Video Analist, despre acordul de pace negociat de SUA și Iran: "Vulnerabilitate foarte mare pentru Israel"

Cert este ca strâmtoarea Ormuz - punctul cel mai fierbinte pentru toata lumea, pentru că sugrumă economia mondială şi, dacă mai continuă blocada, va duce chiar la penurie şi raţionalizări - va fi deschisă complet după 30 zile de la semnarea acestui acord, deci nu imediat, asta relatează ziarul financiar japonez Nikkei, cu acces la surse directe din Orientul Mijlociu.

În acest timp, ar fi responsabilitatea Iranului să demineze calea de navigaţie. Statele Unite ar urma să ridice sancţiunile şi să deblocheze activele iraniene îngheţate. Una peste alta, oficialii iranieni de top, între care ministrul de Externe, şeful parlamentului şi șeful băncii centrale au ajuns în Qatar pentru o nouă rundă de negocieri. Şi pe fundalul declaraţiilor mereu bipolare sau de ambiguitate strategică, depinde cum vreţi să le priviţi, ale lui Donald Trump, de la "nu va fi niciun acord", la "acord măreţ şi semnificativ" în doar câteva postări pe Truth Social.

De altfel, Donald Trump spunea că nu va încheia războiul decât atunci când Iranul va capitula complet, pentru ca acum să vină cu o serie de posibile concesii, inclusiv ridicarea sancţiunilor. Dacă în weekend Marco Rubio anunţa că am putea avea veşti bune până marţi, între timp lucrurile s-au mai temperat de ambele părţi.  Totuşi, Rubio estimează că negocierile se vor desfăşura destul de rapid şi a oferit un termen de două-trei zile pentru încetarea ostilităţilor.

Teheranul a făcut şi un pas în favoarea planurilor sale şi a anunţat că nu percepe taxe de trecere prin Strâmtoare, ci taxe pentru servicii de navigaţie, necesare pentru protejarea mediului nu doar în Ormuz, ci şi în Golful Persic şi Marea Oman. Doar că în varianta de acord văzută de cotidianul financiar japonez, până la urmă taxa de navigaţie va fi eliminată. Oficialii americani au declarat în repetate rânduri că ar fi o linie roşie.   

Una dintre marile probleme din acest acord o reprezintă gruparea Hezbollah. Iranul vrea ca Libanul să devină parte a acordului de pace, însă Israelul insistă să continue bombardamentele. Doi miniştri extremişti din Guvernul Netanyahu îl împing de la spate pe premier să pună piciorul în prag la tentativele americane de încheiere a păcii.

Potrivit Reuters, însă, Benjamin Netanyahu a admis că nu mai are spaţiu de manevră pentru a influenţa deciziile lui Donald Trump. Cu toate astea, în plină facere a acordului, Israelul a lovit peste 70 de ţinte în Liban iar premierul a anunţat că IDF ul plănuieşte să îşi intensifice atacurile. De când şi-a început campania în Liban, Israeul a ucis 3.185 de persoane. Netanyahu nu e fericit cu perspectiva acordului, dar chiar şi opoziţia israeliană prin vocea lui Yair Lapid acuză că e unul prost pentru Israel. Şi republicani din SUA au acuzat ca memorandumul ar fi prea slab, dar Trump i-a redus rapid la tăcere cu eticheta  - losers - rataţi.

Iar, drept complicaţie de ultim moment, preşedintele Statelor Unite a introdus Acordurile Abraham în ecuaţia programului său de pace. Aceste documente, susţinute de Trump în primul său mandat, au fost semnate în urmă cu doar şase ani şi au dus la normalizarea relaţiilor dintre Israel, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc şi Sudan.

Numeroase state au refuzat să semneze acordurile, în frunte cu Arabia Saudită, Siria şi Libanul. Iar în clipa în care a început războiul din Fâşia Gaza, oficialii din Riad au exclus orice normalizare a relaţiilor cu Israelul până la apariţia unui stat palestinian suveran şi viabil. Arabia Saudită și Qatarul sunt vizate prioritar de cerinţa lui Trump. Una peste alta, în Iran, preşedintele a ordonat Ministerului Comunicaţiei să ridice interdicţiile de pe reţelele de internet, după ce a fost blackout total timp de 87 de zile.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Constantin-Bercean, expert în Orientul Mijlociu, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:

- Vedem așa, un cadru general din informațiile care apar până acum în presă, cu multe anexe, unele dintre ele foarte importante, lăsate pe mai târziu. De ce? De ce are nevoie de acest tip de formulare? 

