Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un ASTEROID de MARI DIMENSIUNI va trece astăzi prin apropierea Pământului. Va fi VIZIBIL de pe Terra!

Un asteroid poreclit "Stânca", datorită dimensiunii sale masive, va înregistra astăzi cea mai apropiată trecere pe lângă Pământ, din ultimii 400 de ani.

de Redactia Observator

la 19.04.2017 , 13:29

Un asteroid poreclit "Stânca", datorită dimensiunii sale masive, va înregistra astăzi cea mai apropiată trecere pe lângă Pământ, din ultimii 400 de ani.

Se estimează ca asteroidul are o lungime situată între 650 de metri şi 1.4 kilometri, scrie The Mirror.

Punctul maxim la care se va apropia de Pământ se va înregistra în jurul orei 15.24, ora României.

Articolul continuă după reclamă

Asteroidul se va situa la o distanţă de Terra de aproape 5 ori mai mare decât cea la care este situat Pământul faţă de Lună.

Pe acelaşi subiect

Roca stelară nu se va mai afla atât de aproape de Pământ pentru cel puţin 500 de ani.

Asteroidul a fost descoperit pentru prima oară, acum trei ani.

Se ştiu foarte puţine despre propietăţile sale, dar NASA spune că suprafaţa sa este de aproape două ori mai reflexivă decât cea a Lunii, ceea ce înseamnă că asteroidul va fi vizibil de pe Pământ.

Citeşte şi: Operaţiune BIZARĂ: Un VIŢEL a fost salvată de la ÎNEC, după ce a căzut într-o PISCINĂ VIDEO

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Inedit » Un ASTEROID de MARI DIMENSIUNI va trece astăzi prin apropierea Pământului. Va fi VIZIBIL de pe Terra!