Video Cel mai emoţionant moment trăit de reprezentantul ONU în România, de la începerea războiului din Ucraina

Centrul pentru Studii Strategice Internaţionale susţine că de partea militarilor ruşi au fost 1,2 milioane de victime, din care peste 320.000 morţi. Cea mai mare pierdere a oricărei ţări după al Doilea Război Mondial. Cifrele militarilor ucraineni sunt la jumătate. Vladimir Putin era, însă, convins că va cuceri Kievul în doar trei zile şi va instala un regim pro-rus. Liderul de la Kremlin nu vrea nici în aceste condiţii să încheie un acord de pace.Mai nou, acuză Franţa şi Marea Britanie că vor să înarmeze nuclear Ucraina. Londra nu a făcut niciun comentariu, însă Parisul afirmă că este o minciună sfruntată.

Din păcate pentru Volodimir Zelenski, după patru ani de război, primeşte o veste proastă din partea americanilor. Potrivit unui raport întocmit de Washington, trupele ruse au avansat în al patrulea an mai mult decât în cei doi anteriori, în consecinţă Putin nu va renunţa la pretenţiile teritoriale. Asta în condiţiile în care procentul ruşilor care sprijină ferm războiul s-a redus la 14 procente.

Jurnaliştii de la The Telegraph avertizează că preşedintele rus pregăteşte operaţiuni şi în Europa. Decise să intensifice războiul hibrid împotriva Occidentului, agenţiile de spionaj al Moscovei ar fi cumpărat proprietăţi în apropierea bazelor militare, cu intenția de a le folosi ca baze de lansare pentru supraveghere coordonată, sabotaj și atacuri secrete. Între timp, Donald Trump pune presiune pe Ucraina să ajungă la un acord de pace până pe 4 iulie, când este celebrată Ziua Americii. 

O încercare a lui Vladimir Putin de distragerea atenției de la acțiunile sare abominabile în Ucraina e și răspunsul Marii Britanii la afirmațiile pe care le-a făcut să de înarmare nuclearea Ucrainei. Am discutat cu Pablo Zapata, reprezentantul înaltului comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați la noi în țară, despre situația celor patru ani de război și a ultimului an în special.

Interviul integral cu Pablo Zapata, reprezentantul UNHCR în România

Marius Pancu: Intrăm în al cincilea an de război. Au trecut deja patru. Dumneavoastră, echipa dvs, sunteți mereu pe teren în Ucraina, sunteți mereu în contact cu ucraineni din toată țara, în fiecare colț al țării. Cum ați evalua situația de acolo în acest moment?

Pablo Zapata: Ei bine, cred că astăzi este o zi foarte specială pentru ucrainenii din România și, bineînțeles, din Ucraina și din alte părți. Astăzi, am fost alături de ambasadorul Ucrainei, de o serie de colegi care sunt ucraineni și de refugiați în această dimineață, într-o ceremonie care marchează patru ani de răspuns la refugiați, alături de autorități, ministrul Pîslaru, colegi din administrația prezidențială, doamna Odobescu, și, bineînțeles, Dr. Raed Arafat și alții, însoțiți de o serie de ambasadori.

Și cu toții aveam același sentiment, spunând: ei bine, astăzi este o zi foarte specială. Ucrainenii, colegii noștri ucraineni și refugiații care au fost cu noi, au fost deosebit de emoționați de experiențele pe care le-au trăit astăzi și de amintirile și amintirea celor care rămân în țară, dar și marcaţi de incertitudine. Cred că este puțină speranța că pacea s-ar putea instala și că vor putea să se întoarcă, dar, în același timp, un sentiment de incertitudine cu privire la viitor.

Marius Pancu: Au făcut discuțiile de pace vreo diferență în viața de zi cu zi a ucrainenilor care au rămas în țară?

Pablo Zapata: Ei bine, cred că toată lumea monitorizează asta și, bineînțeles, urmărește în fiecare zi. Urmăresc două sau trei lucruri în fiecare zi. Urmăresc linia frontului. Urmăresc dronele pe care le pot vedea cu aplicații și pot vedea că merg în orașele lor, în orașele lor, peste cartiere lor. Și, bineînțeles, urmăresc evoluțiile discuţiilor de pace, conversațiile, discuțiile despre asta cu multă speranță.

Marius Pancu: Și ce simt ei în legătură cu asta? Chiar cred că Rusia este cu adevărat interesată să ajungă la vreun fel de acord de pace?

