Video Ce înseamnă "NATO 3.0". Analist: "Ucraina devine partener absolut vital pentru alianță"

Rusia rămâne, potrivit declaraţiei comune a liderilor prezenţi, principala ameninţare la securitatea europeană, pe termen lung. Preşedintele Poloniei, care a co-prezidat întâlnirea alături de Nicuşor Dan, a precizat că, în acest moment, B9 nu este o periferie, ci un centru de gravitaţie al NATO, pentru că aici s-a dovedit că e "locul de joacă pentru gândirea imperială a Rusiei", chiar ipoteza pentru care fusese creat acest format acum mai bine de un deceniu, şi care, iată, s-a adevarit. 

De asemenea, următorul summit ar putea să nu mai fie B9, ci B14, pentru că flancului est-european i s-ar putea adăuga ţările baltice şi cele scandinave. În declaraţia finală a summitului s-a vorbit puţin şi despre Marea Neagră, dar doar drept capăt de segment geografic pe linia strategică a flancului estic, nu cu referiri specifice de securitate.

Oficialii de la B9 au inclus în textul final şi o referire la dronele ruseşti care tot încalcă spaţiul aerian al statelor membre NATO, deci inclusiv România, pentru ca mai apoi preşedintele Volodimir Zelenski să dezvăluie că e în curs de semnare cu Bucureştiul a unui acord prin care să împărtăşească know-how-ul şi, cel mai probabil, dronele interceptoare astfel încât aparatele fără pilot care ne încalcă spaţiul aerian să fie şi doborâte, nu doar escortate spre ţara vecină, când aeronavele militare NATO sunt ridicate de la sol. Un astfel de acord a fost deja semnat cu Lituania. 

Singura ţară care nu a semnat declaraţia a fost Ungaria, care şi-a definit gestul ca pe o abţinere constructivă, pentru că nu este în măsură să accepte actuala formulare, cât timp nu are un guvern cu puteri depline. 

În orice caz, pe durata Summitului, Rusia a lansat zeci de atacuri de zi asupra Ucrainei, iar oficialii din Chişinău, cărora liderii B9 le-au promis, de asemenea, sprijin necondiţionat, au închis de urgenţă spaţiul aerian din nordul ţării, din cauza unei drone ruse care survola zona de mai multe ore.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Oana Popescu, directoarea Centrului GlobalFocus, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de aceasta:

- Am văzut declarațiile oficialilor, care au încercat să creioneze așa conceptul ăsta de NATO 3.0. Vă întreb, însă, ce reușim să decriptăm din liniile pe care le-am auzit comunicate? Cum va arăta în practică NATO 3.0 și cum ar trebui să arate dincolo de declarații? 

- Cred că ce vedem este o perioadă foarte interesantă, care marchează această tranziție de la cum credea NATO că este până acum și cât de centrală era componenta americană la această nouă versiune, care nu respinge cu siguranță colaborarea cu Statele Unite ba, din contră, își dorește să o păstreze, în măsura în care acest lucru este posibil, dar în același timp se vede obligată să dezvolte structuri paralele care la un moment dat să poată să și înlocuiască cele americane, dacă este cazul.

Și mi se pare că e cu atât mai interesant cu cât vedem această dinamică pe linia de contact. Deci cumva este corect că nu suntem marginali alianței, suntem chiar frontiera strategică, suntem statele de pe frontiera de unde a început această transformare a securității europene, pentru că tot aici este și conflictul cu Rusia.

Deci, suntem acele state care simt cel mai direct amenințarea, care au obligații de apărare a frontierei, care sunt prima linie în caz de conflict. Și mi se pare că până la urmă dinamica constructivă pe care am văzut-o este acest efort de coagulare, de reprezentare a intereselor față de restul alianței și, din nou, cu atât mai interesantă prezența lui Zelenski, pentru că Ucraina, integrată de facto sau nu în NATO, devine un partener absolut vital pentru alianță, pentru că nu doar este buffer-ul între noi și Rusia, nu doar luptă ca să nu permită ca războiul să depășească granițele ei şi să ajungă la ale noastre, dar iată că devine un foarte important furnizor de tehnologie, de lecții învățate despre războiul modern, de competență în ce privește integrarea hibrid convențional. Deci există o relație în care Ucraina nu mai este un beneficiar de sprijin, ci este un partener și încă un partener esențial pentru țările de aici, de pe flanc. 

