18 copii din Neamţ, trimişi la cerşit de propriii părinţi. Trei persoane au fost reţinute de poliţişti
Trei persoane din județul Neamț au fost reținute de polițiști după ce ar fi exploatat 18 copii, trimițându-i la cerșit în mod repetat. Potrivit anchetatorilor, minorii și tinerii majori le ofereau părinților banii primiţi. În paralel, un al patrulea adult cercetat în acest caz se află deja în arest într-un alt dosar penal.
Trei persoane din municipiul Roman au fost reținute de polițiști după ce și-ar fi trimis cei 18 copii la cerșit, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, potrivit Agerpres.
Al patrulea adult cercetat în acest caz se află deja în arest preventiv în Penitenciarul Bacău, fiind cercetat într-un alt dosar penal.
"Probatoriul administrat a relevat faptul că patru persoane, cu vârste de 35, 44, 49, respectiv 60 ani, din municipiul Roman, i-ar fi determinat în mod repetat pe copiii lor, patru majori și 14 minori, să desfășoare activități de cerșetorie, de banii obținuți din această activitate beneficiind părinții acestora. 14 minori au fost preluați de reprezentanții DGASPC Neamț în vederea instituirii plasamentului în regim de urgență", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Andreea Atomei.
Copiii au fost trimişi în plasament
Sursa citată a precizat că 14 minori au fost preluaţi de reprezentanţii DGASPC Neamţ, în vederea instituirii plasamentului în regim de urgenţă. Trei dintre copii au sub şapte ani.
"Trei persoane, cu vârste de 35, 49 şi 60 de ani, au fost conduse de poliţişti la audieri. Bărbatul în vârstă de 44 de ani urmează a fi audiat, fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Bacău, fiind arestat în altă cauză penală", a mai transmis Poliţia.
Cele trei persoane vor fi prezentate, miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