Pablo Zapata: Ei bine, nu pot vorbi cu adevărat în numele lor. Dar când vorbim cu ei, vedem un amestec de speranță și lipsă de speranță în același timp. Deci este o chestiune de dorință să se întâmple ceva, ceva bun pentru ei, pentru familii, pentru țară, pentru a se putea întoarce.

Marius Pancu: S-a schimbat ceva? Pentru că ați vorbit despre front. S-a schimbat ceva în Ucraina concret de când au început discuțiile de pace? Au avut vreun impact asupra vieții cetățenilor?

Pablo Zapata: Ei bine, nu sunt sigur că putem monitoriza acest lucru în mod specific, dar ceea ce vă pot spune este că, potrivit unui sondaj anual foarte cuprinzător asupra populației de refugiați ucraineni, 18,5% dintre oamenii pe care îi avem aici, refugiați din Ucraina în România, provin din teritoriile ocupate temporar. Deci, în special pentru acești oameni, această perioadă este dificilă. Nu au literalmente unde să se întoarcă.

Marius Pancu: Mai vin oameni la noi în țară? Care pleacă din Ucraina?

Pablo Zapata: Da. Anul trecut, cifrele oficiale ale Inspectoratului General pentru Imigrări arată că 27.000 de persoane au obținut protecție temporară în România. Deci, aceștia sunt oameni care sosesc și cu intenția de a rămâne, dintr-un total de 200.000, 201.000, cred, la sfârșitul lunii decembrie, s-a emis protecție temporară unică. Și asta dă o medie de aproximativ 2.300 de persoane pe lună. 

Trebuie să înţelegem că astăzi prietenii descriau cum este să trăieşti la minus 20 de grade fără încălzire, fără apă și fără electricitate. Asta se întâmplă în multe zone din Ucraina. Și populația este incredibil de rezistentă.

Marius Pancu: Da, pentru că a fost o iarnă deosebit de grea, o iarnă foarte grea în Ucraina anul acesta. Ce fel de impact a avut asta?

Pablo Zapata: Ei bine, nu am văzut o creștere a sosirilor din cauza situației de iarnă. Continuăm să ne uităm la frontiere, primim cifrele oficiale, iar colegii noștri din Ucraina fac, de asemenea, o monitorizare foarte amănunțită a situației.Au existat unele strămutări, dar mai ales interne. Ritmul sosirilor în lunile noiembrie și decembrie au scăzut puțin față de restul anului 2025. Încă nu avem cifrele pentru ianuarie. Așadar, oamenii vor să rămână la locul lor. Cred că oamenii care rămân în Ucraina au decis să continue în țară. Și vom vedea. Vom vedea ce ne aduc lunile viitoare.

Marius Pancu: Care sunt principalele provocări cu care se confruntă refugiații ucraineni când vin în România, de exemplu, pentru că ne-ați dat cifrele înainte.

Pablo Zapata: Deci, ei vorbesc în mod constant de patru nevoi principale: accesul la locuri de muncă. Și putem vorbi puțin mai mult despre asta și despre cifre. Cazare, asistență medicală și cursuri de limbi străine.

Acestea sunt cele patru nevoi care se repetă constant an de an. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, sondajul la care mă refeream indică faptul că 51% din populația adultă lucrează în România, fie în țară, fie la distanță. Și ceea ce ne îngrijorează sunt două lucruri. Pe de o parte, numărul de oameni care spun că nu pot, că ar vrea să muncească, dar nu pot munci pentru că au grijă fie de cei foarte mici, fie de cei foarte în vârstă sau de cei foarte bolnavi. Deci, 25% dintre adulți spun că ar vrea să muncească. Nu pot.

Și acesta este un grup pe care ne-am concentrat foarte mult în încercarea de a-l aduce pe piața muncii, la stabilitate financiară și incluziune socio-economică. Și alții chiar caută, dar uneori le lipsesc instrumentele lingvistice pe care nu le avem din cauza scăderii finanţării generale, a finanțării pentru organizațiile umanitare din întreaga lume, nu doar în România.

A trebuit să oprim, de exemplu, un plan și un program foarte ambițios de formare a profesioniștilor și a persoanelor care doresc să acceseze piața muncii cu cursuri specifice adaptate pieței muncii, nu doar pentru interacțiunile zilnice și mersul la supermarket, ceea ce este, de asemenea, foarte util, ci special adaptat pentru angajabilitate.

Marius Pancu: Deci, în acest moment, mai aveți cursuri de limbă în România, de exemplu?