- Pentru că, vedeți, diplomația nu este o întâlnire, nu este o terapie din această, de grup, în care se întâlnesc prietenii și pun pe masă soluții deja agreate. Până la urmă, diplomația este un proces. Și este un proces, în acest caz, mult mai special, între două state care au adversitate, nu doar din 1979. Ea merge mult mai mult în istorie, dacă vreți, putem să începem măcar din 1953. Ori, ceea ce vedem noi acum, mi-amintesc că noi discutam în urmă cu vreo două luni despre statutul Strâmtorii Ormuz și spuneam atunci că este, precum în povestea asta, în teoria lui Schrödinger, pisica lui Schrödinger. Adică nu e nici vie, nici moartă până deschidem cutia să vedem.

Această paralelă putem să o facem și cu acest Memorandum of Understanding. Pentru că, așa cum bine și foarte corect aţi sublinat și dumneavoastră, nu este nici un acord, nici un tratat, este o ciornă sau un draft de înțelegere pentru ceea ce ar putea urma, mai degrabă, peste 60 de zile. Pentru că se menționează undeva în acest draft că în această perioadă de 60 de zile avem o hartă din aceasta de parcurs, iar punctele de pe ea sunt 14 puncte, de fapt, pe care administrația Trump le propune sau le-a sugerat Iranului, sau le-a înaintat Iranului. 

Și, desigur, Iranul, la rândul său, a transmis prin Qatar, prin intermediul Pakistanului, Turcia, Egipt, iată, avem un adevărat Iran din acesta regionar al statelor, din lumea pan-musulmană, din lumea Orientului Mijlociu, care se implică în această negociere. 

Deci, suntem într-o poveste din aceasta de tip Schrödinger, pentru că, deocamdată, nu se știe dacă nici primii sau primii pași vor fi agreați, pentru că se vorbește ce dorește Donald Trump în acest moment, redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Şi pune direct pe masă un acord nuclear. 

Ori partea iraniană nici nu vrea să discute acordul nuclear sau problema uraniului îmbogățit și aici o să facem o paranteză, pentru că toată lumea vorbește despre acel highly enriched uranium, adică acea substanță, acea materie fizionabilă necesară pentru obținerea armamentelor armei nucleare.  

Dar să știți că Iranul are și o cantitate de plutoniu care poate fi folosit pentru obținerea a cel puțin 200 de focoase nucleare, despre care aproape nimeni nu vorbește, nici măcar în acest acord. Aici, desigur, este întrebare dacă, într-adevăr, capabilitatea nucleară este în sine casus veri, sau a fost casus veri pentru acest război. 

Ei, până la urmă, de ce avem acest statut? Pentru că nu se grăbesc nici americanii, nici iranienii.  Însă, din păcate, pentru administrația americană, presiunea timpului este puțin mai mare pe administrația Trump, pentru că publicul este nemulțumit, a scăzut în popularitate, procentul acela s-a dus spre 30-35%, ceea ce este foarte puțin, dacă luăm în considerare și faptul că în noiembrie avem alegerile la mijloc de termen, așa numitele mid-terms, iar republicanii se pregătesc pentru pierderea Senatului, ceea ce nu este foarte convenabil pentru ei, pentru că acum 2 ani, mai puțin de 2 ani, de fapt, câștigaseră aproape totul, de la președinție până la foarte multe posturi de guvernator în statele americane.

Pentru iranieni, sigur, timpul decurge ca și până acum, pentru că vedem că regimul, nu doar că nu s-a schimbat, s-a metamorfozat, a devenit mult mai hardliner sau mult mai ultraconservator, adică vedem și-o schimbare din această deparadigmă. Nu mai este componenta aceea religioasă despre care noi tot vorbim de ani de zile, avem o componentă politico-militară, mai degrabă militaro-politică, vedem o emergență cum nu s-a mai întâlnit până acum în Republica Islamică, ARGC-ului, a Corpului Gărzilor Revoluționare.

Mai avem și componenta aceasta sau variabilă, numită Israel, pentru că, la fel cum vorbeam încă din primele zile ale războiului, în momentul în care Donald Trump va decide să închide acest război, pentru că acest război se va închide atunci când America va dori, pentru că Israel nu poate duce singur un război împotriva Iranului, Libanului, în Fâșia Gaza, poate, nu știu, și împotriva unor elemente teroriste din Siria sau din Yemen și așa mai departe. Adică nu are această capacitate militară, financiară, poate de Inteligence, cu siguranță o are. Și atunci intervine și această variabilă și vedem deja că apar anumite disensiuni între guvernul Netanyahu și președintele Trump.

- Cum e acordul ăsta pentru Israel, așa cum le vedem din aceste 14 puncte? 

