Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce fac zodiile când rămân singure acasă? Iată cum se dezlănţuie nativii zodiacului, feriţi de privirile curioase

Iată care sunt năravurile fiecărui nativ în parte.

de Redactia Observator

la 12.02.2018 , 15:55

Ce fac zodiile când rămân singure acasă? Iată cum se dezlănţuie nativii zodiacului, feriţi de privirile curioase

Fiecare dintre noi avem propriile obiceiuri. Cât de normale ori ieşite din comun sunt, iese la iveală abia când rămânem singuri, când suntem feriţi de orice privire curioasă. Iată care sunt năravurile fiecărui nativ în parte.

Berbec

Când este singur acasă, nativul din berbec se plictisește de moarte. Ce face un berbec când se plictisește de moarte? Mănâncă ceva bun. Doar că atunci când este singur acasă berbecul, nu prea există mâncare în frigider și asta îl face și mai irascibil și plângăcios.

Articolul continuă după reclamă

Taur

Leneș nevoie mare, taurul profită din plin de momentele în care este singur acasă și doarme de duduie pereții. De fapt, doar când este singur poate și el să se odihnească liniștit, să zacă toată ziua în pat și să nu facă absolut nimic.

Gemeni

Nativii din gemeni sunt destul de imaginativi și singurătatea îi face să-și creeze și mai multe scenarii absurde în cap. De fapt, ei ar trebui să fie mereu însoțiți și să nu fie lăsați prea mult timp singuri, pentru că o conversație spumoasă le este necesară precum aerul în plămâni. Dacă sunt singuri acasă, gemenii se gândesc cum ar fi dacă ar fi jefuiți, sau dacă ar veni apocalipsa cu zombie.

Rac

Racii sunt atât de visători și singuratici câteodată, încât nici nu observă dacă toată familia a plecat cu treburi. Indiferent dacă se uită la un serial, dacă citesc un volum de poezii, sau dacă ațipesc la televizor, racii probabil că nici nu știu când sunt singuri acasă, pentru că nu interacționează non stop cu colocatarii.

Leu

Leii nu suportă să nu fie înconjurați de admiratori, deci o seară singuri în casă înseamnă sfârșitul vieții pe Pământ. Pentru că nu rezistă mult timp singuri în casă, plictisiți și deprimați, leii sunt cei care ies în oraș imediat ce au rămas singuri. Nu numai că ies, dar sună și zece prieteni, ca să se asigure de o seară reușită.

Fecioarele se bucură atunci când sunt singure acasă, pentru că abia atunci pot face ce le place lor, fără să fie judecați. Dacă aveți vecini care cântă la perie din baie, sau care dau muzica la maxim, deși nu este vorba de nicio petrecere, atunci probabil sunt fecioare. Când este singură acasă, fecioara va cânta foarte tare melodia preferată.

Balanţă

Balanța de-abia aștepta să fie singură. Nu mai are cine să o pună la treabă și se poate relaxa. Ba chiar vrea răsfăț și de aceea, dacă și când este singură acasă, balanța va face o baie relaxantă cu spumă, în lumina caldă a lumânărilor, cu o muzică suavă pe fundal și telefoanele pe silențios.

Scorpion

Scorpionii urăsc să se plictisească și statul singuri în casă le toacă nervii în ultimul hal. Pentru că nu prea sunt creativi când vine vorba de idei care să-i distreze în momentele mai puțin palpitante ale vieții, scorpionii ajung să numere mașinile care trec pe stradă și cele din parcarea blocului, atunci cându sunt singure acasă.

Săgetător

Săgetătorul este o făptură teribil de socială și singurătatea nu-i priește deloc. Pentru că simte mereu nevoia de parteneri de discuție și aventuri, săgetătorul nu stă degeaba atunci când rămâne singur acasă. Dacă nimeni nu-i răspunde la telefon, săgetătorul începe să vorbească singur prin casă de plictiseală.

Capricornul se bucură de liniștea din casă și se uită la seriale. Dacă a rămas singur, înseamnă că asta și-a dorit, pentru că altfel s-ar găsi cineva să tragă de el să meargă undeva cu restul lumii. Uneori, capricornii vor pur și simplu să fie singuri și să se deconecteze în felul lor.

Vărsător

Și vărsătorii se bucură când sunt singuri acasă, dar din alte motive. Puțin exhibiționiști de fel, vărsătorii abia așteaptă să fie singuri acasă ca să umble dezbrăcați prin casă și să se hlizească, de parcă fac o prostie și părinții nu au cum să afle. Dacă se pricep la gătit, poate chiar vor surprinde familia gătind ceva bun, tot în costumul lui Adam.

Peşti

Ca și racii, peștii se prind mai greu sau deloc atunci când rămân singuri prin casă. Dacă stau cu colegi de apartament sau familia este mai puțin important. În general, atunci când sunt singuri acasă, peștii își strigă colegii sau familia prin casă, fără să se prindă că au rămas singuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri Mondene » Ce fac zodiile când rămân singure acasă? Iată cum se dezlănţuie nativii zodiacului, feriţi de privirile curioase