Pablo Zapata: Există unele cursuri de limbă străine oferite de instituții publice, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Dar pe cele pe care noi și alții le oferim pentru a completa aceste eforturi, a trebuit să le oprim, din păcate.

Marius Pancu: Evident, România, ca multe alte țări europene, a fost în mijlocul unor tulburări politice în ultimii ani. Și, de cele mai multe ori, refugiații ucraineni au devenit principalul motiv de dispută între partidele politice. Cum ați spune? Cum ați simți? Cum ați evalua faptul că percepția românilor față de refugiați s-a schimbat în ultimii patru ani?

Pablo Zapata: Cred că există două aspecte ale acestei întrebări. Unul este ceea ce spunem, ceea ce vedem, așa cum spuneți, în dezbaterea publică și în sfera publică.

Și aș extinde acest lucru, în anumite privințe, la rețelele de socializare. Există o mulțime de dezbateri și schimburi de replici, iar oamenii au o opinie sau oamenii au o opinie diferită. Din perspectiva refugiaților, două treimi spun că se simt bine sau foarte bine în comunitatea gazdă. O treime spun că se simt neutri. În realitate, 64 și 34 %. Și doar 2% spun că nu se simt bine în comunitatea gazdă.

Apoi, când săpăm puțin mai adânc, ceea ce vedem este o deteriorare în ultimii doi ani. Și această deteriorare are legătură, de exemplu, cu oamenii care spun că, da, se simt bine sau se simt neutri sau se simt foarte bine. Dar în ultimul an, au avut parte de o circumstanță care i-a afectat cu adevărat în relația cu comunitatea gazdă.

Și în 90% din aceste cazuri, adică aproximativ 25% dintre oameni, au spus asta. În ciuda acestui fapt, acest lucru nu le-a schimbat evaluarea generală. Dar când îi întrebăm, OK, cu ce fel de circumstanță sau incident ați avut de-a face? 90% a fost abuz verbal pentru că au fost daţi de gol de limbă sau alte motive.

Deci asta nu îi face să se simtă nedoriți, dar îi face să se simtă puțin mai neliniștiți. Există sfera publică, care are o anumită dimensiune și dinamică. Și apoi există sfera privată, unde se simt în continuare bineveniți.

Marius Pancu: Poate una dintre cele mai comune linii de atac este, ei bine, copiii ucraineni primesc această sumă de bani, care este, știți, mult mai puțină decât primesc copiii români. Care este realitatea?

Pablo Zapata: Ei bine, asta nu este adevărat. Permiteți-mi să o spun foarte clar. Așadar, singura asistență financiară pe care o primesc copiii ucraineni în aceste zile este aceeași, prin intermediul beneficiilor sociale, ca orice alt copil din România. Existau cifre care circulau incredibil pe rețelele de socializare, care nu au absolut nicio bază în realitate. Niciunul dintre programe, fie de la guvern, fie de la organizații internaționale precum al meu, nu a oferit acest tip de asistență financiară.

Vă pot spune, de exemplu, în cazul nostru, permiteți-mi să mă întorc în timp. România a avut un program inițial fantastic, care a fost un program șoc menit ca nimeni să nu doarmă pe străzi sau ca nimeni să nu fie flămând. Și acesta a fost, poate vă amintiți, programul 50-20.

Și acel program era format din bani transferați familiilor românești, nu direct ucrainenilor, ci familiilor românești care îi primeau pe alții. Și acel program a durat, memoria nu mă ajută acum, poate un an și jumătate sau un an. Și a fost un transfer masiv de fonduri către familiile românești pentru a-i găzdui pe alții. Au existat o serie de probleme cu acel program.

Marius Pancu: Câteva familii de români, câţiva români au încercat să profite de el. Acelea au fost problemele.

Pablo Zapata: Diferite probleme. Acestea sunt la latitudinea autorităților publice pentru a fi evaluate. A existat, de asemenea, o distorsiune, dacă vreți, pe piața imobiliară în ceea ce privește familiile care încercau să închirieze locuințe pentru mai puțini bani.

Și nu erau disponibile. Așa că a existat o revizuire a acestui program. Și apoi a fost singurul program care era destinat nou-veniților și persoanelor care încercau cu adevărat să înceapă. Și sumele erau foarte modeste.

