Antena Meniu Search
x

Video Primul Crăciun acasă pentru Dimitri, primul bebeluș vindecat de COVID-19 în România

2020 ne-a forţat să învăţăm lecţia răbdării: să aşteptăm ca răul să se termine şi să sperăm că se va termina cu bine. E o lecţie cu atât mai grea în inima unei mame care află că bebeluşul ei are coronavirus. La nouă luni de când primul nou-născut a fost diagnosticat cu Covid-19, ne-am întors să-l revedem, de data aceasta acasă. Povestea lui este dovada că viaţa merge mai departe, şi în pandemie.

Diana Speretoiu
de Diana Speretoiu

la 25.12.2020, 21:23

Vezi și
  • Dimitri a fost primul nou-născut din România diagnosticat cu Covid

El e Dimitri şi primul Crăciun din viaţa lui îi trăieşte acolo unde îi este locul - acasă, în braţele mamei. 

Mădălina, mama lui Dimitri: Ne luminează în fiecare zi. Şi-n fiecare noapte :) 

Dar nu a fost mereu aşa. Pentru că în ziua a opta de când a venit pe lume, Dimitri a devenit primul nou-născut din România diagnosticat cu Covid. Câteva zile mai târziu, şi mama lui a primit testul pozitiv. 

Mădălina, mama lui Dimitri: A doua zi mi l-au luat. Şi de atunci nu l-am mai văzut timp de 14 zile. Îl auzeam plângând... Ne despărţeau trei saloane, îl auzeam. Fiind trei bebeluşi, îi recunoşteam plânsetul. Primele zile de viaţă ale lui în care îmi doream din suflet să-l simt, să îl miros, să mă bucur de el. 

241 de zile au trecut de când, în curtea maternităţii Bega, mama lui Dimitri aştepta emoţionată să îl ia în sfârşit acasă. 

Mădălina, mama lui Dimitri: A fost minunat. Cred că e singurul cuvânt potrivit. Minunat. Când l-am strâns în braţe şi i-am văzut privirea aceea. Am încercat să ne bucurăm de orice gest, de orice clipă lângă el.

Şi asta au făcut de atunci. Şi-au reamintit în fiecare zi lecţia pandemiei: că viaţa învinge până la urmă, că forţa copiilor e mai mare decât ne putem imagina, că există speranţă până şi în cel mai negru coşmar. O demonstrează victoria lui Dimitri. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Inedit » Primul Crăciun acasă pentru Dimitri, primul bebeluș vindecat de COVID-19 în România