- Este o vulnerabilitate foarte mare, pentru că dacă să le luăm pe rând, adică aici sunt foarte multe, noi nu avem timp acum să le disecăm pe toate. Dar să ne uităm doar la acea invitație și expresia folosită de Donald Trump, ce spune domnia sa în postarea de pe Truth Social? Spune că ar fi o onoare pentru mine dacă Iranul s-ar alătura la Acordurile Abraham. Adică acum 3 luni începeai un război împotriva unui regim pe care l-ai caracterizat în... sigur, așa cum este el de fapt, iar acum transmiţi exact aceluiași regim până la urmă. Adică, acest regim are aceeași configurație până la urmă și aceeași ideologie, doar că este mai militarizată, ceea ce este poate mult mai grav, iar aceasta este o onoare să ni se alăture acordurilor Abraham. Ori asta este o insultă la adresa Israelului, pentru că până la urmă Iranul nu recunoaște existența Israelului, ca stat suveran, indivizibil, independent și așa mai departe.

- De ce a făcut totuși Donald Trump această schimbare de ultim moment, sau a introdus în ultim moment acest element, Acordurile Abraham? 

- Acordurile Abraham sunt un proiect al domniei sale încă din primul mandat și sigur că prin acordul Abraham se presupunea, se credea la vremea respectivă, sigur, ele vin pe continuarea unei politici mai vechi a Statelor Unite, sub diverse forme. Este un proiect pe care nu a reușit să-l ducă la capăt și domnia asta, probabil fiind un om de afaceri, dorește să vadă o afacere încheiată. Ori acordurile Abraham nu vor fi încheiate până când Arabia Saudită nu le vor semna, pentru că indiferent sau dincolo de faptul că Emiratele Arabe Unite sau Somaliland mai nou, acea entitate recunoscută de Israel, care mai recent și-a deschis și o ambasadă la Ierusalim.

Bun, foarte contestat în lumea arabă, de altfel. Dar fără semnătura sau fără participarea Arabiei Saudite în acest proiect, Acordurile Abraham nu au o, nu pot fi instrumentalizate, nu au o valoare de întrebuinţare. Pentru că lumea arabă, lumea pan-arabă din Golf, dacă vreți așa, se uită înspre Meca, vorbim fix de Meca, pentru că a început și pelerinajul, nu, sacru, spre Meca H, și iată că inclusiv aceste negocieri se petrec pe fundalul acestei mari sărbători al lumii musulmane până la urmă.

- Dar prin obligarea acestor state, practic, Arabia Saudită, Qatarul, la care și adresează invitație directă, să participe în cadrul acordului cu Iranul la Acordurile Abraham, pare că Donald Trump își trage singur un glonte în picior în aceste negocieri. Și de asta mă întreb de ce se ramifică discuția în atât de multe părți, care pot să-i ducă în jos acordul, memorandumul?

- În primul rând, nu cred că în acest moment, sau în urma evenimentelor din ultimele trei luni, nu cred că Statele Unite mai au acel leverage, acel avantaj de a obliga un stat din lumea arabă sau cel puțin din zona Golfului să semneze un Acord Abraham sau orice alt acord de altfel. Să ne amintim că acum o lună Arabia Saudită a încercat și de fapt și-a și dus la îndeplinire acel proiect de diversificare a securității sau a strategiei de securitate prin semnarea unui acord, unui parteneriat de securitate cu Pakistanul. Iar în spatele Pakistanului, noi am mai discutat, nu este nimeni altcineva decât China.

Ar trebui poate să ne întrebăm de ce și acest proces sau acest parcurs sau această idee a Memorandumului of Understanding sau Memorandumului acesta pentru pace vine la foarte scurt timp după vizita preşedintelui Donald Trump la Beijing, unde s-a întâlnit cu Xi Jinping. Lucrurile acestea nu sunt întâmplătoare, mai ales la nivelul acesta. Iar faptul că Donald Trump încearcă să-i convingă.

Repet, nu poate să-i oblige, pentru că nu mai are acel avantaj strategic, pentru că în urma atacului americano-israelian sau israeliano-american asupra Iranului, noi am văzut răspunsul iranean, care s-a răsfrântat, în primul rând, asupra statelor partenere aliate strategic ale Statelor Unite. Iar Statele Unite nu au reușit, de-al lungul acestor trei luni de război, să asigure protecția promisă, în fața rachetelor și dronelor iraniene.

