Video Ameninţarea Iranului care l-a făcut pe Trump să amâne cu 5 zile bombardarea centralelor electrice

Preşedintele american susţine că iranienii îşi doresc foarte mult să ajungă la un acord şi îi  ameninţă că e o ultimă şansă la pace. Nu a vrut să spună cu cine negociază de fapt, dar a subliniat că nu e vorba de noul lider suprem al Iranului Mojtaba Khamenei, posibil în comă sau chiar deconectat de la aparate din weekend, după cum anunţa publicaţia de opoziţie din exil IranWire în weekend, prima care vorbise şi despre alegerea fiului lui Khamenei în funcţia supremă.

Presa occidentală a speculat că noul lider cu care ar putea discuta Donald Trump şi care a rămas în mare parte responsabil de strategia politică e şeful Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, fost comandant al forţelor aeriene ale Gărzilor Revoluţionare. Oficial, însă, acesta a negat orice fel de discuţii cu Donald Trump şi a catalogat afirmaţiile preşedintelui american drept FAKE NEWS, menite doar să manipuleze pieţele de energie. Şi într-adevăr, după anunţul lui Trump atât preţul petrolului cât şi al gazului natural s-au redus considerabil.

Cotaţia barilului Brent a scăzut cu 11% de pildă, puţin sub 100 dolari. Pare că armistiţiul e însă doar de partea americană, pentru că Israelul continuă să bombardeze ţinte din Iran. Altminteri, surse israeliene declarau pentru Sky Nnews că ar trebui să ia anunţul lui Trump cu praf de sare, cu scepticism, pentru că lunea e ziua care dă tonul pentru burse. Pentru că da, şi indicii bursieri s-au apreciat.

În scenă apar şi actori noi: până acum rezervat cu privire la război, JD Vance a avut o conversaţie la telefon cu Benjamin Nettanyahu, iar The Guardian scrie că acesta ar putea prelua frâiele negocierilor de la Steve Witkoff, în care partea iraniană nu ar mai avea încredere. Noul teren de discuţii ar fi Pakistanul.

Singurul lucru pe care l-a dezvăluit Donald Trump e că încetarea agresiunilor presupune un acord în 15 puncte, dar a menţionat unul singur: iranienii să nu deţină arme nucleare, subiect pe marginea căruia Teheranul convenise şi la precedentele negocieri.

România, între timp, prin vocea Ministrului Apărării, spune că e dispusă să participe la deminarea Strâmtorii Ormuz, cu ofiţeri şi informaţii. Doar că aceasta n-a fost încă minată, sunt doar ameninţări de ultimă instanţă ale Iranului, pentru ca minele nu discriminează şi ar afecta orice navă. Iar navele înca tranzitează strâmtoarea, cele ruseşti, chineze, indiene şi chiar greceşti dacă plătesc un preţ  suficient de mare către regim şi către firmele de asigurări. Iar costurile de asigurare au crescut şi de 10-15 ori, adică o navă care până acum plătea 500.000 de dolari e nevoită să scoată din buzunar şi 7 milioane gaj.

Oricum, nici Iranul nu dă semne că ar fi dispus să pună capăt conflictului. A bombardat Israelul şi ameninţă că va distruge uzinele de desalinizare din ţările care găzduiesc baze americane. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Bahrainul şi Kuweitul sunt dependente de aceste uzine, care le asigură apa potabilă. Qatarul , Bahrainul şi Kuweitul sunt dependente în proporţie de peste 90% de aceste sisteme. Conform jurnaliştilor de la The Guardian, Teheranul a vizat, deja, uzina de desalinizare din Bahrain.

Între timp, presa din Israel dezvăluie faptul că Benjamin Netanyahu este foarte iritat de faptul că planurile Mossad de a înlocui regimul din Teheran nu s-au materializat. Ideea părea simplă pe hârtie, doar că valul de nemulţumire internă nu s-a declanşat, aşa cum se presupunea.

În consecinţă, Mossadul nu a putut amplifica prin operaţiuni clandestine eventualele proteste, acte de sabotaj sau de rezistenţă ale iranieilor, nemulţumiţi de regimul islamist. Fostul şef Mossad avertizase însă în trecut că nu există nicio şansă să apară proteste de natura să ameninţe regimul din Teheran, scalând comparativ toate protestele de după revoluţia islamistă din 1979, conform NYT.

Aceeaşi publicaţie scrie că evaluarea serviciilor secrete israeliene şi americane arată că regimul e slăbit, dar intact, iar ipoteza optimistă a protestelor care să răstoarne teocraţia a fost un viciu fundamental de planificare. Asta nu înseamnă că Israelul nu mai are şi alte planuri.

