A murit Edith Gonzalez, una dintre cele mai apreciate actriţe de telenovele
Lumea artistică este în doliu, după ce, joi, a fost confirmat decesul celei care a fost Edith Gonzalez, una dintre cele mai apreciate actriţe de telenovele din lume.
Lumea artistică este în doliu, după ce, joi, a fost confirmat decesul celei care a fost Edith Gonzalez, una dintre cele mai apreciate actriţe de telenovele din lume.
Edith Gonzalez a murit la 54 de ani, la reşedinţa din Mexico City, Mexic, după ce, în ultimii ani, s-a confruntat cu o cruntă maladie.
Actriţa Edith Gonzalez a murit de cancer la 54 de ani
În 2016, actriţa a fost diagnosticată cu cancer ovarian. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-au fost extirpate, printre altele, uterul şi ovarele.
Chiar şi aşa, Edith Gonzalez a fost măcinată în continuare de teribila maladie şi a slăbit enorm de mult în ultima parte a vieţii, ajungând practic piele şi os.
La 54 de ani, Edith s-a stins din viaţă în braţele soţului ei, Lorenzo Lazo Margain.
În urma actriţei a rămas o fată, concepută cu politicianul mexican Santiago Creel, dar şi numeroase roluri în filme şi producţii de televiziune care au plasat-o în panoplia celor mai importante actriţe de telenovele din lume.
Edith Gonzalez rămâne în amintirea fanilor în special pentru rolurile din "Cielo rojo", "Palabra de mujer", "Salome" sau "Corazon Salvaje".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