Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Profesor român din SUA, despre crimele ICE: Absurdul situaţiei e că SUA sunt o naţiune de imigranţi

10 gloanţe ale agenţilor de imigraţie ai lui Donald Trump l-au omorât pe americanul de 37 de ani Alex Pretti, în weekend, şi au ciuruit şi mai mult ce a mai ramas din democraţia SUA sub administraţia MAGA. Acum, situaţia ia o turnură neaşteptată. Donald Trump a vorbit la telefon cu guvernatorul democrat din Minnesota, unde ICE şi Serviciul de Protecţie a Frontierelor au acţionat în comun şi l-au lichidat pe Pretti, infirmierul de la terapie intensivă.

de Marius Pancu

la 27.01.2026 , 15:11

După discuţie, Trump a transmis că Walz are o poziţie asemănătoare cu a sa şi i-a cerut să lucreze împreună, în timp ce guvernatorul din Minnesota a punctat că Trump şi-ar putea reduce agenţii trimişi în statul său, inclusiv pe ofiţerul superior cu care a coordonat acţiunea şi care a transmis imediat după crimă că Alex Pretti intenţiona să îi masacreze pe agenţii federali, deşi pe tot parcursul incidentului singura armă pe care a avut-o în mână a fost un telefon mobil.

Dar, ca în distopia lui George Orwell 1984, de unde vine citatul pe care îl distribuie cetăţenii americani frustraţi de politicile lui Trump în ultimele zile tot mai intens: "Partidul v-a spus să respingeţi dovezile pe care le vedeţi cu propriii ochi şi le auziţi cu propriile urechi. A fost ultima şi cea mai importantă poruncă". Pentru cine n-a citit cartea, descrie un regim totalitar represiv.

De ce se potriveşte acest citat? Pentru ca mai multe videoclipuri filmate de martorii oculari din mai multe unghiuri arată ca pe tot parcursul disputei dintre Pretti şi agenţii lui Trump acesta nu a schiţat nici cel mai mic gest de a-şi atinge arma pe care o avea asupra sa. De ce o avea asupra sa? Pentru că o obţinuse legal iar nicio lege nu interzice să fie prezent cu ea pe stradă, la protest. De ce o obţinuse legal? Pentru că republicanii s-au opus mereu limitării accesului americanilor la arme.

Articolul continuă după reclamă

Asociaţia posesorilor de arme a şi avertizat altminteri ca nu cumva evenimentul din Minnesota să  ducă la demonizarea cetăţenilor care îşi obţin armele legal, iar Trump a transmis că rămâne un susţinător al dreptului americanilor de a purta arme. Mai ales că producătorii de arme şi asociaţiile de profil sunt donatori republicani colosali şi tradiţionali.

Sigur ca au fost proteste în Minneapolis, chiar şi pe un ger crunt, mai ales că uciderea lui Pretti vine dupa muşamalizarea anchetei în cazul lui Renee Good. Investigaţia federală a fost blocată în acest caz, însă - confruntată cu furia oamenilor - Casa Albă a anunţat că, în cazul bărbatului de 37 de ani, asistent medical la Spitalul Veteranilor, că Departamentul pentru Securitate Internă şi FBI a început o investigaţie, în timp ce Serviciul Vamal şi de Protecţie a Frontierelor desfăşoară propria analiză internă. 

Ziarul New York Post, care este pro-Trump, a lansat un îndemn pentru retragerea trupelor de militari ucigaşi din Minneapolis. Jurnaliştii i-au transmis lui Donald Trump că poporul american nu a votat pentru aceste scene şi nu i se poate cere în continuare să creadă ceea ce au văzut cu propriii lor ochi. La rândul său, The Wall Street Journal, unul dintre ziarele tradiţional republicane, a publicat un editorial cu titlul "E timpul ca ICE să ia o pauză din Minneapolis". Publicaţia The Atlantic a titrat despre conducerea sub Donald Trump, DA, E FASCISM, într-un editorial în care explica faptul că până acum nu existau toate elementele care să definească astfel regimul preşedintelui, dar în acest moment realitatea trebuie indicată fără echivoc. Pe nume.