Ministrul de extremă dreapta al Finanţelor vrea anexarea sudului Libanului, unde IDF-ul a şi bombardat un pod care făcea legătura între sud şi nord, şi ar pregăti o invazie terestră dar şi a teritoriului din Fâşia Gaza pe care îl controlează în acest moment.

Noi am analizat întreaga situaţie alături Ioana Constantin Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, care a oferit un interviu lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta.

- Cum să citim acest anunț al lui Donald Trump că suplimentează cu 5 zile termenul limită pentru Iran până când lovește centralele de energie? 

- În primul rând nu arată foarte bine pentru cea mai mare putere globală, pentru superputerea, hegemonia, aceasta demonstrată de armata americană în ultimii 20-25 de ani. Iată că primește o lovitură de imagine foarte puternică pentru că vine președintele american și spune acest lucru. Și asta ce poate să însemne? 

În primul rând, așa cum ați spus foarte bine și dumneavoastră în introducere, este început de săptămână și se încearcă o menținere sub control a pieței energetice, pentru că am văzut cu toții că în ultima săptămână prețul barilului de petrol a crescut zilnic, nu foarte mult, dar constant, organic și s-a menținut la prețurile acelea care creșteau. Și am ajuns să încheiem săptămâna trecută cu un preț de 112-113 dolari per baril. Și asta deja se traduce într-un adevărat domino care afectează grav economia și piața energetică globală, nu doar în Orientul Mijlociu. Și atunci poate să fie și un semnal în acest sens. 

Ne amintim că noi am mai avut o creștere emoțională acum două săptămâni și apoi iarăși o scădere emoțională pe fondul fostei declarații a președintelui Trump când a spus că se va încheia în câteva zile războiul. Ne amintim acel moment și atunci de la 120 prețul barilului a scăzut undeva pe la 86. Și apoi sigur că a început să crească organic. Poate să fie și această o explicație. 

Pe de altă parte, cred că Donald Trump sau consilierii domniei sale, strategi militari, cu oricine a stat dânsul de vorbă, i-au explicat un lucru, o realitate, pentru că trebuie să înțelegem ce se întâmplă pe teren. În momentul în care domnia sa a amenințat că va lovi acele situri foarte importante energetice iraniene, iranienii au replicat că vor distruge sau vor încerca să facă acest lucru pentru acele uzine de desalinizare a apei. Iar asta în Orientul Mijlociu înseamnă, sigur, metaforic vorbind, să ne înțelegem aproape un genocid. Pentru că trebuie să înțelegem care este într-adevăr problema aceasta a resursei de apă în Orientul Mijlociu. Resursa de apă potabilă, pe care noi o putem folosi pentru scopurile casnice și nu numai, sigur, știm, industria farmaceutică și așa mai departe. Ori asta, dacă iranienii au văzut că încă de la începutul războiului s-au ținut de cuvânt și au făcut aproape tot ce au spus că vor face, sigur, au încercat, cât au reușit sau nu, asta este discutabil, dar au lovit toate acele centre și mai mult decât atât și alte ținte, nu, pe care au spus că le vor ataca.

Ori afectarea acestor centre de desalinizare, repet, ar fi fost o lovitură foarte grea, exact pentru aliații principali ai Statelor Unite din Orientul Mijlociu. Iar această problemă ar fi putut să afecteze viața civililor din regiune chiar pentru câțiva ani, pentru că repararea și repunerea lor în funcțiune nu se întâmplă de azi pe mâine, este un adevărat proces. 

Este o tehnologie foarte sofisticată, iar Israelul este cunoscut pe partea aceasta tehnologică, cum transformă apa sărată în apă potabilă. Și atunci, sigur că dincolo de efectele acestea de domino și efectele perverse, noi am mai discutat ce înseamnă efectele, consecințele neașteptate ale acestui război, care deja au alienat sau au înstrăinat puțin populația aceasta din lumea musulmană, față de ceea ce se întâmplă acolo, dacă ar fi apărut deja și această problemă a unei crize de apă, există o întreagă discuție despre diplomația apei în Orientul Mijlociu și în spațiul Africa de Nord, acest aspect ar fi dus probabil, poate inclusiv la revolte interne în aceste state, repet, care sunt fidele, aliate și partenere strategice ale Statelor Unite. Și atunci vedem acest nou interval de 5 zile, el nu este întâmplător. 

Cine s-a uitat puțin spre finalul săptămânii trecute, înspre activitatea comunicatorilor iranieni, au observat o creștere sau a intensității cu care aceștia transmiteau mesaje și postau, pe rețele de socializare, dădeau interviuri în presa americană, transmiteau mesaje în limbile engleză și arabă, nu doar în farsii, deci transmiteau mesaje care să fie înțelese la nivel regional, dar și internațional.

