Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un curier, tată a doi copii, şi-a făcut o casă "monstru" de 350.000 de euro, deşi nu avea autorizaţie de construcţie. Acum, primăria oraşului din UK vrea să i-o demoleze

Un coşmar imobiliar. După ce a crezut că poate fenta legea pentru a-şi ridica fără autorizaţie casa de vis, descrisă de vecini drept un "imobil monstruos", un bărbat din Marea Britanie a avut parte de un şir de decepţii. Obligat să pună la pământ imobilul în care a investit aproape 350.000 de euro, Gurwinder Singh, de meserie curier, ignoră sfidător avertismentele. Acum, Primăria ameninţă că va demola casa şi îl va da în judecată pe englez, tată a doi copii. 

de Redactia Observator

la 20.10.2023 , 16:21

Curierul şi-a făcut casa visurilor, dar fără autorizaţie Curierul şi-a făcut casa visurilor, dar fără autorizaţie - Profimedia

Un bărbat din Marea Britanie, tată a doi copii, riscă să fie tras la răspundere în instanţă după ce a refuzat să demoleze o "clădire monstru" în valoare de aproape 350.000 de euro, pe care a construit-o fără autorizaţie. Primăria oraşului englezesc Walsall susţine că poate trimite o echipă de intervenţie pe terenul deţinut de Gurwinder Singh pentru a finaliza operaţiunea, recuperând apoi banii cheltuiţi, dacă imobilul rămâne în continuare în picioare.

Casă de vis, dar fără autorizaţie

În 2020, curierul primise autorizaţie de construcţie pentru o extindere modestă a casei deja existente. Locuinţa, aflată în Willenhall, s-a transformat însă rapid într-o vilă cu patru dormitoare. Imobilul original a fost pus la pământ, iar în locul său a răsărit "clădirea monstru" pe care primăria vrea să o demoleze de urgenţă.

Articolul continuă după reclamă

O cerere anterioară fusese respinsă de Primărie, la fel şi apelul lui Gurwinder Singh, care încerca disperat să-şi salveze "casa de vis". Totul a devenit însă un coşmar imobiliar, pentru că autorităţile i-au oferit un singur răspuns: Demolarea!

Pe acelaşi subiect

Când trebuie demolată locuinţa

După cinci termene limită ignorate şi depăşite, acesta a primit un ultimatum pe 7 octombrie. Clădirea comparată de vecinii furioşi cu un han a rămas însă în picioare, ca o sfidare la adresa autorităţilor. Acum, totul trebuie finalizat până pe 7 noiembrie, şi curăţat ca-n palmă până pe 7 decembrie, relatează Mirror.

"Primăria l-a contactat pe proprietar, pentru a-l anunţa că a încălcat normele. Monitorizăm modul în care pune în aplicare cele solicitate. În caz contrar, se va ajunge în instanţă", a declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor locale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Un curier, tată a doi copii, şi-a făcut o casă "monstru" de 350.000 de euro, deşi nu avea autorizaţie de construcţie. Acum, primăria oraşului din UK vrea să i-o demoleze