţia, în timp ce femela îşi depune ouăle în cuibul lor.
Spre deosebire de cuc, puii cucului pestriţ nu aruncă din cuib ouăle speciei gazdă, dar cerşesc hrana mult mai zgomotos şi au prioritate la hrănire. Mai mult de atât, puii de cuc pestriţ sunt şi apărători ai cuibului gazdă: specia secretă o substanţă urât mirositoare care alungă pisicile şi alţi prădători de la cuib.
Pasărea este mai mare decât cucul pe care îl ştim toţi, atinge 39 de centimetri în lungime, şi are un moţ care îl evidenţiază clar.
Sunetul pe care îl emite seamănă foarte bine cu sunetul emis de un juvenil de ciocănitoare, nu cu clasicul ”cu-cu” emis de specia comună din România - Cuculus canorus. Migraţia spre Africa are loc în lunile iulie şi august. Anul trecut, pasărea a fost semnalată şi în partea bulgară a Dobrogei.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