Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Provocare INEDITĂ: Va trăi o săptămână în interiorul unei PIETRE VULCANICE. Totul va fi transmis LIVE

Artistul francez Abraham Poincheval, specialist în spectacole extreme, a fost închis, miercuri, pentru o săptămână, în inima unei roci de 12 tone amplasate în subsolul unui centru de artă contemporană din Paris.

de Redactia Observator

la 22.02.2017 , 21:25

Artistul francez Abraham Poincheval, specialist în spectacole extreme, a fost închis, miercuri, pentru o săptămână, în inima unei roci de 12 tone amplasate în subsolul unui centru de artă contemporană din Paris.

Cele două jumătăți ale imensei roci vulcanice au fost unite, închizându-l pe artistul îmbrăcat într-un costum bleumarin, ca într-un fel de sarcofag în formă de om stând în șezut.

"Proiect pentru a trăi într-o piatră", acesta este titlul pe care l-a dat Abraham Poincheval, în vârstă de 44 de ani, reprezentanției sale ce poate fi urmărită de public pe un monitor, în direct, transmisiunea fiind făcută din interiorul rocii cu ajutorul unei camere video cu infraroșu.

Articolul continuă după reclamă

În caz de urgență, cele două părți ale pietrei pot fi despărțite în doar câteva secunde. 

Chiar înainte de "împietruirea" artistului, președintele Centrului de Artă Contemporană Palais de Tokyo, Jean de Loisy, i-a oferit acestuia un roman, ''Le Grand jeu'', de Française Céline Minard, ce povestește experiența unei femei care se izolează de semenii săi într-un refugiu high-tech atârnat pe peretele unui masiv muntos.

Pentru Abraham Poincheval, această experiență este ''un fel de călătorie în interiorul pietrei, o formă de cristalizare sau de fosilizare", după cum a declarat pentru sursa citată cu puțin timp înainte de închiderea sa.

"Inima pietrei a fost tăiată după silueta mea, ușor extinsă pentru anumite mișcări. Există mici nișe pentru a depozita apa, obiectele de toaletă... Iar o alta pentru produse alimentare, în special lichide, supe'', a explicat Abraham Poincheval alături de tatăl său. "Există sisteme de securitate și de monitorizare medicală pentru a ști cum mă comport. Nu trebuie ca oamenii din exterior să se simtă mai oprimați decât mine!", a glumit el. 

Poincheval nu este străin de experiențele bizare. El a petrecut 13 zile într-un mod similar, închis într-un urs împăiat, a fost îngropat sub o rocă timp de opt zile și a navigat pe Ron într-o sticla sticlă imensă.

De asemenea, artistul francez și-a petrecut o săptămână, anul trecut, în vârful unui stâlp de 20 de metri înălțime, lângă gara din Paris. În cadrul viitoarei sale reprezentații, ce va purta numele ''Ou'' și va debuta la 29 martie, Poincheval va cloci o duzină de ouă timp de trei-patru săptămâni, până ce puii vor ecloza.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Inedit » Provocare INEDITĂ: Va trăi o săptămână în interiorul unei PIETRE VULCANICE. Totul va fi transmis LIVE