Presupusa spioană chineză care ar fi avut o aventură cu şeful Nvidia, Jensen Huang, a fost văzută la Beijing
Alice Huang, femeia de afaceri suspectată de serviciile secrete americane că ar fi spionat pentru China şi despre care presa ar fi relatat că a avut o relaţie amoroasă cu şeful Nvidia, Jensen Huang, s-ar afla în prezent la Beijing. Potrivit Bloomberg, aceasta locuieşte în capitala chineză cu ştirea autorităţilor. Cazul a declanşat o anchetă internă la Nvidia, în timp ce autorităţile americane investighează dacă cipuri avansate, supuse restricţiilor la export, au ajuns ilegal în China. Beijingul respinge acuzaţiile de spionaj.
Alice Huang, cunoscută şi sub numele de Huang Le, ar locui la Beijing, cu ştirea oficialilor chinezi, deşi nu este clar când sau de ce a călătorit în oraş sau ce contacte a stabilit de la sosirea sa, scrie Agerpres.
Bloomberg a indicat că femeia de afaceri a fondat Megaspeed International, o companie singaporeză specializată în servicii de calcul pentru inteligenţă artificială, care a devenit unul dintre principalii parteneri ai Nvidia în Asia de Sud-Est.
Suspiciuni privind transferul cipurilor Nvidia către China
Autorităţile americane investighează dacă procesoarele avansate supuse restricţiilor la export au fost ulterior deturnate către China prin structuri legate de Megaspeed, pe fondul luptei dintre cele două puteri pentru accesul la semiconductori şi al controalelor impuse de Washington pentru a limita accesul Chinei la cipurile utilizate în inteligenţa artificială.
Cazul a atras o atenţie sporită după ce Jensen Huang a recunoscut că a avut o relaţie extraconjugală cu Alice Huang, iar consiliul de administraţie al Nvidia a deschis o anchetă independentă cu privire la relatările conform cărora fondatorul său ar fi fost ţinta unei operaţiuni a serviciilor de informaţii străine.
Cum a ajuns compania lui Alice Huang un partener important al Nvidia
Potrivit Bloomberg, Alice Huang a intrat în contact cu directorul executiv al Nvidia după ce a fondat Megaspeed în 2023, iar compania sa a cunoscut ulterior o creştere rapidă, care a coincis cu boom-ul centrelor de date cu inteligenţă artificială din Asia.
Relatările publicate anterior de New York Times indicau că serviciile de informaţii americane au făcut legătura între femeia de afaceri şi Ministerul Securităţii Statului din China şi că aceasta ar fi încercat să obţină informaţii legate de Huang şi de semiconductorii avansaţi americani.
Beijingul a respins aceste acuzaţii.
Ministerul de Externe chinez a afirmat în ultimele zile că relatările despre presupusele activităţi de spionaj ale lui Alice Huang sunt "nefondate" şi "pură calomnie", în timp ce Nvidia susţine că nu are dovezi că secrete comerciale sau informaţii legate de securitatea naţională a SUA au fost compromise.
