Meseria dură care îi atrage cu bani frumoşi pe imigranţi în străinătate. Unii câştigă şi 3.200 de euro pe lună
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Sandra Ruiz, o venezueleancă stabilită în Spania, a trecut de la un trai la limită, cu doar 500 de euro pe lună, la venituri care pot ajunge la 3.000 de euro net lunar. Fosta ingineră a decis să se reorienteze profesional şi lucrează acum ca şofer de camion, într-un sector dur, dar care i-a schimbat radical situaţia financiară.
Spania rămâne una dintre principalele destinaţii pentru mii de oameni care caută un nou început, scrie El Espanol. Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, ţara a ajuns la un record de 49,68 milioane de locuitori la 1 aprilie 2026, pe fondul sosirii a peste 90.000 de imigranţi în primul trimestru al anului.
Mulţi dintre cei care ajung în Spania sunt atraşi de şansa unei vieţi mai stabile, de posibilitatea găsirii unui loc de muncă şi de o calitate a vieţii greu de atins în ţările lor de origine. Realitatea pe care o descoperă însă la sosire este, de multe ori, mult mai complicată.
Deşi Spania este considerată o economie avansată, creşterea continuă a preţurilor la locuinţe, alimente şi utilităţi a făcut ca viaţa de zi cu zi să devină tot mai dificilă. Salariile mici şi precaritatea afectează milioane de spanioli, dar şi oameni veniţi din alte ţări, fără contacte şi fără o reţea de sprijin.
Printre ei sunt însă şi persoane care reuşesc să găsească o meserie capabilă să le schimbe complet situaţia financiară. Este şi cazul Sandrei Ruiz, o venezueleancă ce a trecut de la un trai cu aproximativ 500 de euro pe lună în Spania la venituri de până la 3.000 de euro ca şofer de camion.
O nouă viaţă în Spania, după criza din Venezuela
Transportul rutier este unul dintre sectoarele care continuă să fie evitat de mulţi, din cauza cerinţelor ridicate. Orele lungi petrecute la volan, singurătatea, oboseala şi timpul petrecut departe de casă fac ca nu oricine să fie dispus să accepte un astfel de ritm.
Cu toate acestea, meseria rămâne una dintre cele mai bine plătite pentru cei care nu au studii specifice în Spania sau care au nevoie să intre rapid pe piaţa muncii.
Sandra Ruiz cunoaşte foarte bine această realitate. Are 35 de ani, este din Venezuela, iar înainte să devină camionagiu a avut o carieră complet diferită.
În Venezuela a lucrat ca inginer şi a ajuns şefă a unei staţii de cale ferată, o funcţie cu responsabilitate care, în condiţii normale, ar fi trebuit să-i ofere stabilitate financiară. Criza profundă din ţară i-a schimbat însă complet viaţa.
Hiperinflaţia şi deteriorarea economiei au făcut ca salariul ei să ajungă să valoreze echivalentul a doar cinci dolari pe lună. Deşi avea studii universitare şi experienţă, Sandra spune că era imposibil să-şi construiască un viitor în acele condiţii.
În 2017 a decis să emigreze. A trecut mai întâi prin Republica Dominicană, înainte de a ajunge în Spania la finalul anului 2019, chiar înainte de pandemie.
Cum s-a descurcat cu doar 500 de euro pe lună
Sosirea în Spania a fost departe de imaginea idealizată pe care mulţi o au înainte de plecare. În primele luni, Sandra a supravieţuit cu aproximativ 500 de euro pe lună, bani din care trebuia să plătească chiria, mâncarea şi toate formalităţile necesare pentru a-şi reglementa situaţia.
La fel ca mulţi alţi migranţi, a acceptat primele locuri de muncă găsite pentru a se putea descurca. Unul dintre ele a fost cel de operator call center, unde câştiga în jur de 1.000 de euro pe lună. Atunci a început să se uite mai atent spre domeniul transporturilor, prin intermediul partenerului ei de la acea vreme.
Decizia nu a fost una simplă. Obţinerea tuturor permiselor necesare i-a luat aproximativ doi ani şi a presupus o investiţie de aproape 8.000 de euro în carnete, certificate şi formare.
Cu toate acestea, Sandra a înţeles că era o şansă reală de a-şi îmbunătăţi situaţia financiară şi de a lăsa în urmă precaritatea care îi marcase primii ani în Spania.
Începuturi grele pe rute internaţionale
Primele experienţe în transport au fost deosebit de dificile. Sandra a început cu rute internaţionale în echipă, unde doi şoferi împart acelaşi camion şi conduc pe rând, astfel încât vehiculul să rămână aproape permanent pe drum.
Aşa cum povesteşte venezueleanca în podcastul Rutas de éxito, acea experienţă "a fost extrem de solicitantă", cu zile foarte lungi, lipsă de intimitate şi oboseală psihică.
În timp, a decis să-şi schimbe complet direcţia şi să caute rute care să-i permită să lucreze singură şi să aibă o viaţă mai echilibrată.
După ce a depăşit teama iniţială de manevre, de vehiculele mari şi de mersul cu spatele, şi-a găsit locul în transportul regional de containere, în portul Valencia. În prezent lucrează ziua, doarme acasă şi poate avea o rutină mult mai stabilă.
Venituri de până la 3.000 de euro pe lună
Schimbarea i-a transformat complet şi veniturile. Sandra spune că, în transportul naţional, a văzut salarii între 2.100 şi peste 3.000 de euro net pe lună, în funcţie mai ales de numărul nopţilor pe care fiecare şofer este dispus să le petreacă departe de casă.
"Unii camionagii de pe rute naţionale ajung chiar să câştige în jur de 3.200 de euro net", explică ea.
Cheia, insistă Sandra, este sacrificiul personal. Sunt şoferi care preferă să se întoarcă acasă în fiecare seară sau să doarmă plecaţi doar una-două nopţi pe săptămână, în timp ce alţii acceptă să petreacă aproape toată săptămâna pe drum pentru a-şi creşte salariul.
"Totul depinde de cât timp vrei tu să sacrifici", rezumă Sandra.
Ea compară aceste condiţii şi cu rutele internaţionale, care, în teorie, oferă salarii mai mari, dar despre care spune că, pentru ea, nu merită.
Sandra afirmă că ştie colegi care câştigă între 2.500 şi 3.300 de euro pe rute internaţionale, însă în schimb petrec aproape întreaga lună departe de casă. Din acest motiv preferă rutele naţionale sau regionale, care îi permit să păstreze o anumită calitate a vieţii şi să aibă grijă de aspecte personale care înainte erau imposibile.
În prezent, veniturile ei sunt între 2.500 şi 3.000 de euro pe lună, o sumă care marchează o schimbare radicală faţă de primii ani petrecuţi în Spania şi, mai ales, faţă de cei cinci dolari pe care ajunsese să-i câştige în Venezuela.