Vedem ce s-a întâmplat și în Emiratele Arabe Unite, cum a căzut piața și așa mai departe, povești sau lucruri despre care noi am mai povestit. De ce încearcă Donald Trump să readucă? Poate să fie și o metodă sau un instrument de negociere, așa consideră domnia sa, că va reuși să reunifice sau să își reaproprie această lume arabă, în primul rând, și apoi, desigur, se poate îndrepta și înspre lumea persană sau întreaga lume musulmană. 

Dar, repet, acesta este un no-end sau un joc care începe foarte rău de la început, pentru că răspunsul Arabei Saudite a venit deja de altfel și vine de altfel de câteva săptămâni destul de constant. Să ne amintim că, la un moment dat, a apărut în presă inclusiv acea informație prin care se spunea că Muhammad bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, i-ar fi cerut lui Donald Trump să continue războiul. Iar ulterior s-a dovedit că acea informație era falsă. Muhammad bin Salman nu i-ar fi cerut niciodată așa ceva lui Donald Trump, ba dimpotriva atât Arabia Saudită, Qatar, Oman, Bahrain, cu excepția Emiratelor Arabe. Dar acolo lucrurile sunt puțin diferite. 

Niciun stat din regiunea Golfului nu a făcut lobby sau nu a împins Statele Unite despre acest război. Și au înțeles foarte bine de ce și vedem și acum toată această rețea de diplomație, toți acești negociatori care sunt implicați în finalizarea sau măcar în punerea pe masă a unui proiect de acord de pace, ei au fost foarte afectați. Pentru că, în primul rând, economiile lor au fost foarte afectate. 

- Ca dovadă și Donald Trump a recunoscut în zilele trecute că la apelul statelor din Golf a oprit, spunea, un atac care era iminent. Mai vreau să vă întreb o chestie.

- Eu doream doar să spun că în acest proces a fost implicat inclusiv Turcia, inclusiv Egiptul și în paralel, au loc la Doha, în Qatar, discuții între partea iraniană și diplomații din Qatar, iar la Islamabad, simultan, cu acest proces de discuții sau acest proces de negociere, se întâmplă alte discuții, în paralel, între diplomații și liderii pakistanezi și cei americani.

- Una dintre prevederi, doamna Constantin Bercean, este aceea de ridicare a sancțiunilor asupra Iranului și chiar de trimiterea anumitor plăți. Lucruri pe care Donald Trump le-a criticat cu privire la predecesorul său, mă rog, predecesorul său din primul mandat, Barack Obama. Atunci într-adevăr se făcuseră și anumite plăți în cash, pentru că sistemul bancar era blocat pentru Iran și a fost necesar să meargă banii așa către Teheran. Cum se compară, vreau să vă întreb pe dumneavoastră, prevederii la acest memorandum, așa cum le avem acum, cu înțelegerea pe care o făcuse Barack Obama cu Teheranul? 

- Acum, sigur, în ceea ce privește acele plăți făcute, ne amintim foarte bine, nu? Că s-a spus cum s-au transportat acei bani cu avionul și, într-adevăr, acolo lucrurile au fost puțin mai complicate,  pentru că, dincolo de anumite plăți, anumite retrocedări ale unor active înghețate, acolo s-au făcut și niște plăți pentru eliberarea unor ostatici. E o poveste care deja este cunoscută, mă rog, nu este o poveste, este o realitate.

Bun, dincolo de asta, vedeți, prezența la Doha a guvernatorului Băncii Centrale a Iranului indică un aspect foarte important, că ridicarea acestor sancțiuni nu mai este doar o legendă sau nu mai este doar o dorință, poate deveni realitate, pentru că Donald Trump s-ar putea să vadă lucruri din perspectiva omului de afaceri, ceea ce nu ar fi un lucru rău, până la urmă, nici pentru regiune, nici pentru Statele Unite, în special pentru investitorii americani.

Dar ce înseamnă ridicarea acestor sancțiuni? Să ne amintim că în timpul lui Barack Obama au fost ridicate doar așa-numitele sancțiuni secundare, adică acele sancțiuni care interziceau sau impuneau acea restricție de transfer bancar prin sistemul SWIFT, interziceau Iranului să facă  business, să facă afaceri cu investitori terți. Ne amintim că după ridicarea sancțiunilor din 2015, după semnarea JCPOA-ului, primul acordului semnat cu administrația Obama și marile puteri, chiar firme foarte importante din Europa au fost primele care s-au dus să investească în Iran și doar cinci firme americane care au primit anumite derogări, derogări speciale au putut să investească acolo. 

