Observator » Mapamond » O tânără de 27 de ani a murit de cancer, la doar o zi după ce a aflat diagnosticul. Medicii din UK i-au ignorat luni de zile simptomele

Foto O tânără de 27 de ani a murit de cancer, la doar o zi după ce a aflat diagnosticul. Medicii din UK i-au ignorat luni de zile simptomele

O tânără de 27 de ani a murit de cancer, la doar o zi după ce a aflat diagnosticul O tânără de 27 de ani a murit de cancer, la doar o zi după ce a aflat diagnosticul - Facebook/Instagram
Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 06.01.2022, 14:34 | Modificat la 06.01.2022, 14:39

O tânără, care aspira să devină model, a murit de cancer de col uterin la doar 27 de ani, după ce un medic nu i-a pus diagnosticul corect şi i-a spus că simptomele sunt cauzate de o dereglare hormonală.

Porsche McGregor-Sims avea de fapt o formă agresivă a bolii, care a rămas nediagnosticată luni de zile, în ciuda faptului că se plângea medicilor de durere și de sângerare continuă. Tânăra din Portsmouth, Hants, a mers la medicul de familie în decembrie 2019, plângându-se de dureri abdominale și a fost îndrumată către un consultant.

În ianuarie 2020, a fost văzută de doctorul Peter Schlesinger, un medic ginecolog de la Spitalul Queen Alexandra din Portsmouth. Dr. Schlesinger a crezut că simptomele ei sunt cauzate de o dereglare hormonală, așa că nu i-a recomandat tinerei să facă investigații suplimentare. În martie 2020, Porsche s-a întors la medic și a avut inclusiv două consultații telefonice înainte de a i se prescrie antibiotice. Când simptomele ei s-au agravat, medicul de familie a crezut că are Covid și a fost adusă la Westlands Medical Center pentru o consultație față în față.

Porsche a fost transportată de urgență la Spitalul Queen Alexandra, unde a fost diagnosticată cu cancer de col uterin și a murit o zi mai târziu, pe 14 aprilie 2020. Cazul ei l-a determinat pe un medic legist să sugereze că îndemnurile care spun că femeile suspectate de a avea boala trebuie să aștepte două săptămâni înainte de a fi consultate de un specialist ar putea fi contribuit la decesul ei.

Articolul continuă după reclamă

Mama lui Porsche, Fiona Hawke, în vârstă de 52 de ani, i-a spus doctorului Schlesinger: ''Nu ai făcut cel mai elementar lucru - un examen intern... una dintre cele mai simple și fundamentale moduri de a evalua pe cineva pentru cancer de col uterin''. Doctorul a răspuns familiei îndurerate căreia i-a cerut iertare: ''Faptul că am greșit, îmi cer scuze''.

Un ultim omagiu adus tinerei care a plecat prea repede de lângă cei dragi 

Tânăra, care făcuse ședințe de modeling, studiase teatru la Havant și South Downs College din Hampshire înainte de a merge la Universitatea Plymouth pentru a studia Managementul evenimentelor. L-a cunoscut pe logodnicul Mark Chappel în timp ce era la universitate, iar perechea s-a mutat înapoi la Portsmouth după ce și-au terminat studiile.

Doamna Hawke, i-a adus un omagiu fiicei sale la scurt timp după moartea ei: ''A strălucit atât de puternic și nu cred că am apreciat cu adevărat asta până când am auzit că a dispărut. Era dispusă să vadă binele în toate și în toată lumea, era o persoană drăguță și să o pierdem este ca și cum s-ar fi stins soarele. Este înfricoșător să crezi că cineva cu atâta energie poate dispărea atât de brusc.''

Pe acelaşi subiect

Peste 200 de persoane au donat bani unei pagini Just Giving pentru a contribui la funeralii. Ea a fost înmormântată la un cimitir din Petersfield, Hants. Ancheta a fost amânată și încheierea acesteia va fi realizată la o dată ulterioară, conform Daily Mail