Video Ludovic Orban: PSD şi AUR au dat jos Guvernul, dar fug de guvernare ca dracul de tămâie
Premierul desemnat a început negocierile pentru învestirea Guvernului. Spre deosebire de predecesorul său, Siegfried Mureşan, Luca Niculescu ia la rând sediile partidelor. Premierul desemnat a anunţat, pe Facebook, că lucrează la programul de guvernare, iar măsurile vor fi menite să conducă la creștere economică, protejarea puterii de cumpărare şi relansarea mediului de afaceri. Trebuie căutate şi soluţii pentru prețurile la energie, a menţionat Luca Niculescu în mesajul său.
Secretarul general al PSD a susţinut, tot pe reţelele sociale, că partidul din care face parte va discuta cu premierul desemnat, dar va primi voturi doar dacă va prelua măsurile propuse de social-democraţi.
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a afirmat, la RFI, că liberalii au decis să nu facă parte din Guvernul Niculescu, dar ar putea susţine noul Executiv în Parlament, în funcţie de miniştrii propuşi de premierul desemnat şi de programul său de guvernare. Surse din PNL spun că dacă guvernul lui Luca Niculescu ajunge în Parlament, pentru că şi aici e un semn de întrebare, Luca Niculescu nu ar fi dispus să meargă spre un vot kamikaze la fel ca Robert Sighiartău, iar atunci liberalii nu vor da o decizie centrală legată de direcţia votului şi vor lasa fiecare parlamentar să faca aşa cum consideră.
UDMR este deschisă discuţiilor, dar are anumite pretenţii pentru programul de guvernare. Trebuie să conţină o componentă economică puternică, menită să protejeze locurile de muncă existente şi să creeze altele noi. Trebuie acordat sprijin persoanelor aflate în situaţii vulnerabile, iar pensiile trebuie indexate pentru a ţine pasul cu creşterea costurilor. Bineînţeles, cei din UDMR cer ca drepturile comunităţilor minoritare să fie protejate. Dar menţin şi linia roşie ca guvernul Niculescu să nu fie votat de AUR şi SOS.
Cei din USR au spus clar că nu votează un guvern din care face parte PSD. Mai mult, lidera deputaţilor USR, Diana Stoica, consideră că premierul desemnat nu se încadrează în definiţia unui tehnocrat, pentru că a fost susţinut politic de PSD pe parcursul carierei sale, inclusiv pentru funcţia de secretar de stat. Oricum, USR militează pentru un guvern alcătuit din oameni politici, nu din tehnocraţi.
În tot tumultul cu care deja ne-am obişnuit în cele 10 zile pana la încercarea de învestire, experţii cele mai mari bănci din Statele Unite, JP MORGAN, într-o scrisoare către clienţii expuşi direct pe piaţa din România estimează că Guvernul Niculescu are 60% şanse să treacă.
Atunci când Nicuşor Dan a mers la New York la adunarea generală ONU, a poposit şi la sediul JP Morgan unde s-a întâlnit cu cei mai importanţi creditori ai României, iar la revenirea în ţară a susţinut în repetate rânduri că investitorii nu îşi doresc alegeri anticipate.
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ludovic Orban, fost premier al României şi fost consilier pe probleme de politică internă al lui Nicuşor Dan, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:
Cum e desemnarea asta, Luca Niculescu?
- Cam în aceeași lipsă de logică politică a președintelui. Singura desemnare făcută, ca să zic așa, în litera și în spiritul democrației reprezentativă a fost Siegfried Mureșan. Tomac, o invenție a președintelui. Veștea, un atac violent împotriva unui partid democratic, o sfidare a regulii elementare de a ține cont de voința forurilor democratice statutare ale unui partid parlamentar. Iar desemnarea asta... nu știu cine îl sprijină pe Luca Niculescu. Nicușor Dan, atât.
- Păi și de ce credeţi că a făcut-o? Care-i calculul politic din spatele acestei desemnări?
- Aceeași idee fixă. Să obțină voturile printr-un fel de refacere a coaliției de guvernare. Dar coaliția de guvernare a fost distrusă de PSD. E iremediabil. În momentul în care PSD ... Și uitați-vă și la declarațiile lui Grindeanu, care îl atacă pe Bolojan indirect, spunând că dacă continuă măsurile de tip Bolojan, ei nu îl susțin pe Luca Niculescu. Păi toate măsurile care au fost adoptate de guvernul Bolojan au fost adoptate cu votul PSD. Deci sunt și măsurile PSD. Doar că Grindeanu continuă un război cu sine însuși și cu deciziile pe care le-a luat PSD. E o situaţie complicată.
- Vorbeați de aritmetica parlamentară. Până la urmă PSD într-adevăr a câștigat alegerile. De ce nu l-a desemnat pe Sorin Grindeanu Nicușor Dan?
