Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Familie destrămată pe o șosea din New York. 5 copii au murit, după ce mașina lor a intrat într-un copac și a luat foc. Șoferul, un băiat de 16 ani care nu avea permis

Destine spulberate pe o șosea din New York. Cinci copii au murit într-un accident rutier, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copat și a fost apoi curpinsă de flăcări. La volan se afla un tânăr de doar 16 ani, care nu avea permis de conducere.

de Redactia Observator

la 21.03.2023 , 11:33

Șoferul, un băiat de 16 ani care nu avea permis Familie destrămată pe o șosea din New York. 5 copii au murit, după ce mașina lor a intrat într-un copac și a luat foc - Profimedia

Tragedia s-a produs după ce SUV-ul în care se aflau a lovit un bolovan, iar apoi a părăsit carosanilul, intrând din plin într-un copac. Șoferul avea doar 16 ani și nu avea permis de conducere, iar poliția crede că acesta ar fi adormit la volan s-au ar fi fost distras de la drum. Potrivit autorităților, toți cei cini erau fie frați, fie veri. Un băiețel de 9 ani fost singurul supraviețitor. S-a târât prin geamul spar al mașinii care ardea, pentru a scăpa cu viață din infernul care le-a adus sfârșitul rudelor sale, relatează Mirror.

La volan erau un băiat de 16 ani care nu avea permis de conducere

Erau doar niște copii, iar viața lor s-a încheiat înainte de a afla care este frumusețea ei. Malik Smith, tânărul care se afla la volanul mașinii, avea doar 16 ani, Anthony Billips Jr., 17 ani , Zahnyah Cross, 12 ani, Shawnell Cross, 11 ani, iar cel mai mic dintre ei, Andrew Billips, avea doar 8 ani. 

Articolul continuă după reclamă

Accidentul a costat viața a cinci tineri. Și asta este o tragedie, indiferent de detalii. A fost un loc de accident oribil”, a declarat George Latimer, directorul executiv al comitatului Westchester.

Tocmai a văzut murind cinci membri ai familiei sale. Aceasta amintire care îi va marca copilăria. Deci tipul de întrebări pe care tu sau eu am vrea să i le punem pentru a afla ce s-a întâmplat, probabil că nu nu sunt potrivite până când lucrurile nu se liniștesc, a spus George Latimer.

Polițiștii încearcă acum să afle cum a ajuns mașina pe mâna adolescentului de 16 ani. Dacă ar fi avut permis de conducere, a spus George, adolescentul tot nu ar fi putut conduce legal noaptea și ar fi trebuit, de asemenea, să aibă un adult în vehicul cu el, conform legii din New York.

Nu erau veri, erau mai mult frați. Frați și surori, așa erau de apropiați”, a spus Malik Smith, tatăl șoferului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Mapamond » Familie destrămată pe o șosea din New York. 5 copii au murit, după ce mașina lor a intrat într-un copac și a luat foc. Șoferul, un băiat de 16 ani care nu avea permis