Am analizat întreaga situaţie alături de Andreea Maierean, Universitatea Wilkes, Pennsylvania

Marius Pancu: Vreau să ne uităm întâi, vă rog, la felul în care autoritățile, oficialii, și-au construit mesajul în acest weekend după crimă, după incidentul, tragedia produsă în Minneapolis și cum a picat mesajul acesta peste tensiunea socială. 

Andreea Maierean: Da, climatul politic era deja extrem de tensionat în toată țara și mai ales în Minneapolis, iar evenimentul din acest weekend nu poate decât să amplifice tensiunea. Mai întâi aș vrea să vă spun că în limba engleză există expresia Minnesota Nice. Este o expresie cunoscută și este un stereotip care spune că locuitorii din statul Minnesota sunt în general mereu politicoși, mereu amabili, mereu calmi și evită conflictul direct. Și iată că avem pe de o parte această expresie Minnesota Nice și pe de altă parte avem deja doi cetățeni americani deja omorâți în statul Minnesota în luna aceasta.

Deci există controverse privind ce s-a întâmplat în weekend. Guvernul federal spune una, guvernul statului Minnesota spune altceva. Înregistrările făcute până acum, și într-un fel avem noroc că am văzut foarte multe înregistrări ale acelui moment, arată ceva diferit de narațiunea inițială a administrației și de relatările de după incident.

Înregistrările arată că Pretti nu ținea arma în mână când a început să interacționeze cu agenții federali și în general pe tot parcursul confruntării arma nu este vizibilă. El avea în mână doar telefonul mobil. Guvernul federal a susținut inițial că el ar fi abordat ofițerii cu armă și ar fi încercat să atace, dar clipurile arată contrariu, că telefonul era în mâna sa și el dorea să ajute alte persoane din jur.

Sunt de asemenea două narațiuni diferite privind victima. Avem pe de-o parte ce au spus cei de la Washington, deci administrația federală, l-au acuzat de terorism așa cum au spus. Astăzi am citit pe site-ul Fox News că victima făcea parte dintr-o mișcare marxist-leninistă. Deci astea sunt acuzațiile care îi se aduc.  

Marius Pancu: Retorica tipică lui Donald Trump cu extrema stângă atunci când vrea să se refere la orice fel de opozant politic. Chiar și pe Mamdani îl numește comunist. Comunismul pentru el e un termen foarte larg și foarte inclusiv. 

Andreea Maierean: Este un termen folosit greșit și abuziv, mai ales în acest caz. Avem atât de multe mărturii ale oamenilor care l-au cunoscut pe acest domn. Era asistent medical, ținea mult la pacienții săi, era un membru foarte apreciat al comunității. Știm că nu avea cazier judiciar. Nu există nicio dovadă care să sugereze că ar fi fost o persoană violentă.

Și pentru că ați menționat în introducere despre dreptul legal de a avea arme. Știu că aici este o diferență mare față de cadrul legislativ din România. Dar în Statele Unite dreptul de a deține și purta arme este garantat de al doilea amendament al Constituției. Și modul concret de exercitare al acestui drept este reglementat prin diferite legi. Deci diferă de la stat la stat. În orice caz, Alex Pretti avea dreptul legal de a deține armă și nu a scos arma pe tot parcursul incidentului.

Marius Pancu: Bun, care să fie fost motivul pentru care există acum această aparentă pivotare a lui Donald Trump, schimbare de ton? Am văzut că și-ar putea retrage agenții sau o parte din agenții de frontieră de acolo. 

Andreea Maierean: Da, este de ultima oră această schimbare. Până acum nu am observat niciun element în discurs care să îndeamne la pace, la ordine. În general, până acum, au fost tot felul de incidente în Statele Unite în ultimul timp. După astfel de incidente traumatizante, există apeluri la calm, la răbdare. 

Până acum, am văzut exact opusul. Am văzut oficiali federali folosind un limbaj extrem de inflamator și șocant pentru a descrie comportamentul celor care pur și simplu au observat sau au contestat activitatea agenților de imigrare. Poate este un semnal bun că Donald Trump bate un pic în retragere. Mă gândesc în principal la efectul pe care l-ar putea avea asupra popularității lui deja în scădere și asupra alegerilor din noiembrie. 