- În mod normal, după decizia de a depune moțiunea de cenzură luată de PSD și după ce PSD împreună cu AUR au demonstrat că o majoritate parlamentară, președintele trebuia să-l desemneze imediat pe Sorin Grindeanu. Dar să ne aducem aminte că la prima rundă de consultări, de după moțiunea de cenzură adoptată, PSD nu a venit cu propunerea ca Grindeanu să fie premier. Acum e în funcție încă decizia luată cu mare tam-tam la Sinaia, dacă vă aduceți aminte. Încă e în vigoare decizia care PSD a hotărât că sprijină doar un guvern al PSD cu premier PSD sau un guvern în care PSD să fie viora întâi. Asta e decizia încă în vigoare la PSD.
- Dar a lăsat o ușiță deschisă acolo Sorin Grindeanu într-o declarație. A spus că dacă a fost în Comitetul Politic Național adoptată o astfel de decizie, tot acolo se poate schimba, deci poate că organizează un nou...
- Evident, eu am făcut precizarea că până la o nouă decizie, decizia este decizia care a fost luată. Nicușor Dan nu l-a desemnat pe Sorin Grindeanu pentru că de fapt Sorin Grindeanu nu vrea să guverneze, nu vrea să fie premier. Pentru că nu vrea să-și asume răspunderea pentru guvernarea României în perioada care urmează. Pentru că în perioada care urmează nu e nimic de dat. Nu se pot crește salarii în sectorul public, nu se pot crește ajutoare sociale, nu se pot crește pensii decât, hai să zic, o minimă indexare cu rata inflației sau cu o parte din rata inflației. Deci nu e nimic care să permite PSD-ului să puncteze și să câștige alegători sau să recâștige alegători.
Ci dimpotrivă, va fi o perioadă de măsuri care să conține reducerea cheltuielilor statului și măsuri care să ducă la o îmbunătățire a veniturilor pe care le obține statul. Ori aici toată demagogia lui Grindeanu cu măsurile de tip Bolojan, sunt de fapt, o pură demagogie. Repet, pentru ca toată lumea să știe, toate deciziile luate de guvernul Bolojan au fost luate cu votul și cu susținerea PSD. Ca atare PSD se critică pe sine însuși în momentul în care îl atacă permanent pe Ilie Bolojan. Aici fiecare partid are... e greu să se poziționeze.
- E mai degrabă apropiat de PSD, de PNL, de cine, Luca Niculescu? Cum îl vedeți ca posibil premier? Unde ar fi puterea de fapt?
- Părerea mea este că nu are momentul de față decât sprijinul PSD. PSD, cu tot baletul pe care-l face, ba pune miniştrii, ba e supărat Grindeanu că n-a fost desemnat el prim-ministru, deși n-a părut deloc supărat. Tot baletul care-l face, îl face așa, mai mult praf în ochii alegătorilor. De fapt, PSD sunt convins că Nicușor Dan, în momentul în care l-a desemnat pe Luca Niculescu, a avut garanția faptul că PSD-ul va sprijini pe Luca Niculescu în Parlament, așa cum a fost și în cazul lui Eugen Tomac și în cazul lui Adrian Veștea.
- Are șansă să treacă totuși acest guvern cu voturile liberalilor? Sau a unei părți a liberalilor?
- Nu știu cum se va poziționa Partidul Național Liberal. Părerea mea este că Partidul Național Liberal nu trebuie să voteze acest guvern, la fel și USR. Pentru că este, de fapt, un guvern al lui Nicușor Dan la înțelegere cu PSD. Și pentru că în cazul în care votează învestirea guvernului, fără să aibă nicio posibilitate să influențeze deciziile guvernamentale, PNL și USR o să răspundă politic.
Percepția publică va fi că guvernul Luca Niculescu este un guvern sprijinit de PNL și de USR, AUR își va consolida rolul de principal opozant, iar PSD în cazul în care guvernul va fi învestit, chiar dacă va mai vota pe aici și pe acolo câteva măsuri guvernamentale, discursul public va intra în opoziție din prima zi de guvernare.
- La ce formulă vă așteptați să propună Luca Niculescu? De tehnocrați sau să încerce să aducă oameni politici de aici și de acolo?
- Dacă s-a înțeles președintele cu PSD-ul să sprijine pe Luca Niculescu, chiar și într-o formulă de guvern tehnocrat, șansele de a obține învestitura sunt mai mari. Dacă vor fi prezenți miniștrii PSD, din punctul meu de vedere, șansele de învestire a guvernului sunt egale cu zero. Dar aici dați-mi voie să mai continui așa. Acest guvern, chiar dacă obține votul de învestitură, este un guvern care nu are picioarele pe pământ, nu are sprijin, nu are fundație.
Practic, Luca Niculescu nu are autoritate asupra niciunui partid parlamentar. Fiecare partid parlamentar se va poziționa în funcție de cum îi dictează interesul. Va fi o competiție de discursuri politice între formațiunile politice care să fie mai împotriva guvernului, când guvernul trebuie să ia măsuri impopulare sau cum să solicite guvernului să ia măsuri care să fie populare și la care să puncteze. Și vor critica guvernul din toate pozițiile. Și, practic, guvernul nu are nicio garanție că-și poate trece un proiect de lege prin parlament.
- Ce durată de viaţă îii daţi?
