O franțuzoaică a mușcat limba bărbatului care a încercat să o violeze în plină stradă, apoi a dus-o la secția de poliție drept dovadă
O femeie de 57 de ani, din Franța, care susține că a fost violată a mușcat limba atacatorului său, apoi a mers la poliție și le-a înmânat-o ofițerilor drept dovadă.
Femeia în vârstă de 57 de ani a spus că își plimba câinele la ora 4:00 dimineața, duminică, 19 februarie, în Avignon, Franța, când un bărbat în vârstă de 30 de ani a început să o urmărească. La un moment dat, acesta a început să se apropie de ea, a încercat să o îmbrățișeze și să o sărute cu forță, în timp ce și-a strecurat mâinile pe pantalonii ei, potrivit DailyMail.
Bărbatul a susținut că femeia a fost cea care l-a atacat
După ce a început să-i opună rezistență și să se lupte cu el, femeia a mușcat limba agresorului, a reușit să scape și a fugit acasă. Mai târziu, ea și fiul ei au mers la secția de poliție din oraș și le-au dat ofițerilor limba bărbatului drept dovadă. Autoritățile s-au deplasat la fața locului și l-au arestat pe bărbat, care este originar din Tunisia și care se spune că locuiește ilegal în Franța.
Bărbatul a jost trimis în judecată imediat după incident și este obligat să părăsească Franța. În schimb, la audieri, acesta le-a spus autorităților că femeia este cea care l-a atacat.
Un incident similar a avut loc în Spania
Incidentul este similar cu un caz recent din Spania, în care o femeie i-a tăiat penisul unui bărbat care a încercat să o violeze. Cei doi, ambii originari din Bangladesh, au lucrat împreună într-un bar din Sant Andreu de la Barca, lângă Barcelona. Bărbatul ar fi încercat să o violeze pe femeie, care apoi i-a tăiat penisul ca răzbunare. Femeia, a cărei identitate nu a fost făcută publică, a contactat poliția pentru a-și recunoaște fapta, iar bărbatul a fost transportat de urgență la spital pentru o operație de urgență. Ambii au fost arestați de poliția spaniolă. Bărbatul a fost acuzat de tentativă de viol, iar femeia de agresiune și amputare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