Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dan Negru, dezvăluiri despre drama actriţei Aimée Iacobescu: "E revoltător că a încercat nişte ani să obţină pensia aia de merit"

Astăzi, îndrăgita actriţă Aimée Iacobescu va fi condusă pe ultimul drum. Înmormântarea va avea loc la ora 13.00, la Cimitirul Ghencea Militar.

de Redactia Observator

la 30.03.2018 , 12:49

Dan Negru, dezvăluiri despre drama actriţei Aimée Iacobescu: "E revoltător că a încercat nişte ani să obţină pensia aia de merit"

Astăzi, îndrăgita actriţă Aimée Iacobescu va fi condusă pe ultimul drum. Înmormântarea va avea loc la ora 13.00, la Cimitirul Ghencea Militar.

Aimée Iacobescu a murit pe 27 martie la vârsta de 71 de ani, după ce în ultimii ani a trăit o adevărată dramă.

Diganosticată cu o boală crâncenă, actriţa de teatru şi film a cerut cu disperare ajutorul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru a-şi putea plăti tratamentul, însă i s-a spus „să mai aştepte câţiva ani“.

Articolul continuă după reclamă

Vedeta Antenei 1 Dan Negru a catalogat drept revoltător faptul că UNITER nu i-a acordat actriţei Aimée Iacobescu indemnizaţia de merit în ciuda rugăminţilor disperate ale acesteia.

Realizatorul TV a transmis, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, faptul că Aimée Iacobescu merita acea indemnizaţie

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Aimée Iacobescu s-a născut în 23 iunie 1946, însă a fost înregistrată la starea civilă abia în 1 iulie, la Buzău. A absolvit ca şefă de promoţie secţia de Actorie a Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti, în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, avându-i ca asistenţi pe Octavian Cotescu şi Laurenţiu Azimioară.

Aimée Iacobescu, celebră, printre altele, pentru rolul principal din "Zestrea domniţei Ralu" (1971), de Dinu Cocea, cu care a colaborat pentru mai multe filme, a fost şi una dintre actriţele preferate ale regizorului Sergiu Nicolaescu.

Printre filmele în care a jucat se numără "De-aş fi... Harap Alb" (1965), "Haiducii" (1966), "Răpirea fecioarelor" (1968); "Haiducii lui Şaptecai" (1971); "Săptămâna nebunilor" (1971), de Dinu Cocea; "Cu mâinile curate" (1972); "Osînda" (1976), "Revanşa", "Ultima noapte de dragoste" (1980), în regia lui Sergiu Nicolaescu; "Şapte băieţi şi o ştrengăriţă" (1967), de Bernard Borderie.

A debutat pe scenă la vârsta de 16 ani, la Teatrul Naţional Bucureşti, jucând în spectacolele "Alizuna", de Tina Ionescu Demetrian şi "Adam şi Eva", de Aurel Baranga. A mai jucat, printre altele, în "Ulciorul Sfărâmat" (1968), pe scena Teatrului din Craiova, în "Troienele", de Jean Paul Sartre, "Furtuna", de Nikolai Alekseevici Ostrovski, "Apus de soare", de Barbu Ştefănescu Delavrancea, "Richard al III-lea", de William Shakespeare, "Coana Chiriţa", de Tudor Muşatescu, "Vlaicu Vodă", de Alexandru Davila, "Titanic Vals", de Tudor Muşatescu.

În 2004, Aimée Iacobescu a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri Mondene » Dan Negru, dezvăluiri despre drama actriţei Aimée Iacobescu: "E revoltător că a încercat nişte ani să obţină pensia aia de merit"