Deci nimic în comparație cu ceea ce s-a spus în dezbaterea publică, dacă vreți. Organizații precum noi și Crucea Roșie au oferit, de asemenea, asistență financiară, concentrându-ne cu adevărat, nu pentru toată lumea. Deci, ne-am concentrat cu adevărat pe cei mai vulnerabili, după o evaluare foarte amănunțită. Și sumele per familie erau foarte, foarte mici.

Marius Pancu: Din nou, aceasta nu va fi o solicitare pentru un studiu sociologic. Este o solicitare pentru o observație empirică din conversațiile pe care le aveți cu ucrainenii aici, în România, cu ucrainenii de pe teren, cu colegii dumneavoastră, ucraineni. Cum ați evalua rezistența, rezilienţa  și hotărârea a lor, încă persistă? In sensul in care sunt ei atât de epuizați încât să accepte de fapt un compromis care ar implica concesii teritoriale față de Rusia?

Pablo Zapata: Ei bine, mă tem că nu pot fi de mare ajutor aici, pentru că aceasta este o problemă pe care nu o abordăm nici în contextul profesional, nici măcar în privat când discutăm cu cineva din Ucraina. Este o problemă foarte intimă, cum se raportează la aspecte dureroase. Deci nu intru cu adevărat în asta. Aș presupune că există oameni care privesc acest lucru din perspective diferite.

Dar, așa cum v-am spus, există un procent de 18,5% dintre oamenii care locuiesc aici, printre noi, care contribuie la prosperitatea României în modul în care pot, muncind, plătind impozite, consumând în economia locală și care nu au unde să se întoarcă, nu mai există casele lor.

Marius Pancu: Vorbeați despre situații dureroase. Ca jurnaliști, ca lucrători umanitari, la fel ca medicii, de exemplu. Avem tendința să devenim desensibilizați pentru că vedem atât de multă suferință. Este un mecanism de adaptare, în cele din urmă. Totuși, vreau să vă întreb, Pablo Zapata, care a fost cea mai sfâșietoare poveste pe care aţi auzit-o în ultimul an? Legată de războiul din Ucraina, desigur.

Pablo Zapata: Ei bine, mă tot întorc la ... Am fost câteva zile în Ucraina în 2024, deci nu este exact anul trecut, dar a fost în noiembrie 2024. Și am vizitat diferite locuri. Am fost cu un înalt comisar adjunct, câțiva șefi ai biroului sau reprezentanți din țările de frontieră.

Și un moment foarte impresionant a fost vizita ... au fost mai multe clădiri care tocmai fuseseră bombardate, blocuri de apartamente cu doar 48 de ore înainte să vizităm locul și să vorbim cu oamenii. Acelea au fost povești cu adevărat dure.

Poate că ceva ce mi-a rămas în minte, pentru că m-a făcut să mă identific cu propriii mei copii, a fost o facilitate de tranzit pentru persoanele evacuate de pe linia frontului. Și am văzut oameni aduși literalmente pentru că existau ordine de evacuare pentru propria lor siguranță. Și aceea era o stație de trecere unde primeau o înregistrare inițială și asistență, precum și indicații despre unde să meargă etc. de la autorități. Dar apoi existau organizații precum UNHCR și altele care ofereau ajutor. Și era această familie cu trei copii, această doamnă cu trei copii, mama completa niște acte etc.

Și cei trei copii erau în jurul pisicii lor. Se uitau la pisică și o priveau ca și cum aceasta era ceea ce îi lega cu adevărat de ceea ce lăsaseră în urmă. Era un lucru tangibil, o ființă, o ființă, un animal pe care îl iubeau și probabil îl îngrijeau de când erau mici.

Și relevanța acelei pisici pentru acei copii care erau fascinați uitându-se la pisică și atingând-o ca o modalitate de a se izola puțin de realitate. Și apoi o școală pe care am ajutat-o ​​la cererea președintelui Zelenski către fostul nostru înalt comisar. Am ajutat la construirea de școli în metrou, pe coridoarele largi ale metroului. Am ocupat probabil trei sferturi din staţia de metrou, am izolat-o și am construit o școală pe coridoarele metroului, pentru că era singurul loc sigur și copiii puteau merge la școală doar o zi pe săptămână sau maximum două.

Iar în restul zilelor stăteau acasă studiind, de frică să nu fie bombardați. Așa că au existat o serie de cazuri. Dar ușurarea este contrastul dintre copiii pe care i-am văzut pur și simplu fugind sau fiind evacuați de pe linia frontului și bucuria copiilor care, în circumstanțe absolut anormale, erau fericiți să fie unii cu alții, sub aparență a ceva normal, ceva ce au trăit în școli.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