Marius Pancu: Aici vreau să ne oprim. La efectul asupra alegerilor din noiembrie. Pentru că cumva toți contestatarii lui Donald Trump își țin respirația tăiată și așteaptă acest moment ca momentul make it or break it. Se întâmplă să se mai debușeze cumva din tensiuni și din felul autoritarist pe care îl folosește Donald Trump în conducere sau primește carte blanche, un cec în alb să continue mai departe cu aceleași politici. Dumneavoastră vorbeați de faptul că există două narațiuni prezentate acum în spațiul public. Cum disting americanii între narațiuni și care sunt șansele ca narațiunea opusă lui Donald Trump să ajungă și la cei care l-au votat și să le mai schimbe ceva din percepție?  

Andreea Maierean: Sunt puține șanse ca narațiunea sau adevărul să ajungă la fundamentaliștii MAGA, la susținătorii MAGA. Problema e că aici în Statele Unite alegerile se decid de cei care sunt cumva la centru de independenți. Și acolo avem semnale destul de clare. Deci știm mai întâi că anul acesta în noiembrie vor avea loc alegeri la jumătatea mandatului, vor fi pe buletinele de vot toți membrii Camerei Reprezentanților, o treime din senatori. 

Și urmărim cu atenție sondajele de opinie. De exemplu, publicația The Economist a scos de curând un nou sondaj de opinie care arată că în absolut toate domeniile popularitatea lui Donald Trump este în cădere liberă, mai ales cu independenții. Deci el rămâne popular cu baza sa, cu cei care sunt parte din cultul personalității, dar pare o cădere liberă în ceea ce privește, bineînțeles, pe independenți. Deci a căzut foarte mult în sondaje în absolut toate domeniile și poate în mod surprinzător, mai ales aici, în ceea ce privește felul în care au interacționat acești agenți federali, în felul în care el a operat cu problema imigrației. 

El a pornit foarte sus și poate a fost unul din punctele pentru care a câștigat alegerile a doua oară, abordarea sa față de imigrația ilegală. Dar între timp și-a pierdut popularitatea între independenți și, bineînțeles, între democrați. Deci sondajele arată pesimist pentru cei din tabăra sa. Poate de aceasta l-au și îndemnat să-și revizuiască puțin poziția. 

Marius Pancu: În orice regim autoritarist care folosește represiune, violență, victima e dezumanizată ca să există o desolidarizare a populației generale cu victima, să nu există empatie. Care e retorica? Care este modul de construcție a imaginii alterității acestor imigranți prin vocea administrației Trump ca să desensibilizeze populația generală și să mute optica despre faptul că sunt ființe umane spre faptul că ar trebui să fie acești extratereștrii alungați din țară cu orice preț? Cum ați văzut construcția acestui mesaj? 

Andreea Maierean: Construcția am văzut-o graduală. S-a pornit cumva mai întâi o luptă împotriva imigrației ilegale, dar ce am constatat în lunile de când Donald Trump a fost ales președinte e că au mutat discursul și spre migrația legală și spre studenți și spre cei care vin aici cu vize de muncă.  Deci există această demonizare și această împărțire. Noi împotriva tuturor. 

Dar paradoxul și absurdul acestei situații este că Statele Unite sunt o națiune de imigranți. Poate nu la prima generație, la a doua, dar aproape toți au venit aici de undeva. Și vă mai spun ca fapt divers, nu știu dacă ați urmărit, am constatat cu oroare că acești agenți aici au arestat inclusiv indieni americani în statul Minnesota. Deci până unde s-a ajuns? Au arestat membrii ai populației native ai Statelor Unite.  Nu au putut să-i rețină în mod permanent, pentru că sunt cetățeni americani, dar au mers până acolo încât să-i aresteze.

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca şcoala să înceapă mai devreme?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Profesor român din SUA, despre crimele ICE: Absurdul situaţiei e că SUA sunt o naţiune de imigranţi