Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gest disperat, după ce flăcările i-au cuprins locuinţa. Un bărbat s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc din Paris

Locuitorul unui apartament din arondismentul al XIX-lea din Paris a căzut de la etajul zece, încercând să fugă de flăcări. Locuinţa francezului fusese cuprinsă de un incendiu puternic.

de Redactia Observator

la 26.09.2021 , 11:21

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu, în Paris (scop ilustrativ) Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu, în Paris (scop ilustrativ) - Profimedia

Un bărbat a căzut de la etajul 10 al clădirii unde locuia, în încercarea de a scăpa din incendiul care îi cuprinsese casa, relatează Le Figaro, potrivit news.ro. ”Bărbatul a ieşit pe fereastră, a alunecat, a căzut şi s-a zdrobit de sol”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei din Paris.

Serviciile de urgenţă, trimise la faţa locului, n-au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului. Vârsta şi identitatea victimei nu au fost făcute publice până în acest moment.

Alte două persoane rănite în incendiu au fost preluate şi transportate la spital, în stare de urgenţă. Pompierii au stins flăcările în scurt timp, iar o anchetă a fost deschisă de comisariatul local. Potrivit primelor investigaţii, poliţia nu exclude posibilitatea ca focul să fi izbucnit din cauza locatarilor.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Gest disperat, după ce flăcările i-au cuprins locuinţa. Un bărbat s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc din Paris