Avalansă de vedete la Festivalul de Film de la Veneţia
Intrigile din peliculele înscrise în Festivalul de Film de la Veneţia au coborât şi pe covorul roşu. Prestigiosul eveniment a început cu un scandal răsunător, pentru că doar doi regizori intraţi în competiţie sunt femei.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Intrigile din peliculele înscrise în Festivalul de Film de la Veneţia au coborât şi pe covorul roşu. Prestigiosul eveniment a început cu un scandal răsunător, pentru că doar doi regizori intraţi în competiţie sunt femei. Cel mai vechi festival de film din lume şi, totodată, rampă de lansare pentru Oscaruri, propune, anul acesta, 21 de filme pentru Leul de Aur. Documentarul "Colectiv", al românului Alexander Nanau, va fi proiectat pe 4 şi 5 septembrie, în afara competiţiei.
Îmbrăcat sport, cu celebra şapcă pe cap şi cu ochelari de soare, Brad Pitt a avut o apariţie foarte relaxată la Veneţia. Venit pentru lansarea odiseei spaţiale "Ad Astra", actorul a savurat atenţia fanilor şi a presei.
Fostul soţ al Angelinei Jolie a împărţit autografe şi s-a fotografiat cu fanii nerăbdători să îşi vadă idolul pe marile ecrane. În film, Brad interpretează rolul unui astronaut care călătoreşte prin sistemul solar în căutarea tatălui său, un om de ştiinţă care ameninţă să distrugă Pământul.
O altă premieră pe care fanii o aşteaptă cu nerăbdare este "Joker", cu Joaquin Phoenix şi Robert De Niro. Filmul explorează originile celebrului adversar al lui Batman şi va fi proiectat în premieră mondială la Veneţia.
Festivalul care, neoficial, dă startul sezonului Oscar, este marcat anul acesta şi de controverse. Slaba reprezentare a femeilor în cadrul competiţiei a generat multe critici. Doar două dintre cele 21 de filme au regizori de sex feminin.
O altă problemă o reprezintă prezenţa în competiţie a unui film semnat de Roman Polanski, condamnat peste Ocean pentru viol. Catherine Deneuve, preşedintele juriului, a anunţat deja că nu va merge la proiecţie. Festivalul de film de la Veneţia a fost deschis aseară cu proiecţia lungmetrajului "The Truth" şi se va încheia pe 7 septembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