- Și atunci, în condițiile astea, pentru că aderarea la NATO, da, includerea în NATO a fost cumva exclusă, inclusiv de parteneri europeni, de la Germania la Franța, când s-a mai pus problema ca Ucraina să facă parte din alianță, cel puțin nu înainte de încheierea războiului, vă întreb, însă, dacă, având, beneficiind de aceste calități pe care tocmai le-ați enumerat, Kievul va face parte din astfel de formate iar aceste formate pot să capete mai multă greutate poate chiar decât NATO în această regiune? 

- E greu să spunem că vor avea o greutate mai mare decât NATO pentru că, până la urmă, la nivelul NATO rămân structurile de comandă și control, rămâne tot ce ține de integrarea forțelor și de interoperabilitate. Avem eforturi de complementaritate atât în ce privește achizițiile, cât și industria. Să nu uităm că și eforturile europene, sub umbrela Uniunii Europene și a finanțărilor ei, se definesc drept complementare cu NATO așa încât alianța rămâne cadrul integrator. Dar, cu siguranță, astfel de formate vor avea o greutate din ce în ce mai mare pe viitor, pentru că avem nevoie să ne mișcăm mai repede și mai bine împreună.

Asta nu se poate face nici în UE, nici în NATO, în formatul complet. Sunt prea multe interese care trebuie negociate ori la un moment dat se pot face salturi acolo unde este nevoie de către statele care sunt capabile și doritoare să o facă. Iar în plus avem această nevoie de a lucra mai mult cu vecinii. Nu e vorba doar de Ucraina. Procesul de extindere este mai lent decât nevoia noastră de integrare atât în materie de infrastructură energetică sau de comunicații sau de mobilitate militară sau de aliniere pe politică externă și de securitate de a alinia regiunea din jurul nostru. Atunci, se vor multiplica, vor prolifera aceste formate în care chiar dacă nu e formalizată cooperarea ea se va concretiza probabil în acțiuni cât se poate de pragmatice. 

Interviu acordat de Oana Popescu lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte 

- Vorbeați de punctul ăsta de inflexiune și de tranziție între două perioade pe care le-a reprezentat Summitul B9 de la București. L-am avut pe Navrocki, știm că vine mai degrabă din zona conservatoare, apropiată de MAGA, deși a fost critic în câteva ocazii. L-am avut pe Nicușor Dan, a cărui afinitate pro-occidentală am ajuns să o cunoaștem foarte bine în ultimele săptămâni. L-am avut și pe Mark Rutte care, de asemenea, de fiecare dată nu pregetează să laude, nu, Administrația Trump pentru că e acest individ de legătură care reușește să păstreze alianța împreună. Vă întreb, însă, cum facem să îi facem pe plac lui Donald Trump şi să rămânem ancorați în parteneriatul pe care îl avem cu Statele Unite, fără ca asta să însemne obligativitate de a achiesa la ideologia Trump? 

- Cumva asta este întrebarea cea mai dificilă. Cred că răspunsul, cel puțin în plan teoretic, este unul singur. Declinarea lui în practică va fi dificilă. Dar ne putem uita la modelul polonezilor și balticilor și chiar a scandinavilor, inclusiv după momentul de criză în jurul Groenlandei. Şi-au dezvoltat modalități cât se poate de practice de cooperare cu Statele Unite. Au deschis noi birouri de legătură pe diverse teme care sunt de interes și pentru Administrația Trump. La Washington le-au deschis. S-au angrenat în contracte, în proiecte de apărare cât se poate de materializate, în contracte și parteneriate în care și europenii și americanii au o contribuție. Nu așteaptă doar de la americani.

Cu siguranță calea de angajare este cea pragmatică în care să încercăm să continuăm să ancorăm prezența americană oferind valoare și pentru Washington. Sigur că lucrurile astea au niște limite și vedem toate eforturile lui Mark Rutte, toate eforturile de cooperare făcute și de Keir Starmer și de Macron și de Merz la un moment dat se pot lovi de un zid în momentul în care interesele înguste ale cercului din jurul președintelui SUA nu corespund neapărat cu cele ale europenilor.

