Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Averea uriaşă lăsată de Elvis Presley s-a dus pe apa sâmbetei. Fiica sa spune că mai are doar 14 mii de dolari

Averea de 100 de milioane de dolari pe care fiica lui Elvis Presley a moştenit-o s-a evaporat. Lisa Marie Presley spune că mai are doar 14 mii de dolari.

de Redactia Observator

la 24.02.2018 , 14:09

Lisa Marie Presley, fiica legendarului Elvis Presley, spune că averea uriaşă a tatălui a fost cheltuită - Hepta

Averea de 100 de milioane de dolari pe care fiica lui Elvis Presley a moştenit-o s-a evaporat. Lisa Marie Presley spune că mai are doar 14 mii de dolari în conturi.

Lisa Marie Presley a moştenit cele 100 de milioane de dolari în 1993, când a împlinit 25 de ani. Acum, după alţi 25 de ani, fiica lui Elvis spune într-o declaraţie de proces că a ajuns la fundul sacului. Adică ar mai fi rămas doar 14.000 de dolari.

Presley îl învinuieşte pe fostul ei manager, Barry Siegel, de gestionarea proastă a finanţelor sale şi l-a dat în judecată pentru "nesăbuinţă şi neglijenţă managerială" cu privire la moştenirea ei. 

Articolul continuă după reclamă

În replică, Siegel susţine că fiica lui Elvis Presley ar fi de vină şi a dat-o la rândul său în judecată, acuzând-o că a cheltuit fără rost averea tatălui. Fostul manager vrea şi daune de 800.000 de dolari. 

La moartea lui Elvis Presley, în 1977, legendarul cântăreţ american avea o avere de câteva milioane de dolari. Însă brandul său, în care e inclus şi Parcul Graceland, a crescut la o valoare de 100 de milioane de dolari. Lisa Marie a primit banii la vârsta de 25 de ani. 

Siegel a vândut 85% din partea ei deţinută la compania Elvis Presley Enterprises în 2005, o afacere despre care spune că "a diminuat datoriile Lisei cu 20 de milioane de dolari". Presley îl acuză că a pierdut milioane de dolari pentru investiţia în Core Entertainment, compania din spatele show-ului American Idol, care a falimentat în 2016. 

Lisa Marie Presley, care a înregistrat şi ea trei albume, se află deja proces de divorţ cu cel de-al patrulea soţ, Michael Lockwood. Ea pretinde şi acestuia 16 milioane de dolari. Fiica lui Elvis Presley a fost căsătorită şi cu Michael Jackson, de care a divorţat însă în 1996.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri Mondene » Averea uriaşă lăsată de Elvis Presley s-a dus pe apa sâmbetei. Fiica sa spune că mai are doar 14 mii de dolari