Pur și simplu, vineri noaptea și sâmbătă noaptea, se postau mesaje pe rețele de socializare, în special pe rețeaua X și, repet, pe canalele acestea de comunicare de limbă engleză, aproape la fiecare 5 minute apărea un semnal, un mesaj, o amenințare. Și atunci, probabil, pe fondul acestor discuții care s-au purtat în spatele ușilor închise, să ne amintim și să punem în acest context inclusiv turneul acesta diplomatic al Ministrului de Externe Turc, domnul Hakan Fidan, a făcut un adevărat desant, că este la modă acest termen, un adevărat desant diplomatic în Orientul Mijlociu, în statele din Golf. 

Ați menționat și dumneavoastră foarte bine că posibilele negocieri, sigur, pe care Iranul nu le admite, dar posibilele negocieri ar fi intermediate de Pakistan, Turcia și Egipt. Ori, Hakan Fidan a avut discuții telefonice inclusiv cu oficiali și cu omologii din aceste două state. Şi cu asta închid, fiind un stat care a fost totuși afectat direct inclusiv de rachetele iraniene, sigur, este puțin, să spunem, mai în umbră sau un pas în spate.

- În condițiile astea în care ar putea exista negocieri, mă întreb, care ar fi definiția victoriei pe care Donald Trump o poate propune mai departe, să spună, da, am ieșit învingător din războiul ăsta, după ce scopurile s-au tot schimbat pe parcursul acestor săptămâni, și ce fel de exit ways, de căi de ieșire mai are la dispoziție în acest moment? 

- Aceasta este o întrebare foarte, foarte complicată și, sigur, e interesant de urmărit ce va face, pentru că aici intervin două variabile foarte importante. Prima variabilă este cea a Israelului, pentru că Israel nu este pregătit să iasă din acest război, pentru că este evident că scopul nu a fost atins. Israelul, noi am discutat, chiar cu dumneavoastră am mai vorbit asta, că în tot acest haos, Israelul este singurul care are un scop precis. Eliminarea programului de rachete balistice, program nuclear și schimbarea de regim sau decapitarea completă, așa ceva, sigur, este imposibil și ați menționat și dumneavoastră acele evaluări ale fostului șef al Mossadului. 

Deci este această variabilă a Israelului, dacă cât de nemulțumiți vor fi israelienii, sau premierul, sau guvernul israelian, cum vor ieși din toată această încurcătură, pentru că, repet, la ce spuneam și la începutul războiului, acest război, dacă nu se va încheia cu decapitarea completă, ceea ce, repet, este aproape imposibil, după cum vedem, Israelul va rămâne vulnerabil într-o zonă care este deja foarte alienată împotriva a tot ceea ce se întâmplă aici. Deci avem variabila Israelului și mai avem încă o nuanță destul de importantă. Vine o informație din Statele Unite, de la Departamentul de Energie, să spunem Ministerul de Energie, sau din domeniul energetic, și se face următoarea comparație. Înainte de război, știm că Iranul este supus unui număr de sancțiuni foarte mare, în jur de șapte mii de sancțiuni, fiind cea mai sancționată țară după Federația Rusă. 

Înainte de război, Iranul producea în jur de 1,1 milioane de baril de petrol pe zi, pe care îl vindea oficial cu 65 de dolari barilul, dar oferea un discount de în jur de 14-15 dolari, pentru că trebuia să evite tot acest cumul de sancțiuni. Și atunci se făceau niște plăți prin Emiratele Arabe Unite. Deci vindeau undeva barilul pe la 45-47 de dolari înainte de război. După începutul războiului și după toate aceste probleme provocate de acest blocaj din Strâmtoarea Ormuz, unde știm că trec doar nave care sunt agreate de iranieni, și asta ce înseamnă că, de fapt, Iranul deține control asupra strâmtorii, Iranul produce aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi și îl vinde undeva pe la 105-110 barilul, plus ridicarea acelor sancțiuni care au fost anunțate oficial de Departamentul Trezoreriei din Statele Unite. 

Deci, iată că, Iranul în acest moment reușește să producă și să vândă mai mult petrol și la un preț mai mare decât înainte. Și atunci, întrebarea este următoarea. Își dorește Iranul să termine acest război în acest moment? Pentru că, de fapt, ei fac bani din acest război. 

- La fel cum se întâmplă și în cazul Rusiei, vedeam investigațiile de zilele trecute, pentru că Vladimir Putin e un beneficiar direct al faptului că sunt ridicate sancțiuni, inclusiv pe ceea ce înseamnă petrol rusesc. Vreau să vă întreb, însă, și despre Mohammad-Bagher Ghalibaf​. Cine e acest personaj? Ce potențial are el de a coagula puterea în Iran? 

