Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anamaria Gudu, călătorie în Thailanda, o țară plină de viață și culoare

Colega noastra, Anamaria Gudu, a pornit intr-o călătorie lungă, şi a ajuns la aproximativ 8.000 de kilometri distanță, tocmai în Phuket, în Sudul Thailandei. Pentru că ştia că noi şi mulţi dintre dumneavoastră suntem fani ai verii, ai căldurii, a filmat pas cu pas tot ce a văzut.

de Redactia Observator

la 06.12.2019 , 14:55

Colegă noastră, Anamaria Gudu, a pornit într-o călătorie lungă, şi a ajuns la aproximativ 8.000 de kilometri distanță, tocmai în Phuket, în Sudul Thailandei. Pentru că ştia că noi şi mulţi dintre dumneavoastră suntem fani ai verii, ai căldurii, a filmat pas cu pas tot ce a văzut. Cu atât mai mult cu cât zeci de mii de români merg anual acolo.

Thailanda sau Prathet Thai, adică "țară celor liberi". Dar Thailanda este și mai cunoscută drept "Tărâmul zâmbetelor". Iar motive sunt multe. Știați că este țară cu cele mai multe sărbători din lume? Doar trecerea în noul an este celebrată de nu mai puțîn de trei ori. Acum suntem în anul thailandez 2562, de la momentul nașterii lui Buddha.

Niciun turist care se respectă nu pleacă în Thailanda fără o lista de obiective turistice pe care vrea să le vadă. Pentru mine, prima atracție este Big Buddha, a treia cea mai înalta statuie din Thailanda. Se află pe vârful unui munte, are 45 de metri înălțime și a fost supranumită "Comoară budistă a Phuket-ului". Imaginea este fascinantă. La fel este și experiență de la plecare. O scară în spirală ne conduce sub statuie. în mijlocul budistilor care se roagă.

Vezi și

Dar să mergem mai departe căci multe sunt locurile "de văzut și simțit" în Thailanda. Următoarea oprire: Patong, în Phuket. Doamna din imagini încearcă să-și vândă marfă. Și pare să se priceapă. Are o tarabă cu fructe, dar și un plan de rezervă. Nu vreți fructe? Nu-i nimic. Tot ea închiriază și mașini de spălat rufe. Mai toți localnicii fac la fel. Unul are un service auto, alături este un altul care vinde clătite și imediat lângă poți găși un pictor foarte talentat.

Însuși DJ Tiesto va asigura atmosfera aici, pe 13 decembrie, în caz că va doriți să ajungeți în zona. Dincolo de forfota de pe Bangla Road, există însă și locuri selecte, lanţuri internaţionale de hoteluri, cluburi exclusiviste, unde limuzinele clienților sunt preluate de șoferi. 

Thailanda este despre viață, diferențe, culoare. O descoperim împreună și vinerea viitoare, cînd vă duc pe coasta de Est, pe insulele Phi Phi, hrănim elefanţii şi ne însorim pe o plajă că un adevart colţ de Răi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri Mondene » Anamaria Gudu, călătorie în Thailanda, o țară plină de viață și culoare