Numai că rămâne singura cale de angajare și mi se pare că aici are un rol foarte important președintele Nicușor Dan pe care deocamdată nu îl joacă atât de bine pe cât ar putea. Anume, în calitate de lider, cred că la el este așteptarea în primul rând să articuleze valorile în care România, ca țară, crede, pentru că ele corespund interesului nostru național și de dezvoltare. Paradigma în care intenționăm să ne mișcăm în anii următori și să se asigure că relația noastră cu Statele Unite nu se face cu prețul unor concesii față de aceste linii roșii.

Asta neînsemnând că președintele nu trebuie să întindă o mână așa cum am impresia că încearcă să o facă cât se poate de constructiv acelor alegători care doar accidental votează cu suveraniștii pentru că nu există altă forță pe care să o simtă antisistem. Și e normal ca președintele să vrea să-i aducă înapoi. Cred că poziția lui este una centrist-conservatoare, deci are acest potențial, dar mi se pare foarte important ca toată lumea care se uită la reprezentantul statului român să înțeleagă care sunt totuși valorile care creionează poziția statului român ...

- Şi care ar fi principal la linie roșie de avertisment la care ar trebui să se raporteze Nicușor Dan în relația cu SUA?

- În materia de politică externă, sprijinul față de Ucraina, lipsa oricărei disponibilități către un compromis care să afecteze securitatea regională, nu doar a Ucrainei, și refuzul ca relația transatlantică să creeze diviziuni în Uniunea Europeană. Deci e de evitat ca România să facă parte dintr-un fel de bloc pro-american care în felul ăsta să dilueze coeziunea europeană pentru a păstra soliditatea relației transatlantice. Trebuie comunicat respectuos și cât se poate de cordial, dar ferm partenerului american că noi nu vom renunța la niciunul din acești piloni cum nu vrem să renunțăm nici la cel american. 

- Sunt semnale că încearcă să instige această diviziune partea MAGA americană, inclusiv pe ceea ce privește programul de înzestrare SAFE al Uniunii Europene? Pentru că mă gândesc la una dintre declarațiile, e de fapt o declarație a lui Dan Dungaciu, numărul 2 din partidul AUR, care spune că n-ar mai trebui să luăm banii din SAFE, că sunt inutili, și pe de altă parte mă gândesc la Petrișor Peiu care spunea articulat că sunt o grămadă de contracte din programul SAFE care și-au schimbat destinația inițială, care trebuia să fie americană, și tocmai de asta n-ar trebui să facem asta. Sunt semnale că MAGA încearcă să incite la această diviziune? 

- Absolut nu sunt semnale, sunt chiar niște indicii cât se poate de concrete. Mai puțin mă îngrijorează aceste derapaje, care mi se par mai degrabă oportunist-politicianiste aici la noi, fără foarte mare legătură neapărat cu Washington-ul. E vorba și de ce cred cei de aici că ar putea să-i placă Administrației Trump. Mai mult mă îngrijorează sprijinul financiar și ideologic și politic pe care îl primesc tot felul de grupări din societatea românească, unele sunt economice, unele sunt politice, altele sunt la nivel social, pentru a promova ideologia MAGA și pentru a slăbi, nu în mod indirect, ci programatic, unitatea în cadrul Europei.

Ori aici mi se pare că e o problemă și mai mare pentru că lucrează la firul ierbii și iată că în final ajung să se manifeste aceste chestiuni în materie de securitate. Până la urmă participarea americană în SAFE e ceva ce și alte state probabil vor lua în considerare, prin firme americane înregistrate în Europa, dar e o chestiune pe care eu o văd ca fiind mai degrabă de competiție economică. Ea are limitele ei.

Şi francezii încearcă să vândă ceea ce nu au, o capacitate a industriei franceze de a livra pe care până la urmă nu o are în timpii de care avem noi nevoie. Şi americanii fac același lucru. Mai degrabă asta mi se pare o competiție economică decât ideologică. Mai îngrijorător este ce se întâmplă la noi prin ralierea ba la agenda MAGA, ba la agenda Kremlinului, pur și simplu, din motive care nu țin de simpatii geopolitice ci de corupție, de dorința de a scădea transparența pe care o aduce deschiderea în interiorul Uniunii Europene și așa mai departe. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Înapoi la Homepage