Observator » Ştiri Mondene » 1.000 de italieni au încercat să-i convingă pe membrii trupei rock Foo Figters să cânte la ei în peninsulă

1.000 de italieni au încercat să-i convingă pe membrii trupei rock Foo Figters să cânte la ei în peninsulă

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 01.08.2015, 19:41 | Modificat la 01.08.2015, 20:37

Vis îndeplinit pentru 1.000 de fani italieni ai trupei Foo Fighters. Au reuşit să îi convingă pe membrii trupei să vină să concerteze în Peninsulă. O mobilizare extraordinară a făcut posibil totul

Vis îndeplinit pentru 1.000 de fani italieni ai trupei Foo Fighters. Au reuşit să îi convingă pe membrii trupei să vină să concerteze în Peninsulă. O mobilizare extraordinară a făcut posibil totul

Fanii au interpretat la unison una dintre piesele formaţiei americane, au filmat totul şi au postat imaginile pe Internet. Impresionat, solistul de la Foo Fighters le-a transmis, la rândul lui, un mesaj video. 

Chitarişti, baterişti şi vocalişti şi-au pus la bătaie talentul şi pasiunea pentru rock în general şi pentru trupa Foo Fighters, în special. Au cântat piesa "Learn to Fly" pe o uriaşă pajişte de lângă Cesena. Iar coordonatorul proiectului a transmis, la final, un mesaj către membrii formaţiei.

Articolul continuă după reclamă

Un an a muncit iniţiatorul proiectului pentru ca ideea lui să devină realitate. A căutat şi a găsit entuziaşti care s-au ocupat de organizare, de filmare şi de montarea imaginilor. Iar cei o mie de fani au venit din toată Italia, pe propria lor cheltuială.

În două zile, videoclipul a strâns aproape 11 milioane de vizualizări. L-au văzut inclusiv membrii trupei Foo Fighters, iar solistul David Grohl a înregistrat, la rândul lui, un mesaj video către fanii din Cesena. Un mesaj în limba italiană.

Respectul faţă de fani este deja proverbial pentru trupa Foo Fighters. Cea mai recentă confirmare a venit în urmă cu două luni, când solistul Dave Grohl a căzut de pe scenă la un concert din Suedia şi şi-a rupt piciorul. În timp ce medicii îl aşezau pe targă, le-a spus spectatorilor că de la spital se va întoarce direct pe scenă. Şi s-a ţinut de cuvânt.

Pe acelaşi subiect