Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noiembrie, 1993: Valentin Butnaru, elev în clasa a II-a şi tuns "BROS"

Valentin Butnaru, prezentatorul Observator 06, Antena 1, aduce zâmbetul pe chipul fiecărui telespectator dis-de-dimineață. El ne-a împărtășit cele mai frumoase amintiri din anul 1993, întorcându-se în timp, la elevul premiant, cu 10 pe linie. "La vârsta aceea nu realizam schimbările care au loc."

de Redactia Observator

la 28.11.2015 , 14:56

Pe 29 noiembrie, se împlinesc 22 de ani de când Antena 1 e mereu aproape de telespectatorii săi, oferindu-le divertisment și programe de calitate, dar și campanii jurnalistice și umanitare în urma cărora mii de oameni au fost ajutati, îndrumați și sprijiniți în momente mai puțin fericite din viața lor, campanii în urma cărora s-au schimbat legi și proceduri.

Valentin Butnaru, prezentatorul Observator 06, Antena 1, aduce zâmbetul pe chipul fiecărui telespectator dis-de-dimineață. El ne-a împărtășit cele mai frumoase amintiri din anul 1993, întorcându-se în timp, la elevul premiant, cu 10 pe linie. "La vârsta aceea nu realizam schimbările care au loc, dar țin minte că am avut ocazia să întâlnesc un italian, ITist, care mi-a spus că mă așteaptă un viitor cum nu-mi pot imagina."

Îţi mai aduci aminte anul 1993?

Articolul continuă după reclamă

Da. Și țin minte exact cum am întâlnit Antena 1 pentru prima data. Niste lucrători ai firmei de cablu umblau din ușă în ușă în bloc, oferind cablu gratis oricui dorea. La puțin timp, întreg orizontul TV mi s-a schimbat și am trecut de la tele 7 ABC la Antena 1. Eram în special fan al matinalului cu Teo si Mircea. Câteodată, chiuleam ca să mă pot uita la emisiune.

Ce făceai atunci?

Eram clasa a II-a și luam premiul 1, cu 10 pe linie.

Cum credeai că va arăta viitorul?

La vârsta aceea nu realizam schimbările care au loc, dar țin minte că am avut ocazia să întâlnesc un italian, prieten cu tatăl meu, ITist, care mi-a spus că mă așteaptă un viitor cum nu-mi pot imagina, că trăim în cea mai bună perioadă a dezvoltării tehnologice. Avea dreptate.

O întâmplare haioasă din acel an?

Țin minte că am fost în excursie la Vulcanii Noroioși... era prima ieșire din București. Nu numai că am rămas în pană de două ori cu autocarul, dar am reușit să nu închid bine sticla de suc și am compromis toată mâncarea din rucsac, am căzut într-unul dintre „vulcani" și mi-am compromis singura pereche de pantaloni, plus că era să pierd și toți banii de buzunar după ce mi-am uitat borseta pe nu mai știu unde.

De unde a pornit pasiunea pentru jurnalism?

Cred că de la orele de dirigenție din liceu. Doamna profesoară Ștefan, de matematică, ne lăsa să prezentăm orice vrem în fața colegilor. Așa că mă pregăteam cu mult înainte de a-mi veni rândul, mă documentam temeinic și apoi le vorbeam colegilor o oră despre extratereștriî. Atunci am realizat că îmi place la nebunie să descopăr și să împărtășesc și altora.

Care era moda acelor timpuri? O piesă vestimentară pe care ai păstrat-o de atunci?

Am păstrat un tricou din State, câștigat la un concurs de baschet pentru copii. L-am purtat excesiv de mult și, culmea, nu s-a deteriorat, încă îl mai am.

Îți mai aduci aminte frizura „depeche mode” sau „castron”?

La mine, regula de bază, cuvântul cheie, linia directoare era „bros” (parcă așa se numea), freza făcută cu mașina de tuns, ca a lui Macaulay Culkin în „Singur acasă". 

O fotografie şi un gând bun pentru cei care îţi sunt "Mereu aproape" în fata micilor ecrane.

În primul rând vreau să spun „La mulți ani” Antenei 1 pentru cei 22 de ani pe care îi împlinește, apoi să le mulțumesc tuturor celor care ne urmăresc și în special telespectatorilor care își încep diminețile devreme, împreună cu mine și Olivia, la Observator 06. Ne sunt foarte dragi, tot timpul ne scriu, iar noi încercăm să le oferim zi de zi aceleași informații de calitate. Vă multumim că ne sunteți "Mereu aproape".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri Mondene » Noiembrie, 1993: Valentin Butnaru, elev în clasa a II-a şi tuns "BROS"