Acum ce înseamnă, revin la prezența guvernatorului la Doha. Vorbim despre sancțiuni primare. Noi avem mai multe tipuri de sancțiuni, din nou, lucru care nu se prea vorbește, pentru că ne referim în special sau în general așa generic la presiunea maximă, regimul de sancțiuni și așa mai departe. Acele sancțiuni primare sunt foarte importante pentru că prin acele sancțiuni le este interzisă, sau le este interzis oamenilor de afaceri americani să facă orice sau să aibă orice fel de legătură din aceasta economică cu Iranul.

Dacă acele sancțiuni primare vor fi ridicate, se va putea debloca și suma aceea foarte mare de câteva miliarde de dolari până la urmă, nu doar 400 de milioane, așa cum s-a întâmplat în 2015-2016. 

Deci vorba unui foarte celebru analist american, spunea că banii aceia vor fi transportate cu avioane de linie până la urmă, dacă nu ar exista, mă rog. Sigur, prin ridicarea sancțiunilor primare  se va debloca și accesul Iranului la sistemul monetar internațional. Dar ridicarea acelui tip de sancțiuni va permite inclusiv investitorilor americani să meargă în Iran.

Sigur aceasta este o bătaie foarte lungă, pentru că aici depinde foarte mult cum va privi și Teheranul sau regimul de la Teheran cum va primi, să spunem așa, un anume soi de investiții americane în Iran.

Să nu uităm că Iranul este o piață foarte mare și foarte neexploatată, pentru că vorbim totuși de o populație de puțin peste 90 de milioane de locuitori, o suprafață imensă și o țară foarte bogată în resurse naturale de toate tipurile, nu doar hidrocarburi, inclusiv minereuri rare și așa mai departe.

Aici va interveni un paradox, pentru că Iranul a fost sprijinit constant, la vedere sau mai discret, de către China, ori China își va dori să acopere cea mai mare piață iraniană, inclusiv partea aceasta de reconstrucție post-război. Și aici rămâne de văzut dacă interesele americane cu cele chineze vor putea coexista. Asta este o întrebare foarte importantă pentru perioada post-acord. Și probabil este unul dintre cele mai importante aspecte care va trebui urmărit pe parcursul acestor negocieri, și anume legătura aceasta sau ce se va întâmpla, repet, cu aceste sancțiuni primare, despre care, din nou, foarte puțină lume vorbește. Pentru că s-ar putea ca aceste sancțiuni primare să fie cheia întregului acord. 

Pentru că până la urmă, inclusiv problema nucleară, nu este ceva ce nu ar putea fi agreat sau negociat. S-a mai întâmplat odată, într-adevăr, într-o perioadă foarte, sau, mă rog, diplomația s-a extins așa pe o perioadă de 12 ani, dar s-a mai întâmplat, adică avem deja un precedent și nimeni,  vedeți că nici măcar comunitatea de Inteligence americană nu este 100% convinsă că Iranul ar vrea, într-adevăr, să dezvolte acea capabilitate nucleară. 

Până la urmă nu ai nevoie de o armă nucleară ca să distrugi sau să ataci o altă țară, așa cum s-a văzut, inclusiv, în situația de față. Ori Iranul, sau, mai degrabă, regimul de la Teheran, pentru că, până la urmă, care este scopul oricărui dictator sau oricărui regim autoritar? Sau, până la urmă, oricărui regim de orișice tip? Supraviețuirea la putere. Aceste tipuri de compromisuri sau acest, să-i spunem așa, realist sau pragmatism, această flexibilitate pragmatică s-au mai întâlnit în Iran, pentru că totuși, în Iran, avem niște, sau au fost, inclusiv în perioada aceasta a Republicii Islamice, o conducere cât de cât rațională, care a întins coarda atât de mult cât a putut, așa cum face și acum în aceste negocieri. 

Dar, până la urmă, atunci când au fost, să spunem așa, pe marginea prăpăstiei, au făcut acel tip de compromisuri care i-au menținut la putere. Așa s-a întâmplat și după războiul Iran-Irak, așa s-a întâmplat și în 2002, așa s-a întâmplat și în 2013, 2015 și, mai mult că asigur că așa se va întâmpla și acum. Și, repet, cea mai importantă va fi ziua 61, aceste două luni... 

- După ce se încheie toată perioada de memorand.

- După ce se încheie toată această poveste. Pentru că atunci vom afla într-adevăr dacă ori se va relua războiul la o scară, la o intensitate mult mai mare, ori vom avea acord. Şi înclin să cred că vom avea un acord, o formă sau, cel puțin, o hartă de parcurs mai serioasă, mai sustenabilă, pentru că pe măsură ce trece timpul, presiunea se va duce înspre tabără americană, pentru că peste două luni vom fi deja în luna august sau iulie-august și va mai fi foarte puțin timp... Și ne apropim de midterms. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Înapoi la Homepage