- Un guvern foarte slab. Un guvern fără o bază solidă. Hai să ne uităm în toate țările cu tradiție democratică. De regulă, guvernul este condus de președintele partidului care câștiga alegerile. Dacă acesta poate forma o majoritate parlamentară. Dacă nu, e condus de președintele unui partid care, chiar dacă nu a câștigat alegerile, poate să formeze o majoritate parlamentară.
Pentru că asta e logica politică, ca să poți să ai coerență, să poți să îți impui măsurile din programul de guvernare. Îți trebuie autoritate asupra unei majorități parlamentare care să susțină proiectele guvernamentale respective. Îți trebuie o structură organizată de implementare a măsurilor pe care tu le adopți pentru că nu e suficient numai să adopți, trebuie să și implementezi toate proiectele guvernamentale prin intermediul administrației și prin intermediul decidenților politici de nivel secundar și terțiar și, evident, prin intermediul direcțiilor de concentrate din fiecare județ al țării.
- Supus așa tuturor loviturilor, cum spuneți dumneavoastră, din toate părțile, odată ce ar fi învestit, ce perioadă de valabilitate ar avea un astfel de cabinet până la prima moțiune de cenzură eventual și reușită?
- Păi, AUR va vota probabil orice moțiune de cenzură ca să-și valideze rolul de opozant. Atunci când va deranja interesele PSD sau va încerca să ia măsuri care contravin în mod evident logicii politice a Partidului Național Liberal sau a USR, se va putea iniţia o moțiune de cenzură.
Sau vor fi respinse proiecte de lege. Iar unele proiecte de lege, cum e legea bugetului de stat, în cazul în care nu este adoptată, premierul și guvernul se duc acasă. Sigur că primul test major va fi legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2027. Va fi primul test. Pe de altă parte, este evident o chestiune care cumva, spre deosebire de PNL, care Ilie Bolojan a arătat că a făcut un pas în spate și a propus pe un alt membru PNL ca să fie premier, pe Siegfried Mureşan.
- Dar nu a reușit să facă majoritate transparentă.
- A arătat că își asumă răspunderea guvernării. PSD și AUR par că nu vor să guverneze. Ei au dat jos Guvernul, dar fug de guvernare ca dracul de tămâie. Adică nu vor în niciun caz să poartă răspunderea guvernării în perioada care va urma, în care toate calculele lor electorale arată că nu pot să câștige ci mai degrabă pierd.
- Vreau să vă întreb pentru că știți foarte bine situația din PNL. Cum pică această desemnare pentru conflictul intern din PNL cu cei 15-20 de dizidenți, dacă vor accepta mai ales poziții ministeriale? Ce va însemna asta pentru partid?
- Păi dacă vreunul dintre simpatizanții PSD din PNL va fi într-o poziție ministerială e clar că Partidul Național Liberal nu are cum să voteze. Asta cu siguranță va fi un motiv cert de a nu vota guvernulul Luca Niculescu. Oricum, n-am văzut pozițiile iubitorilor de PSD din PNL.
- Rareş Bogdan a spus că trebuie votat. Rapid, urgent.
- Măr rog. Aici echipa de conducere a partidului condusă de Ilie Bolojan este într-o poziție delicată, pentru că dacă vor să hotărească să susțină guvernul, practic ridică într-un fel o minge la fileu oponenților echipei respective. Pentru că vor spune, păi ce, n-ați votat premier liberal pe Adrian Veștea, ați hotărât să nu-l susțineți şi acum ce hotărâți să-l susțineți pe unul care nu e liberal? Adică va crea destule tensiuni și animozități și într-un fel o să le dea cam apă la moară adversarilor lui Bolojan în cazul în care PNL ar lua decizia de a susține guvernul.
Dar aici readuc aminte cu asta închei. În guvernul Cioloș n-a fost picior de liberal, dimpotrivă a fost PSD. Cel mai important ministru și cu rang de vicepremier și omul care împărțea bani către autoritățile locale, ministrul Dezvoltării, era de la PSD. Dar percepția publică asupra guvernului Cioloș a fost că este guvernul Partidului Național Liberal. Și din cauza asta PNL a suferit de pe urma a tuturor nerealizărilor guvernului Cioloș, iar PSD a câștigat, speculând nemulțumirile. Scorul la alegerile după 2016, după guvernul Cioloș, a fost PSD 45% și PNL 20%. Tocmai din cauza acestei percepții.
Și situația se repetă, pentru că un guvern Luca Niculescu va fi perceput de opinia publică mai degrabă un guvern care este apropiat de PNL și de USR, decât de PSD și AUR, iar cei care vor putea să puncteze din poziționarea strategică, cea mai bună o are AUR și PSD-ul pentru că ei n-au nicio jenă ca să taxeze orice guvernare și vor fi percepuți ca fiind opozanți și vor capitaliza din nemulțumirile oamenilor pentru actul de guvernare. Deci PNL în momentul în care votează, și USR, că și cazul USR-ului este similar, în momentul în care votează, practic poartă răspunderea guvernării și riscă să piardă fără să guverneze.