- Este un personaj foarte cunoscut. Pentru cei care privesc mai de multe vreme Iranul, dânsul este președintele Parlamentului, aceasta este funcția oficială. Este fost membru al Corpului Gărzilor Revoluției Islamice. Face parte din facțiunea aceea ultra-conservatoare. Sincer, nu cred că el va fi cel care va prelua sau va face această formă de tranziție, oricare ar fi înspre următorul guvern, înspre următorul regim. Este un nume vehiculat, tocmai pentru că este asociat și foarte apropiat de IRGC. Este foarte vocal, dar cred că este poate personajul acesta foarte dur, care nu are nici calitățile intelectuale ale lui Ali Larijani, nici alura sa, dar este mai dur decât președintele în funcție Masud Pezeshkian. Și atunci, pentru acest nou tip de negocieri, s-a căutat un personaj care să aibă, dacă vreți, o alură din aceasta foarte agresivă, foarte incisivă.

Pentru că, repet, Iranul face acum bani și acest război îl va încheia sau va accepta un anume soi de acord sau va accepta încheierea războiului doar în momentul în care li se va pune pe masă un acord de încheierea războiului, deci nu cum s-a terminat anul trecut printr-un acord de încetare a focului și, de fapt, vedem acum că suntem în sezonul 2 al acelui război. 

Și, sigur, vor cere ridicarea unui număr de sancțiuni care să le permită să își vândă petrol, pentru că este sursa principală de venit. Deci nu m-aș orienta foarte tare înspre el, pentru că poate să fie doar un personaj, repet, de tranziție, așa cum au fost și alte figuri, nu, care în ultimele 2-3 săptămâni le-am văzut ieșind în față, dar, de fapt, nu au avut un rol determinant.

Poate mai degrabă, în momentul, este doar o presupunere, un scenariu, poate personaje precum actualul președinte, care este puțin mai moderat și ar fi acceptat inclusiv de statele din Golf, pentru una nume soi de, să spunem, recuperare a relațiilor diplomatice și de redresare a situației, sau poate o să vedem readuşi în scena politică, repet, sunt speculații, poate fostul președinte Hasan Rouhani sau fostul ministru de externe, Javad Zarif, care, de-a lungul timpului, au avut o relație, hai să spunem, cât de cât decentă și relații destul de în regulă, atât cu statele din jur, din golf, cât și cu partea occidentală. 

- Cu ce resorturi această propulsare în prim planul războiului a lui J.D. Vance, dacă e să se confirme informațiile din The Guardian, pentru că J.D. Vance era, până acum, mai degrabă, reprezentantul ariei MAGA non-intervenționistă, care nu susținea războiul. Acum îl vedem în postura aceasta de posibil negociator principal în criza iraniană.

- Foarte bune remarcile și punctele subliniate de dumneavoastră, pentru că, chiar dacă nu ați fi menționat asta în introducere, aș fi dorit să spun că acest duo de negociatori, Jared Kushner și domnul Steve Witkoff, vor trebui să iasă din scenă, pentru că este evident că acolo a fost un eșec total al negocierilor, dacă ne uităm în profunzime, dincolo de știrile care s-au vehiculat zilnic. 

J.D. Vance este, cred că, personajul potrivit pentru acest nou tip de negocieri. Are o relație bună desigur și cu Israelul și a fost, așa cum noi am mai vorbit, încă din prima zi a războiului, a fost oarecum în umbră. Chiar și în momentul în care s-a declașat războiul, domnia sa se afla la Washington și președintele Trump era la rezidența sa din Mar-A-Lago. Este un om politic, sigur este al doilea om în stat, al doilea om ca puternic din lume, care s-a delimitat, sau a fost delimitat, să-i spunem, de către anturajul său de acest război, a criticat de-a lungul timpului războiul și dacă ne amintim, în 2024, J.D. Vance chiar a scris un faimos articol în care spunea, sau în care explica, de fapt, de ce îl place și îl susține pe Donald Trump, pentru că spunea J.D. Vance la vremea respectivă, Donald Trump este președintele care nu va mai începe alte războaie inutile.

Și atunci, sigur, cum aţi spus, reprezintă acea parte a electoratului MAGA, non-intervenționistă, care nu mai își dorește să-și trimită băieții în aceste războaie fără sfârșit și să nu uităm că noi ne aflăm cu o jumătate de an, câteva luni, să spunem, până în noiembrie, când vor avea loc alegerile la mijloc de termen.

Iar Partidul Republican și reprezentanții aceștia MAGA, își vor pune serioase întrebări nu, dacă să mai voteze sau nu în favoarea candidaților susținuți de Donald Trump. Astfel, J.D. Vance poate să, spunem așa, să edulcoreze, să sanitizeze puțin imaginea aceasta, puțin zgâriată pe care o avem acum în ceea ce privește neintervenționismul, sigur, peste este o linie roșie, peste care totul s-a trecut.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