Video Aproape 15.000 de dosare cu copii abuzaţi au rămas nesoluţionate, în ultimii şase ani: "Procurorul de caz a zis că fapta nu există"
Somnul şi nepăsarea instituţiilor statutul român nasc monştri. Peste 14.000 de copii din România au fost abuzaţi sexual în ultimii şase ani, dar călăii lor nu au stat măcar o zi la închisoare. Procurorii au trimis în judecată doar 8 din 10 asemenea dosare. La fel de grav este că mulţi judecători decid că nu e vorba despre viol. Motivul este unul aberant: minorii, uneori în vârstă de doar 11 ani, şi-ar fi dat acordul.
- Specialiştii trag un semnal de alarmă în legătură cu numarul mare de dosare clasate şi care vizau copii abuzaţi.
Bunică copilă abuzată: Spitalul mi-a confirmat că fetiţa e abuzată sexual. De la Poliţie mi-au spus că fapta nu există!
O să-i spunem bunica Ana. Povesteşte cu greu cum nepoata ei de şase ani a fost violată chiar de către bunic.
Bunică copilă abuzată: Mi-a spus fetiţa tot. Că a luat-o un vecin de la tataie şi a dus-o la o casă părăsită şi a ameninţat-o cu cuţitul dacă spune ceva. Primul a fost bunicul şi bunicul a dat-o la cel de 17 ani pe vremea aia.
Fata nu şi-a găsit nici până acum dreptatea. De cinci ani, viaţa ei e un coşmar. Nu merge singură nicăieri şi, ce e şi mai traumatizant, încă îşi vede agresorii liberi prin sat.
Bunică copilă abuzată: Sunt liberi, liberi, liberi, liberi. Au mai făcut cu două fetiţe aşa, să ştiţi. Procurorul de caz a zis că fapta nu există şi s-a clasat cazul!
Este doar unul dintre cele 14.915 dosare închise peste durerea unor copii, în ultimii şase ani. Adică, 80% din totalul sesizărilor care au ajuns în mâinile procurorilor.
Denisa Soare, reprezentant Declic: Deocamdată avem impresia că Justiţia lucrează pentru prădători şi nu pentru victime.
Un control făcut de Inspecţia Judiciară arată cum în multe dintre restul de 20% din dosare, victimele nu au avut avocaţi sau au fost audiate în absenţa unui psiholog ori a unui asistent social. În instanţă, magistraţii au considerat în nenumărate cazuri că nu este viol ci act sexual consimţit de minor: "Minora poate să exprime un consimțământ valabil la întreținerea unui raport sexual. Ar trebui să prezinte relevanță dezvoltarea psihofiziologică a persoanei minore, aceasta urmând a fi apreciată în fiecare caz în parte".
Reacţia ministrului Justiţiei pe marginea acestui fenomen
George Roman, jurist Salvaţi Copiii: Nu putem să responsabilizăm copilul pentru participarea la acte sexuale pe care nu le înţelege.
Pedofilii primesc de cele mai multe ori pedepse cu suspendare. Practic, e undă verde pentru a comite noi orori.
Denisa Soare, reprezentant Declic: Nu avem judecători, procurori, poliţişti specializaţi pentru cazurile cu agresiuni sexuale.
În februarie anul acesta, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, promitea analize şi schimbări.
Stelian Ion, ministrul Justiţiei (februarie 2021): Trebuie să avem o imagine foarte clară a fenomenului, pentru a nu acţiona în orb.
Patru luni mai târziu, sistemul de Justiţie acţionează la fel. Raportul cu cifrele îngrijorătoare este acum la Consiliul Superior al Magistraturii, unde este ţinut la sertar, conform surselor Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